Poezie
Poem adânc
1 min lectură·
Mediu
Consumarea ființei
întotdeauna comportă forme vii.
Trupul lor dăruiește viață tăcând,
întunecând sau așteptând
și privirea explică ceea ce
cuvintele nu pot rosti,
felul în care umbrele întunericului
devin reverii.
Cuvântul în acest pântec e purtat
Ca și cum în lespede ar fi învelit.
Rostirea lui este o tăcere a culorilor.
Diferențele dintre literele sale leagă
și alcătuiesc orizonturi.
Verde este tăcerea
și albastră nemărginirea
cum cercul e imaginea întregului
și gura inima cuvântului.
Și există permanent un dincolo
În care tăcerile ascund în desene
cuvintele din imagini.
Consumul acesta este încarcerat
și condamnat la tăcuta tăcere-a privirii,
în vederea căreia își sinucide adânc
nemărginite priviri căutând rostuiri
împietrite în zidirea ființei
care naște ființa firii.
00921
0