Nincu Mircea

Cred că au murit cocorii pentru că Nu i-am văzut niciodată. Deși, în amintire încă-mi sunt vii... Privirea din sânul cald al câmpului, Îmi tăia în privire trupul lor. Îmi păreau viermi

Evanghelistul Luca ne vorbește, potrivit evangheliei sale, de un dregător bogat, ceea ce este foarte important de remarcat și reținut, deoarece acest oarecare bogat dregător este, de fapt, fiecare

Restul e lovire în rana deschisă. Sărut sincer. Martorul uitării. Piatra. Lacrimi ce ard cicatrizând cu întuneric Obrazul peste care curg. Latura întinsă din cealaltă parte a

Cresc în mine paginile cărții pe care vei scrie Din imagini cuvintele ce le vei întinde peste hârtie. Te văd cum privești în golul alb al filelor Apăsată de teama umbrei care S-ar întinde în

Atât de permisivă este realitatea poetică a lumii virtuale în care ni se propune să trăim liric, încât aici, spre a face distincția între ceea ce se dorește a fi poetic și a fi inspirat și autentic

Revin în pântecul câmpului Cum cuvântul în inima gândului Să-mi hrănesc câinele ce mă așteaptă Asemenea drumului să fie pășit. Fir de iarbă cuprins de zăpadă, Albit de multele fulguiri așternute De

Limbajul prin care Dumnezeu se adresează creației din perspectiva umanului este alcătuit din: comunicare ca stare, exprimare ca mesaj, tip primar ca literă, manifestare a sunetului ca rostire,

De timpanul urechii de sticlă stele Își izbesc raze ca niște ochi care caută Să vadă în interiorul camerei unde S-au adunat din zări visări de întuneric. Mă uit în pupila cu care mă privești Și mă

Există o dimensiune a florilor Dezlipită din parfum și din culoare. Un fel de orizont îngemănat cu arome De fructe putrezite, alcoolizate. Musculițe cu trompe de elefant. Niște nori ce

Apoi devenea tăcerea ca un câmp. Mai mut de atât nici înserând nu putea Să se imagineze în seri fierbinți. Întunericul, lipsit de esență, Aduna imaginare petale roșii de maci Ca să dăruie

De fiece dată când mi te imaginez înfăptuindu-te Din necuprins tu faci mine un Dionis. Mă dezgolesc de toate în câte sunt cuprins și mă întind Între răsărit și apus gol și distins așteptând Să

Tăcerea din câmp dădea din coadă și mă ciupea de mână de fiecare dată când mă întorceam să o hrănesc cu zgomot. Îmi așternea la picioare cerul cu lună și stelele și orizonturile prin care alerga

Noi trecem prin Rai Când singuri, când împreună. Nu este nimeni care să ne spună Ora la care suntem așteptați să venim, să plecăm. Totul este programat Din revenirea risipirii

Ferestre luminate din interior povestesc despre baluri, Despre dansuri, despre rochii și costume elegante Și alte prezențe pline de nuanțe și profunzimi pe care, Cei care nu au ferestre nu și le

Mă bântuie Luna ca o făptură ce crește Din umbra ce pe geam o lipește. Alunecarea cu care mi se unduiește-n privire Îmi apropie ființa de risipire. Cu arcuri sunt pregătit a vâna a ei