Privegheri

Să te naști, să nu comiți nici-o crimă Și să fii condamnat la moarte!... Mai este fericirea înălțătoare?! Își mai dezvăluie nesfârșirea?! Nicidecum! Nu mai aparține lumii! Doar orizonturi în care ca pietre, Umbre, amintiri, vise, din zbor plutim... Întregul și Nimicul?! Același lagăr mântuitor Din care nu se poate pleca. Dumnezeu creează ca întotdeauna Spre a-și lăsa Ființa în curgere. Noi, cu rădăcini de fluturi în carne, Un Soare ce își aprinde în apus umbra.