Poezie
Cer
1 min lectură·
Mediu
Două umbre se îmbrățișau în adânc
Ca două lumini care se întâlneau.
Numai câteva constelații rostogolite ar fi știut
Dansul acesta de la început.
Astfel, din înaltul cel mai de sus se aruncau,
Ca stele piruetând, ca stropi de ploaie
Izbindu-se de asfalt, sărutându-se.
În devenirea unde își vor pierde umbra
Le aștept ca rădăcini, ca ramuri, ca frunze.
Pentru ca, șarpe împletindu-mă prin trunchiul lor,
Târându-mi ființa înfometată, cu gura căscată,
Asemenea cerului să înghit din sine comete.
04930
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nincu Mircea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Nincu Mircea. “Cer.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14170041/cerComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DVDistincție acordată
DVDragoș Vișan✓Iarăși un poem foarte bine realizat. Sunt imagini ce se transformă una-n altă, șerpuit prin fața cititorului. Antiteză "umbre" și "lumini". Poate și o altă definire a vederii poetice, în prima strofă. Definiție metaforică superbă, cu dans astral în a doua strofă.
0
DVIarăși un poem foarte bine realizat. Sunt imagini ce se transformă una-n altă, șerpuit prin fața cititorului. Antiteză "umbre" și "lumini". Poate și o altă definire a vederii poetice, în prima strofă. Definiție metaforică superbă, cu dans astral în a doua strofă.
0
DVScuze. Am dat tot aceeași parte de comentariu. Pentru offtopic, domnilor editori! Faceți domniile voastre altele, la tot ce mișcă a capodopere pe site! Și să nu obosiți, treziți și înainte de șase dimineața, devotați site-ului!!!
O a treia strofă, în care se vizualizează mișcare mare în cosmos, din partea constelațiilor, ele plonjând, din înaltul cel mai înalt (o fi vorba și de cele nouă Ceruri, de Empireu).
Apoi, spre final, se coboară liniștitor spre pământul cu verdeață, parc, câmp, pădure, deal, munte, ce o fi. În devenire își "vor pierde umbra", ca norii, ca visurile mari.
Uau, ultimul vers, al înghițirii prin artă a coletelor.
O a treia strofă, în care se vizualizează mișcare mare în cosmos, din partea constelațiilor, ele plonjând, din înaltul cel mai înalt (o fi vorba și de cele nouă Ceruri, de Empireu).
Apoi, spre final, se coboară liniștitor spre pământul cu verdeață, parc, câmp, pădure, deal, munte, ce o fi. În devenire își "vor pierde umbra", ca norii, ca visurile mari.
Uau, ultimul vers, al înghițirii prin artă a coletelor.
0
NMMulțumesc mult, dle Vișan, pentru analiza dvs! Am căutat să pun în lumină un altfel de orizont poetic, după cum ați intuit.
0