Poezie
Concupiscență
1 min lectură·
Mediu
Aș fi râs dacă nu aș fi plâns când
Am înțeles că Ziua și Noaptea
Răsar din același Orizont.
Ca și cum Lacrimile care curg din Ochi
Ar fi o Limbă în care Veselia și Tristețea
Nu au nevoie să fie rostite spre a fi înțelese.
Pentru aceasta, în Inima mea Viața și Moartea,
Șerpuiesc căutând Roze în Lumina
Copacului din care cresc.
Condominii nesfârșite de Etajere,
Pline cu Sertare goale unde așteaptă
Înflorirea din Deschideri spre a se umple.
Atingeri dulci-amărui ale celor dintâi Buze
Imprimate în Amintiri ce mă îngrădesc.
Un Cancer sădit în Sărutul de Adio...
Mi se strâmbă Gura ca o Vibrație de Orologiu
Căreia nu am fost atent să-i număr Bătăile.
00715
0