Revărsare

Când trăim “fără să mai ştim că trăim”, să ne lăsăm ghidați, conduşi şi influențați de “inimă”, căci doar ea leagă simțirea de conştientizarea vieții.
Poezia “nu moare niciodată”, esența ei e veşnică.

"Pieptul este câmp de război" - d-le Nincu, chiar dacă nu foarte original, acest vers e foarte bun. Am intrat ca să vă spun asta.
Vă salut!

p.s: "Un orizont plin de plumbi unde" - de ce nu "Un orizont plin de PLUMB unde".
Chiar dacă rămăneți sub mantaua lui Bacovia, măcar scăpați de aerul vetus. Zic și eu.

err: vetus = vetust

Plin de bucuria mesajelor transmise, domnilor Adrian și Răzvan, pe lângă faptul că vă mulțumesc sunt bucuros pentru investigația literară realizată, deoarece, datorită ei, observ că acest poem oferă cititorului abordări diferite generate de experiența literară a cititorului. Asocierea dintre lexemul „plumbi” cu simbolismul bacovian, în spațiul meu ideatic, nu are nimic de-a face cu suferința și putreziciunea, ci cu durerea nașterii. Iar veșnicia poetică, de asemenea, nu reprezintă viziunea mea despre cum ar trebui să fie universul. Pentru mine fiecare univers are inima lui.