Poem bahic

Domnule Nincu Mircea, poemul acesta are o claritate vizuală, imaginile curg firesc, aproape pictural, iar metafora vinului capătă adâncime spirituală.
Se simte o liniște ritualică în felul în care transformați gestul cotidian într-o meditație despre curgere, sânge și sens. O poezie matură, bine articulată, care se vede și se trăiește deopotrivă.

ceva este tot o îndumnezeire... Sunt fascinat de acest text, de profunzimea şi totodată de umorul lui superior, intelectual, de "dumicător de generații de anafură de gândire", ca să nu mă sustrag din peisaj. Mi-a amintit de căldura unui OM precum marele Sorin Dumitrescu şi de poveştile sale care mi se păreau, pe vremuri, înmuiate în aur. Cam de la acest nivel aripa de înger iartă de păcate. Nu pot fi mai clar de atât, în special acest gen de realizare este cheia. Şi o spune unul pentru care "purtătorul tainei" nu va fi niciodată eminamebte "popă". Nici nu se poate altfel când ai un bunic erou de război trimis la canal cu ajutorul unui popă care a dat totul din casă. Nicio grijă că l-am trikis şi noi, generațiile de după, pe popă acolo unde îi e locul.Deci, cu alte cuvinte, există "cale". Felicitări pe această cale!

Mulțumesc, d-nă Eugenia, pentru finele d-voastră remarci prin care puneți poemul meu într-o lumină atât de strălucitoare, precum și dlui Bogdan pentru delicatețea cu care apreciază gândurile mele lirice! Totodată, dle Bogdan, îmi pare nespus de rău pentru suferințele pricinuite de cei care s-au deghizat în ceea ce nu erau și, astfel, au făcut din slujirea lor un kitsch și din viața celor din jurul lor un calvar. Ca și în poezie, în esență, eu cred că viața este frumoasă prin ochii acelora care o privesc și, nu știu cum și din ce cauză, rareori mai frumoasă prin ai acelora care o trăiesc.