Poezie
Foc
1 min lectură·
Mediu
Mâine pun foc în inima casei!
Ce bucurie! Cât va fi de frumos!
Mă voi înveli cu căldura
Ce îi va înflăcăra
Carnea ei.
Pe altar îi voi așeza vreascuri
Adunate de printre trupuri
De copaci cărora le-au
Putrezit brațele.
Și mă voi minuna cum
Lumina soarelui ce în lemn
A crescut acum arde în inima
Pe care i-am construit-o
Dintru același pământ
Al cărnii de lut.
Cât de bucuros, mâine,
Voi fi să mă încălzesc
Din zvâcnirea-i unde
Vor arde gânduri!
Fără tine, însă, ea nu are
Suflare, oricât foc aș pune
În adâncul ființei sale!
Oricâte păduri aș strânge și
Le-aș preface în scrum ca
Să fie făptura casei vie
Nu aș putea să o fac
Precum o face
Inima ta!
Mâine, acolo,
Voi aprinde focul
Din vreascuri uscate
Și de căldură mă voi bucura
Imaginându-mi că este
Cu mine întreagă
A ta făptură
În toate.
051.147
0
