nicollè pierre

\"noaptea asta mi-a rămas pe mâini și nu mai pot scrie despre tine
rămân într-un bolero lent
nu mai dansez singurătatea la scenă deschisă\"

singurătatea pantomimă ascunsă de același decor închis, doar simfonia inimii tale o mai aude și acel compozitor;
foarte romantic ceea ce ai scris...aproape că am rămas fără acele note de pe portativul ce l-ai compus... au pornit să danseze în timp ce le citeam...

cu drag,
Pierre

ne înghițim flămânzi cioburile, stările atât de multicolore încât refluxul sângelui nu poate fi atât de ușor decât după o zbatere de aripi înconjurate de aerul plin de aceleași cioburi, când tot noi, le putem metamorfoza în stele, ce zac
în fiecare hematie mai zace una nedescoperită...

microcosmos microcosmos se pierde prin macrocosmos pentru a redeveni microcosmos... unde se mai ascunde o fărâmă de curcubeu? draga mea poate fii și pe vârful genelor tale când lumina te atinge ...

cu drag,

*Și-ntoarce soarele uimirea
Spre apele de ger blindate
Și le trimite sănătate,
Când le străpunge cu privirea.*

soarele atinge cu privirea *apele de ger blindate* iar natura așteaptă redeșteptarea la noul an...

Aniu când l-am zărit ultima oară, încă mai dormea și îmi e tare dor de aripile lui mărețe pline de frunze, este un copac al cosmosului sau al mării...

crezi că dacă i-aș șopti versurile tale... s-ar redeștepta mai curând?

cu drag
Pierre

\"eu sunt un munte care urcă un deal șchiopătând
îmi zdrangăn brățările roz
A-magul-
înfloresc primăvara
E-nervarea de nu fi ceea ce sunt
I-capul tăiat
O-singura vocală cu adevărat importantă-
rostită luuuuuuuuuuuuug
cu inflexiuni de lavă Krakatoa, de…să zicem,
1883 de ori\"

:)

atat

cu drag
Pierre

\"și nici un critic să nu mai poată postula
trei imperfecțiuni despre arta mea de a trăi\"

trei imperfecțiuni despre arta de a trăi, și trei judecăți ne oferă și Dumnezeu... judecata de 40... judecata proprie, judecata veacurilor... câte imperfecțiuni infiorătoare...

\"abia atunci aș ști să primesc
privirile până la capăt
și nu m-ar mai atinge
nici o întrebare despre oameni în vid\"

oamenii în vid cred că prind viață lângă tine, și deja uită a mai fi în vid, ermetizarea lor o fărâmi cu iubire;

tăcere absolută, cred aș invocao și eu, uneori am avut senzația când am deschis o carte a unui poet, sau a unui scriitor, că aș fi deschis o parte din sufletul său, parcă se aude vocea de dincolo de moarte, poate tăcerea ta, știi ... e liniștea unei rugăciuni;

p.s. nu știu de mă destăinui ție câte ceva din tainele mele, mă sperii când mă auzi... cum faci asta? serios acum, cum de te aud mai clar dincolo de cuvinte, dar e mult mai multă trăire poetică cu suflet-cuvânt.

cu mare drag
Nicolle

dragă Anana...

acei cai ar putea fi și spuma valurilor vieții, sau umbra noastra pe pământ care ne amintește plutirea unei vieți datoare pământului, dar și cerului, prin zborul particulei de nisip din clepsidra inimii care poate fi sau plină cu zburătăciri sau cu acele veșnicii stagnări de prin noi...veșnice candelabre ale inimii...

cu drag
Nicolle

*de fapt iubirea era o frecție la piciorul lui dumnezeu
cu inima stâlcită între spetezele patului
masam varicele timpului și speram să-ți treacă
de dor de foame de urât de urlet de salivă-n gât*

contorsiunile timpului, de la acea frecție la ruga către Dumnezeu, cum ar putea fi altfel decât prin invocarea morții să resimți tot iubirea...

p.s. am citit-o cu sufletul la gât,
atât

Așa este, dar cum se presupune despre un fel de contract încheiat înaintea unei noi vieți, se intuiește la un moment dat picăturile de fericire, un gând bun, măcar, atunci pare mai dulce viața, dacă știm ce este viața ceea ce ne descriu atlasele de anatomie sau... aceste simțuri mai aparte de a de rosti dincolo de ceara stinsă; fastul nu rămâne cu noi, după moarte nu rămâne decât aripa, chiar și una dacă o avem ascunsă, nu rămâne decât iubirea în starea sa... atât, sau stările sale... așa cum și viața noastră este văzută după acel zbor(moartea) într-o carte de lumină, atât, fastul ți se pare trist și mie una chiar jalnică... nu se mai răscumpără așa prietenia... știi după moartea unui prieten drag te poți întâlni în vis... chiar dacă ceilalți au uitat să mai cheme pe cineva... *la fast*.

și nu spun numai de dragul de a spune.
nu râmâne fastul ci iubirea, așa cum a fost amintirile sufletului nu le poate șterge nici măcar Dumnezeu, sau dacă da am vrea noi acel zbucium, al despărțirii și teama, neregăsirii...

atât

ceara se topește, scribul se întoarce în timp pentru a-și păzi rostirea... viața e un carnaval cu măști, cei pe care îi iubești devin o parte din masca ta.

cu drag
Nicolle

Dali iar gândurile pline de lumină au îndepărtat imaginea aceea cu furnici la gură, e înspăimântătoare imaginea, dar mi-ai salvat cuvântul din creier cu acel scutură... singure...

crede-mă de multe ori noi ne punem ștreangul, nu îngerii, ei ne păzesc ca și acel ștreang de ar fi să ne pară totuși ușor... ca o mărgea nestrălucită poate dar în rest... ei nepot dărui aripi chiar și cu jug la gât.
cu drag
Nicolle

Piramida nu era goală ci era plină cu acea mumie, dar sufletul nu poate fi mumie așa cum credeau și faraonii, dar scribul? apoi acolo acele senzații ascunde o idee puțin dogmatizată, -sufletele aeriene au făcut-o deja- mi-a plăcut enorm, dragostea adevărată nu poate fi un păcat, iar sufletele pot face dragoste fără a face dragoste, doar cu acel cuvânt poate, iar trupurile sunt doar o prelungire materială a senzațiilor eterice...

cu drag
Nicolle

o sete de cuvinte ce îți poate măcina știința dacă de cele mai multe ori nu mai apare și tăcerea...

am încercat și eu să iubesc draga mea... dar iubirea nu e atît de simplă precum pare cuvîntul, sau e prea mare diferența dintre a iubi și a fi îndrăgostit, mă întreb dacă iubesc mai mult cuîntul de aici sau cuvîntul de dincolo de el...

și așa iubind cuvîntul ne despărțim și pentru ziua de azi de moarte...

un sfînt mi-a spus că eu nu cred în iubire, poate de aceea am uitat să o recunosc, dar care iubire să fi fost?

eu zic că devreme ce mă aflu în pagina ta... sunt deja mai aproape de capătul drumului unde m-am oprit și rostesc o dată cu tine...

tare

*am încercat să iubesc*

atît

Un călduros La Mulți Ani! și din inimă...

acum recitind iar și iar... îmi pare un vers sau două ascunse idei dogmatice, fin și tăcute țesute... apoi o întreagă istorie prezentă a unui oraș... să zic care... apoi, adevărul nu va schimba vreodată realitatea...

nu știu dacă grafica seamănă cît de cît cu viziunea dumneavoastră, sper că da, sau cel puțin atât m-a dus pe mine tărtăcuța...;) zâmbet amar

cu drag
Pierre

p.s. am oftat și totuși nu știu de ce... dar titlul pare și mai înspăimîntător?

avea dreptate Sorescu cu grătarul său...

*eu
un muntean fără de munte
fără saivan și fără oi
aș umple mănăstirile cu boi
și peste ei aș bate crucile în cruce
ca să îi aflu grei cu dumnezeu*

să bați crucile cu cruce, adică cum? sau oi fi eu prea încuiat la ora asta... grei cu Dumnezeu, mi se pare prea nu știu cum... sau dacă ar fi să zicem așa cu toții sunte, din acea fărîmă din care o fii creată ființa fiecaăruia...

așadar suntem cu toții grei cu Dumnezeu?

mi-a dat ceva de gîndit de data asta...
destul de pesimistă în rest, nu prea pare genul dumneavoastră.

în frunte...

*rămân din tine arpegii
celule de anemone
înmugurind a frig
din mine se aud păsări
în ecou*

celulele de anemone înmugurind a frig... se iscă celule de cristal din fruntea cerbului...

*în ochii tăi urlă cerbii
plecând în cortegii
la nunta mâinilor noastre*

din ochii cerbului, ce par a fi de căprioară cu mîinile din care se iscă coarnele unui pui...

acele vreascuri oh?! acele vreascuri... ale inimii...

nu am cuvinte, nu știu cum am reușit să le scriu pe acestea... minunate cuvinte se iscă din inima ta.

il tuo cuore Pierre

scuze ;(

*guguștiuc la geam
descîntînd puf nou de nea -
altă duminică*

src=\"http://i30.photobucket.com/albums/c344/ghost-like/gugustiuc23.jpg\" border=\"0\" alt=\"Image hosting by Photobucket\">

atît

domnii preferă blondele, așa că este aceeași costumație pentru petrecere, iar ei blondei îi șade foarte bine în rochia roz cu mănuși lungi cît mai lungi pentru a ieși în evidență diamantele, chiar așa brățările ei de diamante... pe care pînă la sfîrșitul spectacolului le va arunca ... poate doar în apele mării de unde...

mie îmi place să îmi aleg cele mai frumoase diamante... și încă ale sufletului...

cu drag
Pierre

p.s. i wanna be loved you

i wanna be loved by you

you and nobody else...:) but you.

cu sangele din pumnul incordat
apare o scrijelire
de aripi
fara de erezie
in ciobul din ochi
curcubeic atins

iar pe pumnii stransi
doar un stigmat...
miss you..

mereu la panda