nicollè pierre

Omul: microuniversuri nedescoperite
de mintea cât de cuprinzătoare
a omului

miracolul vieții
combate orice predispoziție
la diagnosticare a VIEȚII de copil
doar inima plină de vis și iubire
îl redescoperă pe Dumnezeu
și ține în palmă atâtea vieți

atât

scuze nu este un cometariu, aș fi avut o mulțime de sensuri de scris, dar m-am speriat la un moment dat, e scrisă de parcă s-ar fi sinucis cineva, sau despre cei care au gânduri de sinucidere, este ceea ce nu se poate accepta nici măcar, sau mai ales de către Divinitate, tocmai de aceea Iuda a rămas în iad, pentru că s-a sinucis și nu a crezut în cuvântul Prietenului...

cer scuze,
dar mi-a plăcut, și am furat gândurile tale mărețe, sunt multe pilde ascunse aici...

cu drag și LA MULȚI ANI!
pierre, g.

\"82. Ei vor râde puțin, dar vor plânge mult, ca răsplată pentru ceea ce au dobândit.\" --Sura-9

abureli

\"eu iarna am băgat în sobă numai cărți
de poeți pe care încă sper că nimeni nu-i citește
astfel m-am gândit să salvez umanitatea
de primejdia limbii de lemn\"

\"n-am fost bolnav de când mă știu nu îmi vorbește omul negru
și nici nu am zăcut de febră doar ascultând simfonii de beethoven
atunci ce ar putea să mi se întâmple vă veți întreba
ei bine
nimic și dintre toate acest lucru mi se pare cel mai grav\"

cu drag,
seagull

de la bilețele de amor tăinuite din cele scrise de alții și citiți iarna, la gura sobei până la simfonii de Beethoven, se ascunde harul...

acel nimic al tău privit aproape ca într-o oglindă dă spre un fel de semnificație opusă,
versul meu preferat:
“din sine erup sunete lichefiate în magma iubirii”

nicolle

nesomnul verde cuprinde eteric doar urmele dinspre vis, iar linistea este tulburata doar de acei pasi, insa trecerea este presarata de stralucirile din roua aproape profilactic pentru adancirile ramase; absenta culorii retine clipa intr-un spatiu cu un statism propriu dincolo de propriul univers “ din alt veac” si “mai presus de rostire”

nicole

ai menționat spre sfârșit că :\"epuizarea surselor de energie duce la dispariția viului\" însă nu ai spus ce este viul?
sau ce este neviul? care ar putea fi discrepanța dintre neviu și viu, neviul spre exemplu l-aș putea considera ca pe o formă a viului aflat în descompunere, cum rezultă din viu, dar cine a apărut primul viul sau neviul?

reproducerea este una dintre proprietățile fundamentale ale vieții, dar după acest criteriu nu putem clasifica viul, de ce? poate pentru că deși celula este un sistem, organitele sale structurale nu se reproduc, atunci nu mai sunt vii?


alte caracteristici ale viului în afară de reproducere ar fi homeostazia, acumularea de energie cum ai spus și tu, dar nu ai scris despre disiparea energiei care include de la capacitatea de primire, traducere, depozitare, procesare, dezvoltare, și transmiterea informației; dar asta poate fi făcută și de o mașină, de exemplu computerul

gravitația nu face vreo diferență între un VIP de 60 de kg și un sac de legume de aceeași greutate

iar apoi cum poate slăbi? energia, când tocmai prin capacitatea de acumulare, stocare a energiei, într-un organism viu prin diferiți compuși organici, grăsimi, care sunt vitale organismului pentru adaptarea continuă la diferitele modificări de mediu

de ce am mai avea ATP? atunci dacă ...

mi-a plăcut totuși ce ai scris, îmi dă de gândit

seagull

îți doresc tot binele din lume, și... fie ca în visele tale să te atingă din lumina stelelor...

nicolle

legat de ultime cuvinte scrise... crezi ca atât de ușor se află lumina? nu de alta dar am auzit că alții au crăpat doar ca să o vadă iar dacă s-au întors au rămas călători în viață în căutarea ei, dacă tu ai aflat-o așa ar trebui să fi cel mai tare mentor și ce rost ar mai avea atunci rugăciunea nu-i așa?

undeva în tine ai săpat peșteri de lumină în singurătate, acolo în inimă se deschid porți spre cer \"așa am înțeles; omorârea de balauri nu e o îndeletnicire bănoasă\" în ceea ce credem în această viață așa va fi și în cea după, dacă credem mai mult în lumină asta primim, despre cealaltă parte nu îmi place să vorbesc, \"m-am dorit atunci lemn pe care să se scrie o viață\" din lemn înflorește copacul care trebuie să dea și roade, la tine sunt aceste cuvinte calde inimii mele, mi-a plăcut în mod deosebit

cu drag,
nicolle

mi-a plăcut ceea ce ai scris are o notă de romantism aparte însă este prea multă melancolie în gen Eminescian, golul acela despre care scrii de multe ori poate fi compensat de amintirea persoanei iubite, și să ne hrănim sufletul cu amintiri frumoase

numai bine,
nicolle

întreabă praful despre apusul de soare parcă așa ne îndemni, iar praful se ridică ca o perdea neatinsă de timp

cu drag,
nicolle

în jurul trunchiurilor brațe de lumină, iar copacii sunt aplecați spre ea

numai bine,
nicolle

laboratorul respirului tău, intoxicat ca și cum nu ți-l mai știi și se reciclează singur prin sufletul tău și îți redescoperi altul

puțin spus laborator mai bine zis alchimie

numai bine,
nicoll

\"stai la pândă nemișcat în vene\" fiecare celulă a ta așteaptă trecerea prin tine a sentimentului ce te atinge aproapte nepăsător ca și cum aripile lui nu se simt decât prin mângâierea fiecărei vene alese atent, multe dintre ele cred că nu mai au decât culoarea iubirii

am amuțit și la tine
cu drag,
nicolle

totul zace și stă prin tine ora zero este bine desprinsă din cotidian, nu sunt minute sau au ros secundele expandate din acel saltimbanc ce nu își mai aude tăcerea provincial precum orice zacere prin sine, iar zâmbetul precum un autoportret desenat fără culoare ca și cum doar prin cealaltă jumătate a cercului se conturează ar mai lipsi cineva din acest tablou
cercul este cel ce redimensionează antispațiul invocat

cu drag,
nicolle

p.s. este superbă mai cer netimpului tău și alte non-secunde

\"Vor spune că ai căzut din cupola tăcerii
După ce însuți ai tăiat corzile;
Apoi ai plecat, asemeni copacilor
Cu vântul în față, pe vârfuri, clătinându-te\"

semn de carte asemeni copacilor ... plecarea ca o aruncare în gol pentru a pleca asemeni copacilor oameni? cu clătinări de stele

numai bine,
nicolle

viața, pare un vis neoprit decât prin meandrele sufletului nostru, iar pescărușul parcă ar vrea să ne învețe din zborul lui planat și ușurinta cu care își găsește de fiecare dată echilibrul prin zborul său de multe ori contra vântului, vântul fiind cel care ne mai izbește precum valurile de stânci în acele încercări ale vieții, tu ne șoptești să nu uităm că pescărușul este cel care ar putea zbura precum sufletul nostru spre un albastru infinit...

cu mult drag,
pierre