cosmosul ca un ciob

ne înghițim flămânzi cioburile, stările atât de multicolore încât refluxul sângelui nu poate fi atât de ușor decât după o zbatere de aripi înconjurate de aerul plin de aceleași cioburi, când tot noi, le putem metamorfoza în stele, ce zac
în fiecare hematie mai zace una nedescoperită...

microcosmos microcosmos se pierde prin macrocosmos pentru a redeveni microcosmos... unde se mai ascunde o fărâmă de curcubeu? draga mea poate fii și pe vârful genelor tale când lumina te atinge ...

cu drag,

te poate coplesi prin maretie, nu mai simti detasarea aceea de tot si toate, instainarea de tine prin plutirea
in imensitate, unde ce poti fi decat fir de nisip,
unde viata ta, trairea ta e incomparabila ,
uneori imensitatea doare ca o mare de cioburi …
multumesc de curcubeul intuit pe gene,
uitasem de ploi:))
drag Anana