Poezie
Ruga apei către soare
1 min lectură·
Mediu
Ofrandă aburii-și trimite,
Cercând cu ei să-l îmbuneze,
Căldura să i-o savureze
Adâncurile prea răcite.
- Nu-i pentru mine ruga asta,
ci pentru cei ascunși în pântec !
Lor le-a răpit al vieții cântec,
gerul, ce le-a menit năpasta.
Se împietresc sub apăsarea
Răcelii care-i înconjoară,
Din an în an, ca prima oară
Când frigu-și plimbă nepăsarea.
- Dă-le căldură, sfinte soare
căci doar cu tine mai răzbesc,
ca din trecut destin ceresc,
poporul de viețuitoare !
Se unduiesc algele-a rugă,
O bulă peștii liberează,
Chiar broaștele ce hibernează
De-i cald, dau parcă semn de fugă.
Și-ntoarce soarele uimirea
Spre apele de ger blindate
Și le trimite sănătate,
Când le străpunge cu privirea.
043.052
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ovidiu Oana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 113
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Ovidiu Oana. “Ruga apei către soare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/168996/ruga-apei-catre-soareComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
... pe absolut oricine, Nicole!
Chiar sufletele amorțite de răcoare se pot deștepta sub arsura lui, cu sau făra versurile mele.
Dar merita să încerci pe cel țărm de mare...
Chiar sufletele amorțite de răcoare se pot deștepta sub arsura lui, cu sau făra versurile mele.
Dar merita să încerci pe cel țărm de mare...
0
\"Dă-le căldură, sfinte soare
căci doar cu tine mai răzbesc,
ca din trecut destin ceresc,
poporul de viețuitoare \"
steaua tandreții dăruitoare de viață
poemul tău ca pasarea Phoenix trezește suflete ce par că
mor în fiecare seară în vâltoarea flăcărilor pentru a renaște și mai luminos din propria-i cenușă
a doua zi.
\'Și-ntoarce soarele uimirea
Spre apele de ger blindate
Și le trimite sănătate\'
cu drag,
erika
căci doar cu tine mai răzbesc,
ca din trecut destin ceresc,
poporul de viețuitoare \"
steaua tandreții dăruitoare de viață
poemul tău ca pasarea Phoenix trezește suflete ce par că
mor în fiecare seară în vâltoarea flăcărilor pentru a renaște și mai luminos din propria-i cenușă
a doua zi.
\'Și-ntoarce soarele uimirea
Spre apele de ger blindate
Și le trimite sănătate\'
cu drag,
erika
0
Am schițat cele de mai sus de curănd, privind din tren apa bocnă a Canalului Dunăre - Agigea, sclipind sub un soare cu dinți.
M-am găndit la virțuitoarele prinse sub ghețuri, iar restul l-ai citit....
Mulțumesc de popas și comentariu!
M-am găndit la virțuitoarele prinse sub ghețuri, iar restul l-ai citit....
Mulțumesc de popas și comentariu!
0

Spre apele de ger blindate
Și le trimite sănătate,
Când le străpunge cu privirea.*
soarele atinge cu privirea *apele de ger blindate* iar natura așteaptă redeșteptarea la noul an...
Aniu când l-am zărit ultima oară, încă mai dormea și îmi e tare dor de aripile lui mărețe pline de frunze, este un copac al cosmosului sau al mării...
crezi că dacă i-aș șopti versurile tale... s-ar redeștepta mai curând?
cu drag
Pierre