Poezie
Altruism
ciclul Povești din veac
2 min lectură·
Mediu
Demult, un râu ce curge în aval
S-a răzgândit și s-a oprit privind spre mal.
I-a zis: - Mi-e dor de munte, foarte dor,
Aș vrea să mă întorc acasă, la izvor !
Dar malul i-a răspuns: - E peste poate !
Nu poți să te oprești, stai și socoate !
Nu-i vorbă doar de mine, dar arinul ?
Cum poate să suporte astfel chinul ?
Cu apa, de te-ntorci înspre izvoare
Amarnic asuprești pe fiecare.
Moraru-și va seca pe loc uiumul,
S-or pierde pești-n mâluri cu duiumul,
Iar în livadă, fructele-or să sece,
La fel și câmpul fără apă rece;
La păsăret îi vei strica hodina,
Nici rufe nu mai spală gospodina,
Iar ciurda când o fi să se adape,
Va fi doar smârc aici în loc de ape;
Adu-ți aminte scalda de plăcere
A țâncilor și-a sălciei mângâiere !
Cum poți să schimbi deodată legea firii,
Pentru un moft și-n numele iubirii ?
- Of, malule, mă umpli de tristețe,
Când te gândești la propria frumusețe !
Arinul, păsăretul și morarul,
Sau salcia și ciurda, grădinarul,
S-au învoit cu mersul meu în munte
Și seceta găsit-au să înfrunte,
Căci vântul le-a venit în ajutor
Și apă le aduce cu un nor.
Credeam c-ai înțeles și că îți pasă,
De dorul meu de munți și de acasă.
Așa cum vrei mereu să-ți fie bine,
Gândește-te o clipă și la mine !
Căci, dac\'ar fi ca să mă sece dorul
Și-n munte s-ar slei de tot izvorul,
Atunci tu ai rămâne pe vecie,
O râpă îmbrăcată-n bălărie.
Iar trupul ți s-ar umple de noroaie,
Târâte de șuvoaiele de ploaie !
Atât i-a spus și a pornit agale,
Ducându-și unda lină înspre vale,
Dar și-a vestit iubirea printr-o boare
Și păstrăvi ce înoată spre izvoare.
094333
0
S-a răzgândit și s-a oprit privind spre mal.
I-a zis: - Mi-e dor de munte, foarte dor,
Aș vrea să mă întorc acasă, la izvor ! – E prima lectură la început de zi, o lectură ce mi-a înfurumusețat sufletul, rar se mai gândește cineva la râuri ( cineva ataca într-un comentariu că e greu să înțeleagă unii poezia nu mai știu de ce factură, când ei scriu doar de iubiri neîmpărtșite și aș completa eu de flori, de păsări…) e minunat să te apleci și asupra frumuseților ce te înconjoară, această poezie e ca o legendă în versuri, nu voi comenta versurile, fiindcă chiar nu am ce reproșa. Parcă auzi chemarea râului, a malului, cerând a fi cântate de cei ce le înțeleg sensurile, de cei care pot desluși sau înfăptui legende. Poezia este ca un râu, care sapă uneori în piatră, care își lasă toată căldura sufletului peste versuri, care este cuprinsă de doruri, este poate tânguirea acestui râu de aici. Poezia este darul de suflet al poetului întins lumii, eu l-am primit ca pe un adevăr…