Mariana Tanase

Nu ma pot loga pe site versiunea limba romana. Cine stie? Scuze ca intreb aici dar numai la franceza si engleza ma pot loga. Va multumesc pentru un eventual raspuns. Mariana Tanase

Fotografie proprie

Mi-ești aici cea mai apropiată cărare Mai vie ești decât orice viu al lumii vii Pasul tău are prea des o altă căutare Eu nu știu s-ajung, tu nu știi ca să vii. Și uite-așa amurgurile pline

Însângeră apusul ultimele clipe ale unei zile petrecute-n seară umbrele prelungi iară te-nfioară vrăjile pe baltă stau să se-nfiripe. Părul ei, cascadă verde peste ape corpul ei crescut în

Port pe frunte crenele de gânduri nerostite Haina lunii noaptea o dezbracă Din nou mă-ndrept spre malul cu ispite Iarăși joc aceeași veche joacă. Arunc cu amintiri, fac cercuri mari în

Frumoasă, zveltă, cu alură de domnișoară impresionează zarea jucată a nu știu câta oară de nori. Lăsase țărmul de cu zori, a traversat întinderi mari de ape. Acuma, pe aproape fulgerele

Împovărată-n pântece de grei baloți spre zori, greoaie, se pune în mișcare. Pânze puține, mulți lopătari în jos. Tot oameni, dar - criminali sau hoți. Lanțuri la picioare sugrumă

Din ciclul \"Ambarcațiuni\" S-a răzvrătit iar marea cu valurile-n coapsă, cu alge deșirate-n păr - umbre ca argintul de o furtună spun că este timpul. Pe creste,

singurătatea somnului. planuri de vise date peste cap la trezire pielea arsă de trăiri onirice se desprinde și construiesc o vilă din ea am acceptat propunerea papucilor făcută de

- Să nu îi spui lu’ tata Neo nimic despre noi! Nu știu ce nu ar fi trebuit să nu-i spun... - Ai înțeles? Adună-te, nu mai visa cu ochii deschiși! O ciupitură vârtoasă între coaste îmi smulseră un

- Dă, Doamne jos copilă sila siluită pe răboj ! Presară sudălmile, presară-le! Că le-ai adunat și purtat în tine! E mai frumoasă viața așa? Þi-e mai aproape de tâmplă? Unde sunt caii, caii aia

Răsar gânduri a dor de ducă nu mai știu ce fac cu pașii de când un fântânar de stele mi-a adus cadou sclipiri

stoluri de cuvinte – amăgire porți de crez trântite margine de vatră scaldă cu patru anotimpuri uitări se petrec în piatră...

În tonuri calde, simfoniacă, Cu pete mari și roșii de culoare Inundă în preludiu de savoare Simțurile toate le convoacă Ca într-un carnaval la Rio, toamna. Din tufele de

Marcată de sărăcie, foame și teamă, Catrina își târșea pașii înșosetați cu noroiul insultelor aruncate asupra ei și scurse la picioare, într-un strat pe cât de gros, pe atât de infect! - Idoata

Am sosit de la război! Hai nu mai fă ochii mari! M-am jucat de-a viața și de-a moartea în societatea în care m-ai învățat să mă preumblu cu o carte pe cap. În pătratul acesta să-mi spui unde

În parc tandrețe Toamna puțin veștejită Se poticnește Într-un ram uitat verde De trăire intensă

Nu există întrebare, Nu există răspuns Merg pe drumul meu Un simț profound îmi spune: Sunt o ființă reală În această ploaie În care rătăcirea mea Nu întoarce filele calendarului

Popoarele de frunze vor să moară Dar nu oricum, ci ca-ntr-o simfonie În care vara coboară pe o scară De ROGVAIV, de calm, de armonie. Se înroșesc prea verzile frunzișuri Oranjul soarelui

Mă prind în focul tandru, mângâi lutul când spun că privesc, nasc o formă de dincolo Tu – taci… Eu înfloresc grădina simțurilor din vârful degetelor cu mișcări de v’nt, timpul naște

Conștient sau nu, omul conduce mașina cu viteză printre stâncile prăvălite pe șosea. Capul cel de-asupra trupului ovaționează prin gura căscată ori de câte ori fură un viraj îndrăzneț.

Cu tine am avut multe dialoguri în gând niciodată rostite niciodată bănuite de alții doar sinele știa despre ele. Tu răspundeai în tăcerea elocventă eu pășeam pe mătasea șoaptelor