Nicolae Popa

Miriam,
Am citit de câteva ori poemul tău și... Nici nu știu cum să-ți spun! Probabil văd eu dublu. Ai lipit unul de altul două poeme. Nu, nu că ar fi vorba de gusturile mele... Citește și tu: de la primul vers, unde observi pateticele furnici sociale, și până la versul 18 unde furnica socială a inventat apoi furca de ucis – avem o parabolă și un text autonom perfect integru. Pe urmă treci la lupi și îți iese o altă parabolă și un alt poem la fel de autonom și bine structurat. Mie îmi place foarte mult al doilea (apropo, ca „pumnul neregulamentar / de țărână sfântă”), unde lupii și „Pământul ud și rece / sticlește și mârâie”. Uite c-am zid-o! E doar o părere...

Iurie,

Ce naiba, nu poți să-ți pui numele normal: Iurie Burlacu, că doar nu iești în catalog la școală! Probabil de aici și această neplăcută confuzie, care te face să stai cu textele tale la pagina de autor. Este însă tot atât de adevărat că în ultimele câteva poeme insiști cu stilul acesta clasic-bășcălios, rimat și ritmat, și pari mult mai stângaci decât în poemele cu care te-ai afirmat în volum și care te reprezintă și te pune printre cei din fruntea plutonului generației tale. Proza de mai sus curge bine, este însă riscant să postezi un fragment atât de mare. Dialogul este cât se poate de firesc.... Mă întreb dacă nu era mai bine nici să nu ne spui că este vorba de ceva la limita visului... Se simte oricum. „Partida de amor cu moartea” se conturează oricum. Mă bucur să te găsesc (mda, atât de târziu!) aici, la poezie.ro. Și mi-ar părea bine să știu că ai o atitudine ceva mai responsabilă când ieși în lume... Nu ai dreptul să fii mai slab decât în prima ta carte!

Florine,
Sigur, după lectura unui poem atât de ceremonios, după o asemenea incantație a sentimentelor duse până la limita înfrigurării, gestul lui Ionuț – care gest? ghiontul lui Ionuț – care se leagă de numele tău, îmi amintește de trasul de tricou de către cel care tocmai răstoarnă primul obstacol în timpul alergărilor la suta de metri garduri. Oricum, la linia de sosire ajunge primul SILIȘTEANU!

Iată hramul altui zid
Voi aduceți vinuri scumpe apă de nepregătită toamnă
și o rochie de seară de nemărginire și cusută chiar cu ața stelelor

O iarnă crâncenă în continuare, bătrâne, ca să știm cum să prețuim verile toride! Iubește, da, cu frigul tău de să trosnească gheața-n munți pe Lacul Roșu!

Dus de curent
Îmi zice-un vers:
\"Fii mai atent!
Surâsul Monei Liza
Dă de-nțeles:
E bun Deviz!\"

Radmila,
Răsbate atâta tristețe din ceea ce scrii încât nu-mi vine a vorbi despre literatură. De bună seamă, \"o pagină cu stranii poezii.\"

Ion,
n-am înțeles umorul!

Acum e mult mai bine!

Camelia,
E ceva confuz în ultimele trei versuri -dacă nu visez la ora asta. Parcă ar fi mai bine fără \"se\" din penultimul vers. Altfel sensul se poate limita la acest vers, ultimul rămânînd separat. În rest - \"Când ninge, este dimineață\" și la Chișinău tocmai începe să ningă.

Maria,

Adresarea „iubite”, lasă o impresie declarativ-sentimentală. În continuare se înțelege oricum că anume lui, iubitului i te adresezi. Dacă ești curioasă, aduc mai jos versurile care mi-au plăcut mai mult:

acum că te-am trecut prin foc
și te-am spălat de toate păcatele

dincolo de granițele acestei devastări
ne vom recunoaște.

în prima noapte, cu tâmpla lipită de stânci
voi visa altfel copacii, culorile

voi (re- ?)așeza anotimpurile și
toate cele de trebuință cum fac eu mereu când totul pare pierdut.


și mi-ai aduce păsări acasă să mă învețe
migala cuibului?


E doar o părere, care însă ar vrea să sugereze că mai multă concentrare nu strică.

Ela,
Ești sigură că ai văzut un bărbat?
În fine, eu nu văd decât un poem de mare finețe.

le aduce uneori pâine ca pentru ultima cină
și tace la fiecare ieșire din ape

el nu are loc nici casă nici țară
când își amintește liniștea descoperă o femeie
cu năframă prea albă să îl poată păstra

Ah, și \"herghelia de lacrimi\"! Și finalul acesta demențial:

\"el merge cu Dumnezeu în loc de inimă
își poartă ceasul la încheietura unui înger
nu se întoarce prin viață decât pentru o poezie
și atât\"

Păcat că nu am curjul lui Silișteanu să pot pune mai mult de o steluță pe zi! Nu am însă nici o îndoia lă va veni cineva să o aducă în prim plan. Îți mulțumesc pentru plăcerea lecturii la această oră de sfârșit de seară.

OK. Ceasornicul continuă să ticăie. Dincolo de glumă, că am trișat, că n-am trișat, important e că am obținut acest răspuns de la tine. Este cu adevărat foarte important ce ceea ce spui aici. Pornind de la conștientizarea acestui fapt, s-ar putea să înțeleg mai ușor demersurile tale în plan hai să-i zic teoretic, virgulă, cât și în domeniul propriu-zis al poeziei. Și nu e vorba doar de tine și de creația ta... Dumnezeule, câtă poezie ne așteaptă și de acum înainte! Munți și veacuri de poezie... Pe unde om fi noi? Pe ce versant? Sub care viitoare afalanșe?

Timpul metaforei încă nu a trecut?

1. peste puțin vor veni ploile și ne vor parfuma
2. vom fi fericiți vom săruta fluturi
3. acoperiți de pojghița fină creierii mei colcăie
4. fericirea îmi zgârâie fața până la carne

...și nici timpul lirismului?
1. și ne vor spăla pieile
soarele le va usca le va face strălucitoare
2. la noapte îți voi povesti despre nesfârșite nisipuri

și toate într-un poem din 10 versuri.

Florin, eu credeam că generația ta se îndreaptă sigur pe linia celorlalte trei versuri:
1. extrage lent măduva / se cabrează coloana / mă chircesc
2.despre intestinele ce tânjesc după interiorul tău
3. vom muri de frig lavinia sau din alte motive

Mda, nu-mi place nici mie cum arată poemul tău așa demontat. Cam asta li se întâmpla când eram mic și ceasornicelor care îmi nimereau sub mână, dar continuă să meargă.

Marius,
De la o vreme sunt tot mai atent la felul tău de a țese imagini – „încrustare de taine-n iubirea ce toarce” – totul fiind concentrat pe fiecare silabă/centimetru pătrat. Versul tău este de bună seamă „os pătruns în cerdacul dorinței”, „cascadă ce-și arde până la alb aripile”... Mai rar o asemenea densitate de metafore, revelatorie în plan metafizic fără să forțeze câtuși de puțin nota.

că lumea e rană
că pacea ce doarme acum
e candelă-nfiptă pe crucea luminii

Și tot așa cu această surprinzătoare „desagă a uimirii”, devii o voce inconfundabilă pe poezie.ro.
Deși, în textul de mai sus lucrurile se diluează puțin pe la versul 16 și ceva mai jos, spre final se și încheagă ovalul... Și pentru că e vorba de „deschidere vid între noi / atinși peste rănile crude si moi”, adică de cărnuri, de trup, de materie sângerândă, îmi permit să mă gândesc și la o înviere OVARÃ, care, geometric vorbind, e ovală. Îmi permit să pun stelauța pentru a atrage atenția asupra originalității demersului tău metafisic. Este genul de text care se vrea citit cu mare atenție. Îndrăznesc să cred că tocmai din această pricină comm-urile îți vin cam rar. Și observ că nici steluțele nu se prea opresc deasupra candelei tale.

Claudiu,
Știi cum e? Unele texte abia după ce sunt apreciate și chiar elogiate își arată adevărata lor dimensiune. De regulă, mult mai modestă. Despre un poem are rost să spui că e foarte slab, numai dacă cineva s-a găsit să zică, poate pe negândite, că e foarte bun. Dacă numeni nu ridică în slăvi un text, nic nu are rost să vii și să-l dai de pământ! Te asigur, pe aici nu postează nimeni poeme fără riscul de a fi lăudat. Mai rău e că nu se întâmplă și invers, poate cu excepția poemelor lui Hose: textul să fie desființat și astfel să se salveze, ca subiect fierbinte sau ca prilej de compătimire... Poezia e mereu pe undeva prin preajmă și râde de noi ca de niște proști când ne imaginăm că am prins-o... Da, pix in sus, pix in jos si fal fal, si-n rest nimic... Dar poate că și nimicul ăsta contează. O duminică frumoasă și, poate, mai puțin încrâncenată! Am trecut noi rpin texte și mai proaste (citindu-le și chiar scriindu-le) și nu ne-a fost nici pe dracu!

Camelia,
E pentru a doua oară când un tixt de-al meu observat mai întâi de tine, aduce apoi un număr important de cititori și comentarii. Partea curioasă de data asta e că până la tine, stătuse toată seara, toată noapte și toată dimineața cu numai 32 de afișări, neobservat de nimeni. Multumesc.
Florian,
Cum umble tu cu nările tale de lup bătrân și amușini aerul cuvintelor pe aici că nu poate omul să trimită un pix în ceruri și să nu-l știe nimeni!? Multe prilejuri de bucurii, inclusiv olfactive!
Anele,
Onorat. Multă inspirație și multe lecturi inspirate.
Andu,
Cimentariul tău a mers direct spre cumpăna DA și NU. Dacă ai observat, eu am ținut cont mai mult de NU. Și zic DA, fără primul vers e mai bine.
Elia,
Ai surprins exact ceea ce nu mi-aș fi dorit să treacă neobserva. Să sperăm că seva alege câte ceva acolo sus din această pâlpâire verbală care ne ține pe aici pe site. Mulțumec.
Florin,
Comm-ul tău chiar a contat când a fost vorba de schimbarea propusă de andu. În rest, chestia cu paradigma... E bine să te înscrii într-o paradigmă, și chiar să i te consacri, ca să ai de unde ieși pentru a deveni un scriitor liber, liber în primul rând de propriile deprinderi-dependențe-inchistări. A, sunt mereu cu ochii petine, pentru că tu nu poți fi neobservabil.
Luana,
Păi, îți spusei despre cele două bunici ale mele, care se șușoteau paraepidemiologic să nu înțeleg eu...
Corneliu,
Mulțumesc. Sper să fie mulțumită și bunica Luanei și bunicile mele...
Cristina,
Ești de admirat. Da, fiecare dintre noi trebuie sa urce muntele , ca sa lase o carare pt ceilalti. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Ai atins o strună foarte sensibilă. Asta e, scrisul ne poartă pe câmpuri minate. Cuvintele, în nebunia dezlănțuirii metaforei, ne obligă uneori să păcătuim. De fapt, îngerii nu scriu versuri! Puritatea nu naște contradicții, ea este pură. Atât! Noi scriem versuri tocmai pentru că nu suntem îngeri. Sau tocmai de aceea. Evident, vom suferi, și suferim, pentru asta. Personal sunt conștient de consecințe, mai ales că mottoul pe pagina mea web. este „puterea cuvântului”! Apropo, citatul adus de tine este ucigător!

Tocmai când îmi aminteam de bunică-mea dinspre tata și bunică-mea dinspre mamă cum ședeau în cur de vorbă pe țol la poartă, chiorându-se prin copaci după mine, și șușotindu-se înde ele cum că „ghine zâci, soro, invalabilitatea paralogismului ca factor paramiologic, e-he! în contextul durabilității hipoesteziei ce intensifică hipercorticismul exogen” (pe fața uneia din ele, probabil, a celei cu basmaua pe ochi), numai ce vine Corneliu și zice că ele or fi sporovăit, ca să nu înțeleg eu, despre „ziceri, proverbe, aforisme, maxime șamd.” Măi, să fie?

Patrick,
Din moment ce scrii \"oricât mi-ar gidila orgoliul acest fapt\", ar trebui să înțeleg că \"sintagma\" plagiată e în subtitlu și se trage dintr-o sintagmă a ta. Subtitlul este acesta: \"Versul zilei – selecție celestă\". Or, atunci când am postat textul, ieri după amiază, se tot discuta despre \"versul zilei\", și mi-am zis să mă bag și eu pe fir cu mesajul(!) acestui poem, așa, ca o aluzie la cine, unde și când alege în cele din urmă. Așa că, recunosc, sintagma \"versul zilei\" îi aparține, cel puțin pe site-ul nostru, lui Patrick Călinescu și cred că acest lucru era foarte limpede pentru cine citește atent ce se întâmplă la poezie.ro, fără să fie nevoie a se preciza \"nici măcar amical, sursa\", nu? În fine, dacă am plagiat, propun să fie declarat acesta Plagiatul zilei, și punctum. În rest, capul pe trunchi și - executarea!


,

Mda, a zilei de ieri!

Nuta (Nuța?),
Un poem chiar foarte simpatic, dacă e s-o spun în limbajul jucăriilor. Un pic mă deranjează trimiterea la „poezii neterminate”... E mult mai autentic și revelator fără elementul acela livresc, cam așa:
„în ce vis am văzut copacul acesta
în loc de ramuri
ceasornice sâmburi biserici anvelope cămăși” ș.a.m.d. până la capăt...
O bijuterie de text bună să stea atârnat în brăduț colo sus, pe-o ramură foarte apropiată de steaua din vârf.