iarași...iubirea

Marius,
De la o vreme sunt tot mai atent la felul tău de a țese imagini – „încrustare de taine-n iubirea ce toarce” – totul fiind concentrat pe fiecare silabă/centimetru pătrat. Versul tău este de bună seamă „os pătruns în cerdacul dorinței”, „cascadă ce-și arde până la alb aripile”... Mai rar o asemenea densitate de metafore, revelatorie în plan metafizic fără să forțeze câtuși de puțin nota.

că lumea e rană
că pacea ce doarme acum
e candelă-nfiptă pe crucea luminii

Și tot așa cu această surprinzătoare „desagă a uimirii”, devii o voce inconfundabilă pe poezie.ro.
Deși, în textul de mai sus lucrurile se diluează puțin pe la versul 16 și ceva mai jos, spre final se și încheagă ovalul... Și pentru că e vorba de „deschidere vid între noi / atinși peste rănile crude si moi”, adică de cărnuri, de trup, de materie sângerândă, îmi permit să mă gândesc și la o înviere OVARÃ, care, geometric vorbind, e ovală. Îmi permit să pun stelauța pentru a atrage atenția asupra originalității demersului tău metafisic. Este genul de text care se vrea citit cu mare atenție. Îndrăznesc să cred că tocmai din această pricină comm-urile îți vin cam rar. Și observ că nici steluțele nu se prea opresc deasupra candelei tale.