Nicolae Popa

Interesantă ideia despre înțepenit și căderea frunzelor. Însă reușești să fii convingătoare doar în imagini ca acestea:
\"Înțepenesc si gândesc la decizia celei de-a doua frunze…a treia…\"
\"Cânta printre vreascuri tăcerea buzelor sângerânde.\"
\"Mă joc cu spațiul si nu găsesc o ușa.\"

Te mai citesc și mai vedem noi.

Cred că e foarte reușită ultima strofă. Mă și întreb dacă nu cumva ar putea exista ca text autonom, ca poem aparte - firește, însoțit de aceeași dedicație:

semnele erau acolo și tot acolo era și moșu
cu arpagicul în sacul de rafie, făcea straturi proaspete
după ce preschimbase în verde tot roșul
și tăiase pe drum multe capete.


E doar o părere.

Firește, nu pot trece pe lângă acest anunț fără să las un cuvânt. Am tocmai 3 (trei) motive să fiu foarte mândru de acest eveniment.
1.Că Mușina e pe Siteul nostru;
2.Că Mușina e pe siteul nostru cu o carte editată la Cartier, la noi la Chișinău;
3.Că Mușina e pe siteul nostru cu o carte editată la Cartier, la noi l-am întâlnit pe Gheorghe Erizeanu și a fost dea dreptul emoționat când i-am spus că anunțul despre această lansare poate fi găsit la poezie.ro. El va veni la București, chiar dacă pentru asta va trebui să lipsească în aceeași zi la Adunarea Generală (cu realegeri) a Uniunii Scriitorilor de la Chișinău, al cărei membru este. Vă doresc succes din toată inima.

Ioan,
Sunt de acord cu Diana: \"reușești să desenezi precis\". Problema e cum se leagă \"desenele/imafinile\" tale. De ce \"Brusc\"? Calmul descrierii nu justifică acest început \"brusc\". Mai ales că vine pe urmă \"tresari deodată\". Fără îndoială, \"Puți!\" supără rău auzul. Iar ca imagine și senzație olfactivă e suficient \"Puți a locuri uitate\" (excelent spus). După \"dealuri\" parcă s-ar cuveni \"unor\", adică unor priveliști, ceea ce mi se pare de-o frumusețe rară... Pică bine și nota ironică din \"îți dozezi ochii cu încă-un batalion de fum sperând că ai să cucerești Caransebeșul\". În general, o panoramă captivantă, altfel nu aș fi fost atât de chițibușar. Ne mai citim, nu?

Se pare că de aici trebuie să înceapă poemul, eventual un alt text:
\"relatez trairile ca pe niste povesti fermecate ce nu se pot produce decat in prezenta ta\"
Aceasta este dovada că ai ce spune. Lasă-te captată de această necesitate a prezenței lui. Dar fii mai atentă la sensul vorbelor tale (\"am fost in rai sa te caut dar nu m-au lasat sa intru\" - cu ai fost dacă nu te-au lăsat să intre?). Finalul te readuce în aceeași zonă a firescului relevant:
\"shi (probabil \"și\") vei crea
realitatea mea\"

În fine, creaz-o! Fără chestii declarative și patetice care de regulă scapă ușor de sub control. Te mai citesc.

Primele două strofe au o încărcătură care aproape că-ți ia răsuflarea. M-au făcut să mă lipesc de monitor. Nimic prea simplu, dar nici prea sofisticat. O învăluire ca \"Într-un exercițiu sumar\" care promite mult mai multe decât atmosfera de pastel, în varianta lirico-patetică de albun, din ulttimele două strofe. E doar o părere.

Mihai,
Uneori am impresia că poezia pur și simplu își bate joc de noi. De noi, cei care credem că o stăpânim. Suntem liberi să o căutăm în orice direcți dorim, explorând orice limbaj posibil, ca în cele din urmă să revenim ca niște fii rătăcitori la o anume matrice în care regăsim, de fapt, exact ceea ce căutam cine știe pe unde. Știu, unora le sună ca dracu această constatare. Însă am drept argument acest poem al tău, care citit și recitit mă face să am tot mai multă încredere că nu mai piere cu una cu două expresivitatea și frumusețea limbajului din poezie:
\"pământul nostru încăpățânat se despica vara până-n sicrie
și fumega duhuri\"

\"cearcăne cu sâni căzuți
și prin abur tremur stele
la fântâna cu doi sluți
unul râde dedesubt
strâmbând chipul celuilalt\"

\"mi-a ajuns la umăr apa
i-auzi plânsul cum se-ndoaie\"

\"tata plătea amenzi peste amenzi pentru copacii jefuiți de crengi\"

\"din cauza lui
crescuse pădurea numai în sus\"

Sigur, nu voi ezita să fac uz de dreptul meu, oferit cu atâta generozitate de editori, de a pune o stea și o fac nu numai pentru că este un poem intigru și original, dar și pentru a atrage atenția asupra unei matrice străvechi a poeziei - folclorul. De-altefel, după înțelegerea mea, e un deliciu boieresc să citești așa ceva.

E un text reușit, desi cladit pe nisipuri miscatoare. Sunt , de fapt, două poeme trase pe-un singur calapod. Mă așteptam sa urmeze, expuse fugar, și alte antinomii, ( mă rog, nopțile mele, nopțile altora; sângele meu, sângele altora ș.a.m.s, totul fiind previzibil) sau să fi redus totul fie la dimineți, fie la drumuri. Ce lami mult în place prima strofă din dimineți și ultima din drumuri. Fără supărare, nu?

Mahmoud,

Excelentă imagine. Se memorizează ușor. Am de gând să i-o spun cuiva mâine, precizând bineînțele și numele autorului.
Totuși, mi se pare în plus \"de smochin\". Parcă ar suna mai bine așa, simplu:
\"Praștii de toamnă
ramuri goale -
rândunele-n zbor.\"

Mai ales că în curând vom avea numai ramuri goale în jurul nostru, fără să conteze ale căror copaci sunt.

Adina,

\"meritai cu siguranță un premiu special pentru\":
\"se dedică
marelui absent din seara gândurilor mele\"
Plăcut.
Apropo, mă mir să găsesc un singur comentariu la 208 afișări. În fine, acum ai două.

Cred că doar dintr-o imaginație precum cea de care dai dovadă în aceste rânduri:

\"și poate voi găsi un nimic uriaș
cu pene de păun
înfipte în lună\"

ai putea ieși în larg pentru ca să respiri \"aerul cu iz de madonă\"

Am reținut acest final ușor de fredonat în drum spre casă:
\"cineva cânta în locul meu dinspre toamnă
înspre inimă\"

Cristina,

Descopăr cam târziu acest text. Îl găsesc însă bine scris și centrat în jurul unei idei captivante, centrat, de fapt, pe axa unei centrifugi ce se învârte în tine (De 513 ori pe minut te învârți / în mine) și care te și alungă din tine (De 513 ori pe minut mă alungi / la ei. Originală viziune. Mă și mir că stă aici, la \"Atelier\". Poate doar din cauza versului \"Și te iubesc pentru asta\" care slăbește dezarmant de patetic tensiunea rândurilor anterioare:
Mă dai cu smoală
Numai eu mă las dată cu smoală
Și mă urasc pentru asta.

Abia aștept să să mai citesc și alte texte de-ale tale

Deși e o proză de atmosferă, datorită descrierii \"în filigran\", care nu pare a unei începătoare, se condurează în cele din urmă un subiect emoționant, o călătorie spre neființă, spre odaia \"țărânii ușoare\", o odaie pentru tata.
Oarecum artificios mi se pare faptul că pui \"P.S.\" înainte de ultima frază. Ar fi fost, cred, mai firesc, dar și mai surprinzător, să vină în continuare după \"să-ți fie odaia ușoară, tată.\" Poate doar din aliniat. Dar să nu uit să-ți spun că mi-a plăcut mult.

Între frica de moarte - mereu malignă - și dorința de a fi \"strînsă în suflet tare de tot - dorință mereu benignă, ai preferat, de fapt, scrisul. Un poem care mi se pare de-a dreptul vital, ca o tămăduire. Dumnezeule, la onco... Dar nu, mai bine nu mai comentez.

\"nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine
miros a lup
miros a acasă

pune celule să ne crească viața\"

O stea

Splentidă reorientare din mers dinspre viitor spre trecut:

\"ceasurile vor măsura timpul înapoi inutil și prevestitor\"

\"prin ceață aurie trecem în pelerinaj spre vremuri medievale \"

Cu asemenea poeme poți avea ceva mai multă încredere în dăinuirea cuvintelor. Felicitări.

Să nu uiți \"momentul acesta când te simți oarecum iubit\". E un poem brici. Să-l porți sănătos! Totodată țin să amintesc anume sub acest poem al tău că mâine la Casa Scriitorilor din Chișinăul nostru drag(h), în sala cu cămin, ne întâlnim cu autorul \"Celebrului Animal\" Cătălin Lazurca, orele 18.00. Și nu uita că s-a schimbat ora.

Luiza,
Uite că m-am așezat și eu cuminte în fața monitorului, \"în așteptarea spectacolului ce spera să înceapă în grădina de sub geam.\" Miraculos, dar preferi să dai mereu explicații, în loc să să descrii și să vizualizezi. Umorul e cât se poate de fin, dar parcă prea pentru maturi: \"Domnișoara lalea nu are nici o afecțiune gravă, în afara faptului că e… îndrăgostită.\" Mă mai întreb dacă lăcrimioarele pot fi cultivate sub geam împreună cu lalelele și trandafirii. Dar, mă rog, într-o poveste totul e convențional. Cel mai mult îmi place că felul tău de a nara e cât se poate de firesc. Te mai citesc.

Ce expresie bizară: „zâmbim șiretlice”. Zâmbesc și eu „șiretlic” și mă întreb ce anume ni se pune la cale nouă, bărbaților? Dar și Anei. Cel puțin din acest text răzbate, mai ales din primul aliniat, se poate deduce că e vorba de-o conjurație ad-hoc nemulțumită de „șablonul relativității”. Mi-a plăcut, fără să fiu mulțumit de suspansul care mă lasă în ceață.

Poemul ăsta, \"oțelul ăsta nu se împlântă nu atinge
doar vine
să se odihnească\"
străpungându-mă!

Mulțumesc, Alice.