Ce se întâmplă noaptea în grădină

- Bunicule, de ce florile, care ieri erau atât de frumoase, de dimineață erau ofilite și unora le căzuseră deja și petalele? Ce se întâmplă noaptea cu ele? - Noaptea, după ce toți oamenii au adormit, prind viață și dau o mare petrecere în cinstea înfloririi lor. Traiul lor este scurt, așa că se bucură din plin de fiecare clipă. - La noapte o să stau la pândă, bunicule. Să văd și eu cum se distrează florile când nu le vede nimeni. Seara, Mihăiță spuse rugăciunea de seară, se băgă în pat și așteptă până ce toți ai casei trecură pe tărâmul viselor. Apoi se ridică și merse tiptil până la fereastră. Ba își luă și un scaun, ca să stea mai comod, în așteptarea spectacolului ce spera să înceapă în grădina de sub geam. Cu fiecare clipă de așteptare, pleoapele se îngreunau din ce în ce mai mult, de parcă cineva apăsa pe ele încercând să le închidă cu tot dinadinsul. Mihăiță se chinuia din răsputeri să reziste somnului. Își adusese chiar și o cană cu apă în care își scufunda din când în când degetele și își dădea în jurul ochilor. Deodată, tocmai când părea că nimic interesant nu avea să se mai întâmple, grădina fu inundată de o lumină strălucitoare, de parcă niște policandre uriașe se aprinseseră, transformând-o într-o veritabilă sală de bal. Razele lunii se revărsau în toată splendoarea lor deasupra florilor care cuprinse parcă de vrajă, începeau să prindă viață. Ba chiar își scoseseră rădăcinile din pământ și se deplasau cu ajutorul lor de parcă aveau picioare. Ca la un semnal, câțiva greieri, tocmiți pesemne pe câteva grăunțe, își acordară viorile și își începură concertul cu o melodie nemaipomenită. Florile începură să danseze când perechi, atunci când melodia era mai lentă, când prinzându-se în câte-o horă zbuciumată, când notele se succedau cu repeziciune. Alunecau unele pe lângă altele, cu o grație de nedescris. Reginele nopții nu participau la dans, ci se mulțumeau să privească de pe margine, clătinându-și din când în când cupele, în semn de bunăvoință. Nu se cuvenea să se amestece cu cei de rând. O lalea galbenă, invitată la dans de un trandafir în ținută nobilă, călcându-l pe picior, leșină de emoție și de rușine. Chemat în mare pripă, crinul apăru în veștmântul său alb și cu stetoscopul atârnat la gât. După consultația de rigoare, diagnosticul e clar. Domnișoara lalea nu are nici o afecțiune gravă, în afara faptului că e… îndrăgostită. Leacul potrivit într-o asemenea situație este desigur căsătoria cu vinovatul trandafir. În cea mai mare grabă se apropie stânjenelul pentru a oficia unirea celor doi. Câteva petunii, domnișoare de onoare, se aliniară în stânga și în dreapta mirilor. O lăcrămioară, geloasă din cale-afară din cauza faptului că ea pusese prima ochii pe distinsul trandafir, se repezi asupra lalelei, sfâșiindu-i o petală. Martorii se aliară rând pe rând ori cu una ori cu cealaltă, astfel încât începu o încăierare în toată regula. Dar… când scandalul era mai în toi, cerul își stinse luminile, luna își chemă iute razele, coborând spre asfințit și grădina se scufundă în bezna de dinaintea zorilor. Florile de-abia apucară, „șifonate” și obosite, să se retragă la locurile lor, în văzul bobocilor care priviseră toate acestea, pregătindu-se pentru ziua înfloririi lor… Bunicul îl luă pe Mihăiță de la geam, îl așeză în pat cu grija de a nu-l trezi, îl înveli și mângâindu-l ușor pe frunte, zâmbi cu subînțeles: - Dragul bunicului! Acum știe ce se întâmplă noaptea în grădină…