Nicolae Popa

Am aflat vestea și bucurându-mă mult și adânc în inima mea, fără martori, mă tot frământam dacă dă bine să ies cu un comm. prin care să mulțumesc din adâncul aceleiași inimi pentru întâmplarea (virtuală, evident) de-a mă afla printre cei antologați. Însă am citit mulțumirile Luanei și am tras numaidecât aer în piept umplându-mă nu numai de aer dar și de curaj. Mi-am amintit de zilele când Luana Zosmer, naiba știe cum făcea, dar știa să declanșeze prin comentariile ei exclusiv încurajatoare un veritabil atelier de proză pe Poezie ro. într-o vreme deloc îndepărtată, încurajându-mă poate în primul rând pe mine, și mi-am zis că este o bună ocazie să le mulțumesc antologatorilor, dar și tuturor celor care s-au apropiat cu îngăduință și severitate colegială de niște frânturi de subiect trimise de la Chișinău, (trimise, de altfel, cu ambiția de-a le vedea înscrise PE VIU în circuitul prozei românești care se scrie astăzi peste tot unde măcar cineva vrea neapărat să povestească ceva în română), mulțumindu-le pentru numărul de afișări suficient de mare ca să-mi dau seama că cineva undeva mă citește și că trebuie să mă limitez la un număr cât mai redus de prostii spuse în scris.
Așadar, Vă mulțumesc tuturor și Luanei

Să-nnebunești nu alta! N-am mai citit așa ceva la viața mea. Foarte bine scris. Alte detalii pentru a formula neapărat un comm care să justifice steau nu pot aduce din lipsă de instrumentariu strict literare capabil să explice apariția în literatură a unor asemenea \"mușcături de pâine uscată\". Alice, ești deosebită!

Buuun, dacă zice Negru Vladimir că e bun - e semn bun. Mulțumesc în special pentru observația despre repetiția care nu întotdeauna are efectul scontat. Am eliminat-o. Într-adevăr, acum, fără, e mai cu efect. Cu prima ocazie - o bere din partea mea.

Un început captivant și expresiv.
\"provocare
întinderi bătute cu pasul înflorite cârpele memoriei\"
Pe urmă aș scoate \"când din mașini\" (ce contează de unde?), aș mai scoate și \"în același mod\"... În fine, textul este un pic forțat să fie explicativ, când de fapt el reprezintă un șir de semnificanți și semnificații care se leagă de la sine. E doar o părere.
Sigur, de tot citesc.

Dan,
Ce bine ai zis-o: \"dușurile răcindu-se treptat până la înghețare...\" Textul acesta se simte onorat de trecerea ta, ca să nu mai zic de mine, care încă mă aflu în ceața afectului.
Mulțam.

Liliana,
Mi se întâmplă ceva ciudat. Nu mă puteam decide să-ți comentez ultimele tale poezii de pe acest site, pentru că le găseam oarecum prea personale și marcate de o proză a viții care îmi ziceam că n-ar accepta interpretările literare. Acum însă am în față un text pe care l-ai postat la \"proză\" și care mărturisește la persoana întâi lucruri destul de personale, însă eu îl accept în totalitate ca pe un poem. Este un poem la fel de emoționant și autentic precum cel despre păpușa ta Williams. Mai vreau să să stau de vorbă cu păpușa Williams.
Felicitări, textul este foarte bun.

Cred că este vorba de o limită trecută peste orice limită a disperării din moment ce despre trup se poate scrie atât de răscolitor, cel puțin în această secvență:

\"Dacă nu poate simți rouă, munte și răsărit de soare
Atunci să trăiască-n lacrimi iodate cu sare usturătoare
Poate l-aș face să plângă,
Și s-ar spăla…\"

Mai trec pe aici cu prima ocazie.

Vă rog să mă credeți, sunt în al nouălea cer, sunt foarte bucuros că meregem și mergem și mergem și mergem ÎMPREUNÃ.
Mulțam!

Ștefan,
Trecerea ta pe aici contează mult pentru mine. În privința repetițiilor: toate repetițiile fac parte dintr-o repetiție generală la care participăm repetându-ne înainte de dumnezeu cine știe ce.

Nina,
Este exact ceea ce îmi doream să simtă cititorul împreună cu mine pe durata acestui text. Întrebarea din fruntea comm-ului tău m-a făcut să limpezesc puțin finalul. Sper că acum e mai fără-ntrebări!
Vin și vin și vin și vin și-ți mulțumesc pentru companie în timpul acestei treceri netrecătoare.

Valeriu,
Mi-a plăcut ideea: poemul de netrecut. Din păcate, nici olguța nu poate trece peste negul ei, îl vede mereu în față, pe vârful nasului, făcând-o să se simtă tot mai mică și mai neputincioasă.
Mulțumesc.Trecerea ta a mișcat câte ceva pe aici. Am atenuat unele, posibile, efecte...

Aplaud și eu la ieșirea stelelor din apă. Cu adevărat superb. Ești într-o formă extraordinară, bătrâne. A! Însă nu și în ultimul vers, zău, nu te supăra. Ultimul vers cam sperie stelele.

Felicitări!

ionuț laurențiu,
Crezi tu că repetițiile astea, care-mi fac de câteva ore prin cap tacatacataca, nu acționează voit acentuat și asupra creierului meu? Au fost și mai multe taca-taca-tacuri, și încă și mai lungi. Le-am mai redus. Încet-încet sper să reușesc să mai înăbuș câte una, dar ritmul general e de neoprit. De fapt, asta mi-am și dorit să redau și, poate, într-adevăr, pe ici, pe colo am forțat nota. Dar pâine la ziuă mai este, iar după fuga de dimineață lucrurile, sunt sigur, se vor mai calma.

Îți mulțumesc, ai fost atât de atent la pulsul textului.

Silvia,
Splendită paralelă între imaginea celei care se mărturisește ca fiind \"asuprită de acele lungi ale ploii\" și frunzele \"tremurând ca niște balerine / cu trupurile prinse în ace pe scenă\". În general e un text fin, care calcă pe poante \"pe coaja înghețată a pământului\". Azi cititorul se poate \"înșuruba ca într-un melc\" în scrisul tău. Felicitări.

Hose,
Felicitări! Ești Tu! Un text pe care să-l tot citești prin lume cu hulubii după tine.
Aș schimba \"toamnă târzie\" în \"toamna târziu\" și aș scoate \"de pâine\". Plus observația lui Florin!

Cum să nu tot trec pe aici, eu vindereul (un fel de șoim).

Mirela,
Părerea mea e că \"bătrânii ne privesc printr-un / geam de pământ\" dă și mai multă consistență ideii, face să creasdcă și mai mult \"spaima -(de) necunoscut - de zbor in neant..\" Mai ales că, atenție:
\"de-a lungul apei
colibele de la-nceputul lumii
adăpostesc bătrâni care veghează\". Totul se leagă mișcându-se odată cu \"nopțile curgerii\".
În rest, mă bucur să împărțim împreună aceeași admirație pentru poezia lui Mihai Leoveanu!

Aici îmi place:

\"Apoi vom fugări prin borcanul de murături al vieții,
un biet grăunte de zahăr
istovit pe-o buză de pahar \"

Un deliciu! Am mâine o bună ocazie să o citesc într-un auditoriu cu provesori veniți la \"perfecționare\". Firește voi preciza: autor - Jupp B.Itter (înțeleagă ce-or vrea) de pe Agonia.ro. Personal sunt și un mare admirator al \"Levantului\" lui Cărtărescu, așa că nu putea să nu-mi placă și această \"operație\". Mai trec pe aici.

Silvia,
Cu siguranță este unul din textele tale cele mai bune postate în ultima vreme. Așa îl văd eu. Totul e spus până la capăt (în măsura în care există vreun capăt în poezie), urmărești ceva și spui tot ce știi despre acel ceva fascinant și de neatins. Tulburătoar:

\"și mâinile mâinile mele mângâindu-l pe dumnezeu
și pe omul durerilor
întrebătorul
atâtea răspântii și totuși între suflet și trup
voi cine ziceți că sunt eu\"

Pe urmă:
\"pentru că îți e foame și îți e sete și pentru că ai fugit
în mine
ca de frica irodului\"

Plus un sfârșit de-un realism surprinzător după imaginile oarecum intangibile de mai sus. Ceva totuși pare în plus aici și anume acest rând:
\"bun venit în egiptul meu roditor de visare\". O cam întorci spre literatură, după ce ne-ai oferit atâta viață.
Oricum, după mai bine de-un an, se pare, vin cu o stea peste tine, să te orbesc în acest Miez de Noapte.

Valentin,

Uite cum te poate bifurca un text fără diacritice:

Stiu ca daca voi intoarce fata
sau
Știu că dacă voi întoarce fața...

Fața sau fata?

Oricum pe aici totul e metaforă, dar prefer ca această metaforă să ne-o propună autorul. Altfel totul devine un fel de joc de-a alba-neagra.