Poezie
șaptesprezece
1 min lectură·
Mediu
dacă aș ieși pe stradă
și te-aș întâlni
în această zi de șaptesprezece
asuprită de razele lungi ale ploii
cu frunzele ei deznădăjduite
tremurând ca niște balerine
cu trupurile prinse în ace pe scenă
mi-e teamă
că plopii uscați
ce-au crăpat în fiecare an
cu fruntea
coaja înghețată a pământului
murind triști la celălalt capăt
al toamnei
ar înfrunzi bezmetic
s-ar lungi până la cer
dezvelindu-l
s-ar înșuruba în el ca într-un melc
și mi-ar prăvăli peste creștet
strivindu-mi lumina ochilor
albastrul lui
nesecat
033.265
0
Splendită paralelă între imaginea celei care se mărturisește ca fiind \"asuprită de acele lungi ale ploii\" și frunzele \"tremurând ca niște balerine / cu trupurile prinse în ace pe scenă\". În general e un text fin, care calcă pe poante \"pe coaja înghețată a pământului\". Azi cititorul se poate \"înșuruba ca într-un melc\" în scrisul tău. Felicitări.