Nicolae Popa

Dincolo de orice ironie, mă întreb dacă nu cumva era cazul să te și muște. Sau cel puțin să existe ideea de mușcătură. Altfel lătratul prea răsună doar a lătrat. E doar o impresie, nu neapărat și un reproș!
Plăcerea de a te tot citi e de partea mea!

Un poem condensat în propriile artificii. Păcat, căci e ceva poezie pe aici. Și de ce să fie spulberată prin ultimul vers? Broaștele uneori pot fi și de chihlimbar,nu? Or, chihlimbarul nu poate fi rîios. Și în general poezia e dincolo de orice artificii de moment!
O vară cît mai răcoroasă în continuare!

...într-adevăr, am impresia că toate cuvintele sînt, în cele din urmă, citite. Nimic nu trece necitit:

\"cine va citi cu zâmbetul meu
cuvintele mele de altădată\"

E doar o impresie!

O vară cît mai răcoroasă posibilîn continuare!

Un poem de o duritate fragilă.
Mă întreb dacă nu s-ar fi cuvenit un \"Și\" înainte de
\"Ar fi pus în rucsac
împreună cu ele și vindecarea.\"
Asta așa, ca o impresie de moment.

O noapte ocrotită de \"mâinile iubirii\"!

...vor revenii. Cometele nu-și părăsesc orbita, fie ea eliptică sau ecliptică.

\"bolovanii cu semne rupestre
de pe Marte\"

aiștea conteazî!

Vasile,

Mi-a plăcut tot poemul datorită unei importante doze de asprime ce bîntuie ca o \"limbă de nisip\" în interiorul celor 6 strofe. Finalul însă este de-a dreptul memorabil, în sensul barbian/barbilian:
\"Geamăt de osii
În trupul furnicilor.
Suavități monstruoase.\"

Felicitări!



Geamăt de osii
În trupul furnicilor.
Suavități monstruoase.

Andreea,
Se pare că acest poem te-a obligat scos din cutia de carton. Și bine-a făcut! Îți stă foarte bine aici, în văzul lumii cititoare. Apreciez coerența textului tău. Voi mai trece pe aici - să nu te bagi înapoi în cutie!

Adela,
Ideea de Blitz Poems pare să te inspire, ceea ce se resimte și în timpul lecturii. Mi-ar plăcea însă să nu reduci imaginile doar la ceea ce se cheamă cadru vizual. Nu doar culoarea și desenul grafic al unui anumit cadru prezintă interes în contexul acesta literar (ca să nu zic poetic), ci și (sau mai ales) stările meditativ-cromatice cu prelungire în haiku... Deși, ca să fiu și mai sincer, între timp am recitit partea a doua și îmi place exact așa cum e:

memoria într-o sticluță
uscată / de alcool

foșnetul
cade
ca o rochie
udă
de pe sârma de telegraf
folosită
în prealabil
de păsări

pentru acest trup
- nicio odaie.

BLITZ!

Sau drame involuntare?

\"Pompându-mi litru după litru
Gazul durerii până-n vintre.
Iată-mă-s acum
Ca rezultat al acestei Geneze dureroase,
Scheletul dur al unei dureri osificate\"

Trecut, citit, întrebat...

Cred că titlul spune mult mai mult decît textul. Dansul de \"lebede coralice\", apoi \"dansul de copil\" și \"nori cu plete lungi de îngeri / cu o rochie albă de seară\" tind să artificializeze impresia de autenticitate din primele două și ultimile două rînduri, inclusiv titlu.

\"ca un acord urcând
spre aglomerarea de imagini\"

Mă rog, e doar o impresie! Voi tot trece pe aici!

emil,
După o primă lectură, normală, am citit textul de jos în sus. Dacă încă n-ai făcut-o și tu, îți recomand să o faci! Totul pare mult mai autentic. Înțelesul textului e mai pe măsura așteptărilor. Dispare șocul, fie și splendid elaborat d.p.d.v. artistic al sfinților născuți prematur, iar lectura se așterne mai pe înțelesul unei minți cu deschidere spre suflet. Oricum „în întuneric din oameni rămân doar dinții ca o radiografie dentară”, indiferent din ce direcție sunt radiografiați. Felul tău de a scrie între note de jurnal și note despre un posibil jurnal încîntă și debusolează întru plăcerea scrisului în general.
Trecut, citit, recitit, plăcut...

Ștefan,

Deși, inițial am avut o anumită ezitare în fața nuanței oarecum declarative din „icoanele sufletului meu”, în continuare am respirat din plin aerul tare al unui poem trăit pînă în străfundurile reci ale limbajului. Da, ai sfărmat toate ușile de sare răzbătînd pînă la cititorul din mine:
„o să fie zgomot
și ne va cuprinde o moleșeală de unt topit
atunci o să te rog
să îți picuri tot corpul
pe degetele mele
precum ceara de la lumânări”

Precizie și ingeniozitate. Și invers!
„vom avea însemnat cu pixul în palmă
ce clopote să tragem
ce păsări să speriem
ce oameni”
De fapt, ar trebui să citez tot textul pînă la vîntul-hergelie.
Întîmplarea face să fi trecut și eu abia azi, în penultima zi, pe la „Vernisajul Salvador Dali” de la Salonul Brîncuși, aici, la noi la Chișinău, de unde am venit cu o anumită temere spre poeziile, proza, eseurile și celelalte de pe site-ul nostru. Prea încap toate laolaltă în Dali. Și totuși, acest poem al tău m-a readus în Galeria Brîncuși.
Stea!

Aurelia,
Un text în care se strigă, se țipă, se urlă, deși
\"lângă această fereastră cu ochii în casă
așteptarea se reazemă de pereți\"
și eram predispus, ca cititor, mai curînd spre accentuarea unei stări melancolice decît spre
\"pe părul meu mă cațăr
ca pe-o frânghie\"

În fine, apreciez curajul cu care însușești noile formule poetice!

Ca expresivitate îmi plac mai ales aceste rînduri:
\"prăbușindu-mă în mine
ca-ntr-un borcan
cu viața fugită prin găuri de șoareci\"

Și dacă tot suntem la un atelier de poezie ți-aș sugera să schimbi în loc de \"mîini\" - \"palme\".
Și în genere, ai avea numai și numai de cîștigat dacă ai apărea mai des pe acest site, inculisv cu comentarii!

Multă inspirație!

Vitalie,
Îți stă foarte bine și în această postură de \"analist\" literar. Am citit cu plăcere felul tău de a-l citi Michel Houellebecq, necitit încă de mine. Îți mulțumesc, m-ai făcut f.curios.

Vasile,

Dă-mi voie să fiu foarte rău: ultima strofă e din alt poem! poate chiar din poemul pe care îl scrie acum cel ocupat... Pe cuvîntul meu, fără ultima strofă poemul e desăvîrșit!
Multă inspirație!

Vă mulțumesc. Acum nu mă mai simt chiar atît de singur la terasă.

Irina,

Cum să nu las un sem de trecere la lectura acestei secvențe:

\"la un moment dat ceea ce ne dorim înseamnă de fapt deraiere, la un moment dat ceea ce am făcut înseamnă scrum,
la un moment dat nu mai înțelegi, nu mai știi
de unde a pornit de fapt totul și atâția au vorbit despre asta ...\"

Trecut, citit, citat.

Nici nu știu cum să-ți spun... Încearcă să-ți vezi propriul poem punînd accentul pe această secvență teribilă:

\"îmi azvârl brațele
în toate
direcțiile
doar așa trece frica
frica adâncă
de mormântul în care
te-aș putea
găsi
întors pe dos
ca o mănușă neagră
ca un
funigel
fierbinte\"

Personal, după această baie de foc și țărînă, nu mai prea suport să aud explicvații gen
\"câtă arsură în noi și câtă dramă
pe marginea acestor ș.a.m.d\"

E doar o părere, firește, încurajată și de bucuria descoperirii pe final de zi-lectură a unui poem deosebit, oriunde s-ar sfîrși!
Felicitări!

mircea,

uite ce licori găsesc eu picurate pe piatra ta albă:

\"mi-am făcut un alt calendar
sfinții și duminicile vor purta alte nume\"

\"nopțile le-am scurtat zilelor le-am adăugat umbre
nu am să iau cu mine nicio clepsidră\"

\"la sfârșit de eon dumnezeu îmi va lăsa lăcrimarul lui
la o răscruce pe o piatră albă\"

Trecut, sorbit, plăcut...

...din tranșeele poeziei:

\"Sunt multe șoapte ghimpate\"

Trecut, plăcut.