Poezie
Șantaj
Falsități cotidiene
1 min lectură·
Mediu
(fumatul poate ucide și o va face)
într-o zi am să găsesc toată casa scrum
și oasele tale subțiri
umplute cu aer ca penele de pasăre
plutind
delicat
printr-un fum
care nu va fi al înserării
cum îți place să crezi
acum
adaugăm saturație universului
spui
inspirând adânc
uitând că ești
înconjurat de cartoane îmbibate cu ulei
și de cearceafuri care trosnesc
de uscăciune
mai rău decât o pădure
bătrână
nu ai conștiința pericolului eu în schimb
pășesc întotdeauna pe coji
înainte să deschid ușa
îmi azvârl brațele
în toate
direcțiile
doar așa trece frica
frica adâncă
de mormântul în care
te-aș putea găsi
întors pe dos
ca o mănușă neagră
ca un funigel
fierbinte
câtă arsură în noi și câtă dramă
pe marginea acestor
perfuzii exotice
prin care ne sorbim
porția zilnică
de atitudine
precară
dacă nu te lași astăzi
mă scald în kerosen
și îți confisc
bricheta
pentru
ultima
oară
___
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.
023295
0

\"îmi azvârl brațele
în toate
direcțiile
doar așa trece frica
frica adâncă
de mormântul în care
te-aș putea
găsi
întors pe dos
ca o mănușă neagră
ca un
funigel
fierbinte\"
Personal, după această baie de foc și țărînă, nu mai prea suport să aud explicvații gen
\"câtă arsură în noi și câtă dramă
pe marginea acestor ș.a.m.d\"
E doar o părere, firește, încurajată și de bucuria descoperirii pe final de zi-lectură a unui poem deosebit, oriunde s-ar sfîrși!
Felicitări!