Nicolae Popa

Ironie fină, discurs agreabil, descriere atentă, parabolă bine închegară, atmosferă degajată, lectură plăcută.
N-am pretenții. \"Asta-mi mai trebuie\"!
Într-adevăr, plăcerea lecturii e de partea mea.
Voi mai trece pe aici.

Răzvan,
Amară ironie pe fundalul unei imagini care are calitatea de a vibra lovită de clopote asurzitoare. Impresionant. Dar fă ceva ca să nu reiasă că \"...bate fărădelegile /de glezne...\" Și încă ceva: dacă clopotul e imens, nu e neapărat să precizei \"de greu\", mai ales că urmează încă un \"de\" (\"de coapse\"). Oricum, îmi place și îmi mîngîi surîzător femurul!

Multă inspirație și după caniculă!

Ștefan,
Sunt de acord cu Iakab Cornelia Claudia: \"lucrezi cu multe coduri poetice\".

\"punctele cardinale
încarnate în păsări

atunci se nășteau
vrăjitorii negri cu oase albe
și
vrăjitorii albi fără oase\"

Superb!

Da, „Aur / topit pretutindeni.” Aur topit în lucruri obișnuite. Mi-a rămas această imagine din devastatorul tău poem Day 5. Și o regăsesc „pretutindeni” în descrierile din „Day 6” .
„și mai sunt pretutindeni lucruri
care tac despre toate acestea
mărturisindu-le în taină
doar celor care știu să le privească „

Și tu știi să le privești, Adela! Știi să le privești cu atîta intensitate încît le vedem și noi.

„gustar își chircește frunzele
Adela degetele”
Și-s „frunze aurite pe margini”, iar degetele care scriu despre acestea sunt poleite cu poezie.

Alberto,
Tentativă de a te îmbăta cu poezie. Parcă te văd luînd acest poem, privindu-l atent sub capac și rugându-te „să ai și tu măcar o dată noroc în viață”. De fapt, „ce vrei mai mult?!” Și noi toți, ce vrem mai mult decît puțină amețeală la capătul unei poezii!?
Se pare că am cam amețit!
Un sfîrșit de vară cu miros de busuioc ce aduce a adevăr!

Ela,

Deși destul de neîncrezător în perspectiva acestui poem după lectura primei strofe, care conține această banalitate sămănătoristă: „a tălpilor cu dor de pământ”, mi-am revenit imediat la imaginea oamenilor – tatuaje pe timp... Și totul în continuare este revelator și plin de profunzime cu un final absolut memorabil:
„cuvintele se așează cuminți ca răsadurile de flori în gradina primei femei
ea însăși ștearsă și rescrisă prin trupul meu”

Felicitări! Voi tot trece pe aici.

Elena,
Aprecieri pentru această variantă. E un poem integru și bine dozat ca emotivitate.

Ioana,
Modalitatea aceasta de a-ți servi trupul prin poezie și poezia prin afurisitele, uneori, descătușări ale trupului, devine surprinzător de convingătoare în versurile tale. Între timp am revenit și la alte cîteva texte care îți aparțin, împrospătîndu-mi memoria, și am înțeles că avem de aface deja cu un stil caracteristic Ioanei Negoescu. Mda, oamenii, de bună seamă, mănîncă uneori transparența îngerilor și dau de poezie.

\"mi-am implorat teama până am construit un trup din trupuri un cer din ceruri.\"

\"un cadavru există cu siguranță foarte aproape. îl nasc încă o dată. mort.\"

Înfricoșător de convingător.
Felicitări!

Silvia!
Ba da, sărbătoarea „se legitimează și se explică” prin melodia atat de fina a acestui poem, prin delicatețea, vibrantă totuși, a discursului.
Poate că e în plus adresarea, „iubitule”. Ei, dar dacă așa-ți vine ție dinspre inimă!
Felicitări!

Elena,
Părerea mea e că primele cinci versuri se așează calm și emoționant într-un poem aparte:

\"Mi-am delimitat teritoriul:
doi pași de copil,
de-a stânga și de-a dreapta.

În față e oricum zidul acela
pe care l-am ridicat între noi...\"

Restul e doar \"un fel de literatură\" explicativă și patetică. Sigur, voi mai trece pe aici.

Într-o vreme atât de secetoasă mi-am permis și eu o bălăceală cu fantomele prin întinsele ape. Mi-a ieșit cum mi-a ieșit, așa-și-așa! În schimb, cîtă răcoare!

Vă mulțumesc din inimă și de sub apă!

Îmi merge direct la inimă această poezie de o simplitate aparentă, oferind de fapt o versificație inedită, răsucită în sinuozități luminoase, care duc spre limbajul sacrului. Când spui \"aici o tresărire o strângere mai tare în pumn\", mă și văd tresărind și strângând pumnii din cine știe ce revoltă ancestrală. Foarte liric, sfâșietor: \"am/ pentru/ fluturii ce mi se vâră în ochi/ pleoape cu gene de gheață\". A fost o bucurie să citesc poemul tău.
Cu gânduri bune, Nicolae Popa

L-am cunoscut pe Alexandru, nu a fost doar un profesionist de excepție, ci și un om cu inimă mare. De-acum vorbim de el la trecut, ce durere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții.

Mi-a înghețat sângele în vene când am citit ce scrii tu aici, Adela. Poemul e mai mult decât frumos, dar cuvintele de rămas bun îmi par de pe altă planetă. Te rugăm, rămâi pe planeta noastră, a celor de pe site.
Cu drag, nic pop

Cum mai doarme și sforăie băiatul pomădat din mașină, fără să știe că cineva scrie despre el iar alți oameni au și ajuns să citească poema tamarei! Povestea mai păstrează din scrumul și focul zilelor de caniculă, parcă ne trage înapoi spre mijlocul sufocant al verii din care cele mai tari amintiri ne-au rămas totuși cele care au legătură cu seceta. Mi-a plăcut cum aduci seceta în mediul citadin, în anturaj de oraș cutreierat de mercedesuri. Omul din automobil stă în fotoliu cu picioarele în sus și parcă îi simțim transpirația și-i vedem visele pline de plaje, de umbrele colorate pe litoral. Cea care bea pastile sub ulmul de o sută de ani are totuși altceva de făcut, ea are grijă de conservarea unei clipe și de setea de poezie a cititorilor. Scriitura, concentrată și expansivă, denotă exercițiu intens și multă inspirație. Tai un fragment unde există chiar virtuozitate: \"n-aș putea să dorm niciodată
într-o poziție atât de incomodă
seceta miroase a pompieri cu arsuri de gradul trei
vrăbiile au topaze ascuțite în gușă nu ciripesc
liniște între glezne și rotule
cine te va trezi cine va bate
cu o monedă de aur în parbriz\". Atât de bizar cuvântul bazar, dar aduagă o nuanță de pitoresc, de exotic. Metafora cu vrabiile care mătură parbrizul e cea mai reușită.
NU am încotro, apăs pe clapa ce înseamnă stea.
Mai scrie, tamara.
Cu plecăciune, Nicolae Popa

M-au bucurat reacțiile voastre sincere și imediate.
Mulțumesc mult pentru comentarii,
vă mai aștept.
Din partea pisicii și a lui Nicolae Popa, salutări și urări de bine!

Îmi pare că nu-mi ieseOFFTOPIC, dar ștergeți Dvoastra ce scriu eu aici:
mă mir că site-ul nostru nu-mi dă fotografia de pe pagina mea Veb de aici pe Google, mai ale că trebuie să o anunț urgent pe altă pagină! E o criză de comunicare între Poezie.ro și Chișinău? sau între mine și Google?

M-a răscolit istoria lui bozsy, e demențială și din partea autoarei vine o tandrețe care se întinde pe monitor, luminându-l
Pesonaj foarte convingător, \"fiindcă îi este foame fiindcă are curaj\". Felicitări pentru poem!

Da, Mădălina, la o relectură îmi dau seama că ai dreptate, sunt prea multe și-uri, de aceea o să arunc din ele.
Mulțumesc pentru obiectivitate și sugestii.
O zi răcoroasă!

Totul e pe înțelesul tuturor, inclusiv al meu, de la bun început:
\"cum poți să vinzi un apartament plin de purici?
nu știu\"
Restul chiar că e literatură.

Cu aceeași densitate în apreciri! Asumîndu-mi, firește, și excesul de ironie!