patru clipe și o amfibie

secretele albastre sunt singurul incovenient in tecstul tau. si nu secretele, cat acel albastru deja tocit.

ce fel de vis magic trebuie sa fie cel a carui muzica sa nasca un poem, sa tulbure un suflet, apoi altul si altul intr-o inlantuire minunata, predispunind la impartasirea secretelor!!!!!!!
lucrezi cu multe coduri poetice am vazut, dar ele dezvaluie nu ascund, ele sunt calea spre albastrul acela pe care nimeni nu l-a mai vazut, un albastru de necrezut, special, miraculos.

leonard, albastru nu e tocit, orice culoare nu e tocită dacă o pui pe altă planșă. nimic nu e tocit, deși, este adevărat, totul a fost spus deja. dar asta este altă mâncare de dinozaur:)
cornelia, mulțumesc pentru citire. și pentru că ai văzut albastru, mai mult, ființa din el.
seară bună

Ștefan,
Sunt de acord cu Iakab Cornelia Claudia: \"lucrezi cu multe coduri poetice\".

\"punctele cardinale
încarnate în păsări

atunci se nășteau
vrăjitorii negri cu oase albe
și
vrăjitorii albi fără oase\"

Superb!

coduri sau nu este ceea ce simt să scriu acum.
mulțumesc de trecere.
seară bună

Imagini superbe, pentru mine,
„punctele cardinale
încarnate în păsări”
„vrăjitorii negri cu oase albe
și
vrăjitorii albi fără oase”
aș zice de basm, frumos.

chiar dacă am zis că nu îți mai răspund, uite vin cu unul acum. să știi că nici laudele gen c\\p venite din partea ta, nici cele argumentate nu o să mă mulțumească. nu am cum să îți interzic să lași comentarii, dar îți spun pentru ultima oară că o să vorbești singurică.
ștefan