Nicolae Maria

24 octombrie, la poarta vieții, bate sfios un clopoțel o bucățică de suflet cu mare preț. Prin el îmi îmbogățesc sufletul cu priviri bune mă face să ințeleg rostul vieții și s-o iubesc

După iubire, starea cea mai importantă e zâmbetul, ți-l dăruiesc așezându-l, senin, pe buzele tale cu un sărut o limpede picătură de rouă având în ea tot infinitul. Să-ți plouă în ochii de

Aseară am vrut să-ți trimit gânduri de dor, coborând ușor în cel mai intim loc al sufletului pe puntea ce duce în lumea visului. Acolo rămăsei. Cât? cine mai știe? uitând de mine, de

Îmi ferec dorul cu lacăt mare de argint. Priponesc gândurile, astup urechile, închid ochii, și mă ascund sub o frunză de început de toamnă. Mi-or crește rădăcini, nu spini, ca să suspin

Știu, ești supărat pe mine. Mi-ai spus în somnul meu de veghe că nu te mai iubesc. Greșești, te-am iubit din tot sufletul și încă te mai iubesc. Ești așezat în inima mea într-un loc sacru, numai de

E toamnă peste noi Dar primăvară este Ne înfășoară pe amândoi Într-o poveste.

E soare și totuși plouă nu-i ploaie oarecare, ploua cu ioni peste mine. Vreau toată ploaia să țes dantelă fină acoperindu-ți ochii de jad: îți place știu asta. Cu măini

Ești între cele două iubiri ale toamnei încercând să treci proba de foc a începutului ei. Þi-am prins în mâini dorința de a rămâne acoperit de frunzele celei de a doua, unde e cald; să ningă

Sunt într-o cameră albă. Cineva în alb îmi dă o pilulă s-o înghit. Am înghițit-o. Mi-e frică, nu știu unde mă aflu și nu știu de ce îmi este teamă, de parcă aș aștepta ceva urât, da, cred că aștept

Vin de la tine; port pe brațele-mi difuze urme ude și precare ale șoaptelor amare. ........................ În verdele-ți divin din ochii mei s-au așezat toate celelalte culori ale

Am în părul meu bălai flori alese și culese doar din verdele-ți de rai. Am pe gura-mi de cireașă gust fierbinte de foc iute floarea macului aleasă. Am pe umerii mei

Nu mă uita în uitare, unde gândul viață nu are.

Inima-mi e verde Am gânduri verzi Verde mi-e viața Oare mă crezi? Am câmpul verde Cu el să mă-ncalț Îmi cresc aripi verzi Vreau să mă înalț. Iubirea-mi e verde Șoaptele-mi sunt

Este femeia surâs luminos într-o rază de soare cu flori pe gură. Sidef lichid pe umeri și brațe șolduri,unduiri de valuri, coline culcate în azur. Priviri strălucind în infinit, ce trec

Timpul și formele lui trecătoare, au deschis pentru noi mirajele de aur ale necunoscutului în cina cea de taină a clipei.

Aș vrea să stau față în față cu mine: Gata să râd pentru a râde. Să alerg pentru a mă juca. Să umblu pentru a cunoaște tiparul de foc al cuvântului. Și de a avea bucuria păsărilor tinere

Dacă s-ar putea inventa ceva..... Să aflu: cât verde de Rai ai luat din luna mai?

Am fost în oraș mai zilele trecute, trebuia să cumpăr ceva. Când sunt singură nu prea mă uit în stânga și în dreapta, nu văd mai pe nimeni, știu că trebuie să rezolv o treabă și atât. Aveam

Am deasupra o fărâmă de cer peste care s-a rostogolit un curcubeu luminându-mi clipa, ce o măsor în clepsidra timpului meu. - Ce esti: făuritor de visuri sau iscoditor de

Vremuiesc într-o sferă de foc, purtându-mi nimbul așteptării ca pe o favoare. De e-ntâmplare , sau destin ce importanță are de vreme ce tot vremuiesc?

La ceas de prânz prin ochiul stâng un bob de rouă verde, alunecă ușor pe sânu-mi floare.

Așează-mă pe genunchii tăi pierzându-ne în frunzișul pădurilor adânci, într-o poiană, unde, totu-i verde și scăldat în soare sub doi meri rotați înflorind tainic a doua oară.

Cerul este vânat îmi este frig nu știu de ce pot să îl ating. Vânturi mă-nfășoară nu pot să mai strig tunete din ceruri cu șerpi mari mă frig. Din cerul deschis cad

Am fost acolo unde visele mor odată cu noi, tăcerea prinde sunet în iarbă, adieri de vânt și ploi... Șșștt... asculți tăcerea care nu-i tăcere... și simți iubirile trecute de dincolo