Ganduri

Știu, ești supărat pe mine. Mi-ai spus în somnul meu de veghe că nu te mai iubesc. Greșești, te-am iubit din tot sufletul și încă te mai iubesc. Ești așezat în inima mea într-un loc sacru, numai de mine știut, unde nu ajunge nimeni, numai dorul și gândul meu. M-ai iubit în felul tău, niciodată nu te-am înțeles prea bine pe cine mai mult: pe mine, copiii sau patima ta. Te-ai gândit numai la tine, la sufletul tău. Știi ce-ți spuneam: \"o să te prăpădești de mai continui\". Ce-mi răspundeai? \"mor o singură dată, nu de mai multe ori\". Glumeai, desigur, nu luai viața în serios. Nu-ți păsa nici de mine, nici de fete, nici de băiat (la care țineai cel mai mult), nici măcar de tine. Îți spun ceva: ai iubit cel mai mult patima ta. În egoismul tău ai uitat de noi si nu te-ai întrebat, ce facem, ce gândim, cum ne descurcăm. De mi-aș număra lacrimile lăsate pe pernă, noaptea, aș face un lac, sărat ca marea, sau poate că acolo or fi de iubesc marea atât de mult; am în valul ei o părticică din mine. Știi când mergeam la plajă? Îți luai câteva sticle cu bere, ne tolăneam pe nisipul fierbinte, tu cu berea, eu cu soarele și marea (prietenii mei - ei nu m-au părăsit niciodată așa cum ai făcut tu). Nu neg, am avut și zile bune; au fost destule și frumoase, nu le-am uitat și nici pe tine, chiar dacă iubesc din nou. Cred că de aceea ești supărat. Nu ar trebui să fii. Îți mai aduci aminte ce mi-ai spus în acel ceas de cumpănă? Eu mi-am ținut promisiunea. M-am rugat la bunul dumnezeu să-mi dea multă putere și minte să pot trece peste. Tu știi, de acolo, cât de greu mi-a fost, cât timp mi-a trebuit să pot păși înainte, fără a uita trecutul, ce pentru mine e sfânt. Poate am făcut o alegere greșită, sunt conștientă de acest fapt, dar pot sta în calea destinului? Dacă ai fi acum aici, lângă inima mea, poemul nostru s-ar mai scrie încă; iubirea toamnei nu ar mai fi existat. Te rog prinde-mi gândurile, citește-le, nu le lăsa să se piardă în neant și iartă-mă.