Nicolae Maria

Ești ocupat pe sticla aceasta albastră unde cresc cămpii virtuale de-ți vine să-ți ieși din gănduri... Întreb mereu ce faci? unde ești? cu cine ești? ce treburi importante ai? de ți-ai pus

Știu un om o inimă mare, prea mare cu multă dragoste de dat, umblă în fiecare zi colindând în stânga, în dreapta, înainte, înapoi uitându-se în ochii celor care-și intesectează drumul cu

Flori pe ram cu parfumul inocent, plin de candoare gustul plăcut și senin al bândeții, încântării și iubirii.

Am tăiat o secundă din veșnicie cu drag furat o lacrimă timpului și pus în năsturel pe partea stângă nu avei buzunar, așa cum au toți eternitatea mi-a arătat doua petale roșii a ta, și-a

Mașina pornește, gonește, gonește peste tăcerea câmpiei roțile șoptesc zgomotul lor să nu tulbure imensitatea cerului și mai ales a întunericului. Ești lângâ mine ții în mâini atâția

Plouă... monoton de o săptămână încoace sunt tristă, mă doare a însingurare de tine, mi-e frig și țip... un țipăt de strigăt în dor. Ploaia-n căderea ei moleculară mi-astupă țipătul cu

Îmi picură luna în suflet pe clapele lui Beethoven ating sunetele cu mâna și le sărut cu buzele-mi fierbinți ducându-mă, astfel, în timpuri când număram anii pe degete la răspântia de

Închid fereastra, trag storul, nu aprind becul, ci-mi pregătesc altar din frunze aurii de tei în jur am lumânări aprinse din licăriri de stele argintate. M-așez ca pentru rugăciune și lacrimi

Geme pământul pasul doare și arde florile toate poartă culoarea lunii pomii plâng ruginiu dar fibra senzuală pulsează tâmpla zvâcnește pe secunda timpului nu ia în seamă sezonul alteea nici

Dor... ce multe îți spun în acest cuvânt vreau să-l prinzi în palmele tale ascultă-l zâmbește cu drag dă-i un sărut de dor prinde de el o mare de dragoste trimite-l înapoi pe un fir de gănd

Aș sta în spatele ochilor tăi să mă privesc prin tine... Voi fi gând rătăcit sub urma pașilor tăi și dragostea-mi povară?

Îmi ferec dorul cu lacăt mare de argint. Priponesc gândurile, astup urechile, închid ochii, și mă ascund sub o frunză de început de toamnă. Mi-or crește rădăcini, nu spini, ca să suspin

Îmi plouă în gât inima-mi gâlgâie a stare de pierdere și nu văd, simt doar bătaia cordului haotic în venele ce-mi dau să crape. Din suflet adun ochii dar unde să-i pun? pe zvâcnet? nu ar

Șarpe cenușiu descolăcindu-se perpetuu dintr-o masa de spirale fără de început și fără de sfârșit, pierzându-se în beznă solz cu solz cenușiu- argintiu, dispărând din vedere; își despletește

Din sfera timpului de dincolo mă privești dur îmi numeri pașii ce-i bat în hora aceasta drăcească pașii lui, ai ei și urmele mele călcate apăsat de țigancă strivind sentimente, gânduri și

Am luat două secunde din timpul tău cu mine din cele mai frumoase, fierbinți și pline de păcat, le-am înrămat deasupra somnului meu în nopțile însingurate lungi și reci le trag în chip de

Astăzi nu ai voie să te cerți să fii trist, să fii rău, să fii nedrept, să îți refuzi șansa pe care o primești, să uiți că ești om. Astăzi ai voie să iubești chiar daca dragoste nu e o facem

Aseară am vrut să-ți trimit gânduri de dor, coborând ușor în cel mai intim loc al sufletului pe puntea ce duce în lumea visului. Acolo rămăsei. Cât? cine mai știe? uitând de mine, de

În seara asta îmi pun capul pe alb trag strămoșii ca așternut și-aștept în somn zvâcnetul de verde și roșu

Inima-mi e verde Am gânduri verzi Verde mi-e viața Oare mă crezi? Am câmpul verde Cu el să mă-ncalț Îmi cresc aripi verzi Vreau să mă înalț. Iubirea-mi e verde Șoaptele-mi sunt