nica mădălina
Verificat@nica-madalina
iar \"mi (...) între mine și mine\" este prea insistent. cred că \"mi\" ar putea lipsi.
dar ar putea fi adăgate diacriticele.
iar titlul, titlul... eu mi l-am reprezentat altfel, mai aproape de ideea bulimiei timpului.
Pe textul:
„Programare mortală" de Ioana Camelia Sîrbu
că personal nu îi văd rostul. pentru că, la fel de personal, cred că aici se spune despre... (om și exterioritate. a introduce rochia de mireasă în context nu cred că adaugă ideii. cam așa)
dar în fine. rămân eu cu începutul și partea de final. acolo unde cred că se regăsește orice fel de om, fără albul vreunei rochii.
poate mai limpede acum. poate.
Pe textul:
„peronul" de Dan Cârlea
care cred că putea foarte bine să se susțină singur. cât timp se încearcă aici o extrapolare.
Pe textul:
„peronul" de Dan Cârlea
tu ești acolo ei sunt dincolo\". care, dealtfel, dacă textul ar fi fost mai scurt, ar fi avut impact.
iar aici - \"omogenitatea macrosocială cu rebeliunea ta ideatică\" e tras de păr în răspăr.
ultimele două grupaje de rânduri anunță un soi de altă spunere. dintr-o lume ruptă de cea precedentă.
probabil o revizuire a întregului text, decizia asupra ce anume primează (vorbăria sau mesajul) ar fi binevenită.
iar subtitlul nu are independență suficientă pentru a fi legitimat.
Pe textul:
„Non Sens" de Dara Blu
căci \"la granița între pudoare și dezvăluire\" se voia a fi zis.
Pe textul:
„lecție" de Miruna Dima
final drăguț (nu e spus ironic), încât ignor curbura unui sân, care cred că ar fi putut fi înlocuită cu altceva (tot legat de sân), pentru a păstra dinamica nervoasă a respectivului pasaj.
iar gerunziile acelea cam multe.
un text politicos.
un text la graniță. între
Pe textul:
„lecție" de Miruna Dima
o încercare de clasicizare a unui mesaj dealtfel banal.
Pe textul:
„Bastarzii cuvantului" de Crăița Șerbănescu
e bine că nu mai e așa încărcat de imagini.
Pe textul:
„nimeni nu știe ce și cum" de ștefan ciobanu
și mai ales începutul strofei a doua, pentru_răsucirea pe care o introduce, la nivel de formă a verbalizării.
mi-am citit însă peștoaică uriașă, nu invers, pentru a delimita mai bine de \"unei\" și evitarea uuuu-lui.
grabnic final, deși nu brusc.
titlul reluând ceva din text. nu știu de ce nu mă împac eu cu asta. pe de altă parte, e doar o neîmpăcare proprie.
Pe textul:
„fîn putred" de Nicolae Popa
aș inversa lipită udă )udă, lipită) și mi-a fost viața un asfalt (viața mi-a fost un asfalt). pentru că, așa cum sunt acum, îngreunează lectura și îi dau un aer prea contrastant cu ultima strofă (o țin pe a mea) unde, în ciuda p-urilor multe din al doilea rând, se simte o mai mare lejeritate (nu în sens peiorativ) a spunerii.
ceruite cu cer senin e iarăși greoi, cred.
iar pescărușian, în ciuda zâmbetului pe care mi-l stârnește, cred că ar putea fi înlocuit cu \"de pescăruș\". pentru același plus de firesc. deși, da, ar interveni \"de pescăruș - de păpădie\".
Pe textul:
„o pelerină" de paul blaj
apoi animalul căruia nicio citire... nu pe care.
abalienare temporară iarăși e prețios. derostire...
și mă întreb cum ar arăta acest text eliberat de asemenea alăturări de cuvinte? s-ar pierde din sens? din pendularea între un fel de magic cumva asumat și resemnarea ceea finală?
nu cred că s-ar. de aceea eu una sar peste zonele unde se accentuează excesiv, unde se glisează către științificul integrabil.
Pe textul:
„sabaca" de Leonard Ancuta
iar finalul reluând ceva din titlu îmi pare nenecesar. (partea de după_punctele de suspensie). căci ultima strofă o consider cea mai închegată din text. are tonalitate proprie, chiar dacă din alt registru decât precedentele. complet alt registru.
Pe textul:
„o pelerină" de paul blaj
iar cuvinte precum aur, pur, cenușă, vijelie nu fac decât să amplifice impresia de text umplut doar de cuvinte. nu și de idee.
cred că dacă s-ar merge pe titlu, ar ieși ceva care să treacă dincolo. fără efort.
plus diacritice lipsă.
Pe textul:
„Apocaliptica" de Sorana Petrescu Felicia
dar poate doar bâlbâită. iar titlul în engleză pică dintr-o altă lume.
din aceaste cauze nu m-am putut concentra asupra a ce vor toate cuvintele de aici să spună.
Pe textul:
„Blue God Jocker" de Cornel Ghica
Pe textul:
„principiu cu paiete expirate" de Roxana-Adina Stroilescu
nu sunt de acord cu titlul, întrucât e reluat, deși nu identic, în text. dar cu aceleași cuvinte.
Pe textul:
„un barbat dinauntru" de dinu decuble
verdele e rece pielea mea e aspră, iată o alăturare ce pare știre.
oho, iar de la amant regurgitat la pace de primăvară, ce mai drum, ce mai lungime.
iar repetarea terenului minat e prost gestionată. cred că textul e făcut numai pentru expresia aceasta cumva.
și nu e suficient. abia în ultima \"strofă\" se mai scutură de necesitatea de a spune cu orice preț ceva.
nu era un zâmbet sau o privire cea mai frumoasă declarație? eh.
Pe textul:
„Teren minat cu lipsă de tine" de Ioana Camelia Sîrbu
griș, dulce, scorțișoară, zahăr, prea multe. prea multe.
apoi kebab, sandwich cu pui. uh. aglomerare de elemente culinare aboslut sufocantă.
efectul poate fi greața. să fie asta legătura cu ideea? să fie acea greață a acelui autor? nu, nu.
aici e rochia cu buline, maltratată de un descriptiv-amalgam.
Pe textul:
„k e b a b" de catalina marincas
pupa ermetică și cușca biodegradabilă îmi par sâmburele. ce e bine e că cel aflat înăuntru poate să și vadă. să și cunoască. să dizolve învelișul. încet.
dar sunt atâtea verbe la mijloc...
acele două imagini sunt faine.
Pe textul:
„Farewell" de Adela Setti
plus feericul. iar rima șchiopătează.
tema este iarăși una arhibătătorită.
oare mai multă libertate îngăduită sinelui ar fi ajutat la scrierea unui text mai puțin anost?
Pe textul:
„Două lumini..." de Ioana - Nina Botici
