nica mădălina

hm, ai tandrețe aici. și ritm preponderent molcom (alt cuvânt nu îmi vine acum), fără a blegi însă discursul. o echilibristică aproape tăcută între urban, realism, imaginar și puseuri nervoase.
votez și eu pentru contempli...

cornel,
ar fi iluminiștii, dintre cei vechi. apoi hegel, iar mai încoace apare austriacul hans kelsen (a cărui principală idee este identitatea stat-drept). dintre francezi, departe de ultra-cunoscutul rousseau, s-ar situa carré de malberg, pozitivist ca și kelsen, precum și michel troper (încă în viață și cu un stil acaparator).
sub rezerva că autorii exemplificați, mai puțin roussseau și hegel, sunt prioritar juriști, însă pornesc de la filosofia dreptului.

zic că nu demos-cratos-ul e manipulat, că e improprie formularea acolo, grșită chiar. anume demosul e manipulat prin cratos, adică poporul prin putere.
dacă tot preferi utilizarea variantelor grecești...

\"ochiilor\", ca typo.
multe adjective, se trage nota puțin de coate, dar ideea, simplă dealtfel, nu e rea. de aceea cred că finalul, scuturat de ironia cu orice preț, spune în numele textului.

rugăm folosiți diacritice, consultați dealtfel și celelalte reguli de editare ale site-ului. mulțumim.

diacritice....

prima parte a textului are nu doar decupare, ci și ritm care să îl \"justifice\" precum poezie. apoi, mie una îmi dă impresia de proză tăiată pentru a versifica. finalul revine la tonul și aerul din debut.
cred că anumite fraze ar putea fi comprimate sau măcar anumite concepte poziționate altfel, cumva sufocă.
plus câteva diactici lipsă și folosirea nepotrivită a lui \"demos-cratos\". e probabil vorba acolo despre manipularea demos-ului prin cratos...
iar manelele cred că sunt ascultate nu doar de o categorie etnică. asta cel puțin conform realității observate de mine.

ziceam că e strunită tentația de a aluneca în prea metaforă sau de a rămâne în redarea prea ca atare. de bine, adică.

ideea de stat cred că a fost gândită, nu știu dacă elaborată și dacă sub acest nume. mai cred că nu se poate stabili matematic dacă ideea a precedat ceea ce istoric numim stat și nici nu importă asta, câtă vreme nu e verificabil (întrebare gen care a fost primul - oul sau găina). nope, fără congrese, ci comunicare.
confederațiile nu sunt superstate, nici suprastate, sunt asocieri de state care rămân independente.
federațiile sunt state formate din alte state, cele componente fiind ciuntite de anumite atribute. iar între, nici, nici, dar către federație ar fi uniunea europeană.
opoziția stat-individ e mai mult psihologică și nu e ireductibilă. nu e conflict, oricum. ar trebui să se corecteze reciproc. dar ca orice structură, statul tinde să înghită, iar individul, din păcate, o cam permite...
nu știu dacă poate fi abandonat și înlocuit, aici e buba. și nici dacă e consecință naturală, căci natura și legile ei multă vreme au fost instrumente ale statului pentru regulile a căror creare trebuia filtrată de el. o ciudată confuzie, urmată de separare și complementarizare.
firește, noi forme de socializare dau un nou social, noi societăți, dar o formă generală de organizare - formulare vagă, oricum - în sens de universal aplicabilă și funcțională nu prea se poate. cum că suntem diverși, facem culturi diferite.

acum, am răspuns cumva bref, chiar pe grabă și poate sec sau prea lax.

nu sunt de acord cu mentalitatea nouă definită ca totalitatea însumată a indivizilor. asta anulează dinamica relațiilor dintre ei. or, structurile se susțin nu cu simple sume, ci de către rețele. așa și statul. ceea ce dealtfel păreți a afirma în fraza următoare... e o contradicție acolo, așadar. iar instituția nu e, cred, un stadiu al metamorfozei mentalității, ci e distinctă de ea, chit că de acolo pornește. ar mai fi de nuanțat aici.
statul văzut ca un om concentrând puterea nu ține de esența lui, ci e doar o formă prin care își poate manifesta natura. am testat-o sub dictatura totalitaristă...

sper să nu fi fost plictisitor de_declarativă, repetitiv de repetândă, iar aserțiunile nu foarte scolastice. s-ar putea, odată, scrie chiar cu stil despre astea, să fie pretext pentru ceva care măcar să se apropie de literatură. din fericire, unii chiar au făcut-o, oameni de știință fiind. sunt câțiva nemți, în special. și o mână de francezi, asta mai către zilele și nopțile noastre.

e impactantă, motiv pentru care titlul îmi pare nițel lung.
dar poate pe asta mizează - analogie versus decupare brută.

e văjâitoare stăpânirea limbii, contorsionarea ei, cum predilecția pentru foneme tăioase.
un pastel sătul să fie pastel, cumva. și atmosfera. și sătulia. solicitante.

se merge pe aceeași construcție ca în precedentul. o linie sau poate doar o stare, cert e că au ritm. un explicativ ca o pauzare în timpul fugii. ideea nu se ramifică, își tentează epuizarea.
și asta ține în lectură.

folosirea diacriticelor e obligatorie. consultați, rugăm, regulile de editare ale site-ului. mulțumim.

stângăcia mă face să revin. credeam că bifasem.

final presimțibil, ca replică firescului din limbajul monologului. și ca exagerare a gesticii care suplinește minimalismul decorului.
dar cu nimic mai incredibil, dacă mi-e permisă formularea, decât accentul pus pe public, pe implicarea sa în poveste.
o interactivitate ca o boală aici. sau despre taumaturgicul jocului.
ce remarc față de alte scenarii de pe această pagină de autor este o mai mare generozitate privind plasarea, contextul. și mai multă simplitate a discursului, verbal sau non-verbal, al personajelor.

rugăm nu postați mai mult de 2 texte zilnic, conform regulilor site+ului. mulțumim.

de ce îmi imaginez, citind aici, o constantă baleiere cu și printre stări, poetizate sau \"servite\" tale quale, nu știu precis. probabil enumerările, înlocuind repetițiile din texte precedente. da, probabil ele.
și tot ele îmi dau impresia unei așezări nu chiar în metaforă, ci cumva lângă ea, cât să nu o apuce egocentrismul.

foarte densă enunțarea aici. capabilă, grație conceptelor multe uzate, să suscite opinii contrare. ceea ce e un plus cel puțin egal capacității de a convinge.
personal, de pildă, nu cred în egalitate tout court, nici în cea de potențial, indiferent de sistemul de raportare, cu excepția celui \"religios\". cred însă în egalitatea de șanse, contrapondere a egalizării. dar ar fi multe aici de punctat. și deja formulai cam lemnos.
voi reciti, voi.

îhî, e bine. verde mult și tandem.
felicitări și prezențe multe, nu doar curioase.

ambiguitatea cu care mă lasă formulări de genul \"eu mă duc după țigări până jos/&/mă întorc\", în sensul în care mă întreb dacă nu e vorba doar de un simplu artificiu de umplere, mă determină să spun că redarea cotidianului se poate face și cu o prealabilă sortare a micilor acte menționabile.
altfel, există riscul unei înșiruiri veșnic repetabile, chit că se mizează pe sinceritatea punerii în text a ceea ce realmente se întâmplă.
cu alte cuvinte, rămân cu partea de început și cu descriptivul din final.