nica mădălina

exact, se vede prea rau tiparul.

si ma gandeam si eu ca nu suntem la facut chec, unde se stie compozitia aluatului si cum tre sa arata tavile in care e turnat si la ce temperatura trebuie incalzit cuptorul...

plus ca tiparul insusi nu l are pe vino ncoace (pentru mine una, scuze ca repet asta), adica am vazut un dpdv, il vad si pe al doilea, la al treilea deja casc

are pasaje bune, dar inecate in incercarea de a conduce discursul, de a mentine niste simetrii, incercare ce esueaza in comic involuntar

eu am pastrat asta, asa cum inteleg eu ca se face curat si se pastreaza doar ceea ce transmite:

m-am hotărât să te caut.

ar fi putut să te cheme oricum.

gleznele tale și genunchii mei formează
un baldachin și un peștișor mic
de acolo ne-nchinăm împreună

de fapt

am să-ți spun chiar în față

sunt pretioase aceste captari, cu imagini si cuvinte.
cosi bella l italia!

[am simtit pur si simplu s o spun, ma bucura atunci cand vad bucurie senina impartita si altora]

am uitat, mi se ntampla des sa uit. de ce titlul in engleza? ce plus da asta? cum se leaga asta de vreun element al textului? cu alte cuvinte, alegerea titlului in engleza imi pare absolut arbitrara in raport de text.

primul si merita sa zboare din text. finalul ar merita scris asteptarea m asteapta, pentru a evita alaturarea a doua vocale, care incurca, fiin dgreoaie si neglijenta. mai ales ca textul e scurt, iar defectele (de orice fel) sunt si mai vizibile si mai aunatoare in asemenea texte, ce ar trebui, in opinia mea, sa aiba o limpezime ireprosabila, iar limpezimea asta cred ca presupune o grija in plus pentru forma si constructie.

atunci, daca e copilaria, in uniforme e de ajuns pentru a fi evident ca acei copii sunt scolari. de bumbac ar avea sens, pentru cititorul din mine, daca bumbacul ar sustine o corespondenta cu, sa zicem, aerul, daca asadar ar su'síne o anumita textura nu doar a uniformelor, ci si a intregului in care alegi sa plasezi acei copii.

apoi, referitor la partea cu scrisul: faptul ca sunt fetite (ceea ce de altfel si spui) si ca scriu e de ajuns sa fie evidenta copilaria, in cazul lor, al, scuze de repetitie, fetitelor. asa ca a scrie cu scrisul aplecat spre dreapta ramane tot redundanta.

nu am revenit pentru a insista in sensul unor modificari necesare, ci pentru ca nu m a satisfacut raspunsul primit, tinand cont de logica textului ca intreg, desigur, asa cum l am receptat.

sabloane trotuare e fortat. apoi, e printre jaloane, cred, iar nu prin.

la un moment dat ai un typo.

in v 2 s 2 tuturor e inutil. deasupra e de ajuns.

introducerea (pana la simt frigul) e cam lunga si lalaita si, la nivel tehnic, e evidenta incercarea unor simetrii, astfel incat nu capteaza, la nivel de iscurs. introducerea asta poate fi deci sintetizata.

apoi, uniformele de bumbac sunt gratuite, nu aduc nimic atmosferei, nu trimit la nimic in universul textului, nu au o miza, cu alte cuvinte.

catre final o cotesti brusc spre altceva, ceva personal care nu trece catre cititor (ma refer la sufletul inchis in acea initiala)

scriu inclinat spre dreapta, fara cu scrisul. si oricum e nerelevant inclinatul spre dreapta. de ce nu spre stanga? de ce nu drept? ce vrea asta sa aduca in economia textului, sa sugereze, sa spuna, incat sa nu fie o gratuitate?

textul cred ca ar putea fi refacut, sa fie mai inchegat, mai ales ca trimiti la bach, un maestru al formei care sustine un continut complex. or, atat forma, cat si continutul sunt deficitare in cazul acestui text. mai sus am incercat sa exemplific in acest sens, in speranta ca [poate fi de folos aceasta parere.

daca finalu (asa cum l am inteles eu una) inseamna ca sufletul tau il ocroteste pe dumnezeu (si nu invers), atunci e cam over the top si nu se potriveste cu restul textului, care nu sparge niciun tipar, neavand forta de a sustine un final in care dumnezeu e cel slab si sufletul unui biet om e cel puternic, apararea, scutul.

am citit o poezie frumoasa, ascunsa, in pacate, sub mult balast.

iat o:

mă voi întoarce să ascult
cât de frumos ard podurile

știu că iarna și ușa închisă
nu mă prind deloc

când pleci ies din urma ta
și te strig

daca tot nu m am delogat:

aștep așează lucururile

textul e bine facut si finalul induioseaza.

e oricum un text ce merita sa stea la reco, mai ales comparativ cu nu mai spun, ca vede fiecare.

dar eu n am cum sa dau stea galbena, incat sa ajut la asta.

(e deranjanta repetitia lui acum, de trei ori la inceput, daca punem si titlul)

nu stiu daca volumul e bun sau frumos pana nu l voi citi, insa, aca tot e vorba de perugia, ia de la mine o cioco baci din orasul cu pricina, in semn de felicitari si ca s afiu in ton!

totodata, ar fi frumos daca textul anuntului ar fi corectat cap coada...

tocmai, ca fiecare invata si pe parcurs.

ce spuneam era ca ma bucura, dincolo de punctele slabe, incercarile care au consistenta, consistenta ce rezulta mai ales (dar nu numai) din ansamblul textelor despre carti si despre a scrie postate aici de dvs. mai ales ca aveam in memorie incercari ratate, dar aduse in fata, inclusiv in ce priveste ceea ce se scrie pe coperte de carti, in ideea de a sustine cartile in cauza. exemple, in acest sens, exista si pe acest site.

in aceasta ordine de idei si cu aceste precizari, imi permit, de nu i cu suparare, sa i raspund si veronicai, daca tot am fost prin preajma, iata. cu r, veronica, cu r :), oricum ar fi sufixul. plus reiterarea de mai sus, cu privire la punctele slabe si la ce anume m a motivat sa las semn in the first place.

nu doar aici, ci si in alte radiografii sau grafii despre o carte sau alta pe care le faceti, gasesc si am gasit lucruri care mi plac. gasesc o seriozitate si o finete a ochiului, gasesc ironie si gasesc accente comparatiste.
si as putea continua.

si sunt putini pe agonia cei ce scriu bine despre carti sau incearca s o faca (fiind nevoie, pentru asta, printre altele, si de consistenta, dar si de zvac)

uneori insa mizati, constient sau nu, pe anumite adjective tari, care sa caracterizeze textele despre care scrieti, adjective pe care nu le dezvoltati, nu le justificati. stilul asta, gen trag cuiul, arunc grenada, apoi plec si va las sa va descurcati e cu dus si intors. e bine pentru cel ce se opreste sa se gandeasca de unde vine acel adjectiv, ce incarcatura poarta. iar asta l face sa vrea si mai tare sa citeasca si cartea despre care i vorba, pentru a verifica validitatea adjectivului. e rau insa pentru cel care trebuie ajutat un pic sa inteleaga. nu s adepta cititorului lenes, insa cred ca daca ati dezvolta, daca ati adanci in unele pasaje anumite idei ar fi un plus pentru oricine are timp si vrea sa vada ce si cum.

(mai ales ca am vazut ca postati si texte ample, in care analiza e zdravana).

e o mare putere de sinteza in anumite etichete pe care le puneti (nu folosesc in sens peiorativ). dar ea risca, pentru cei neatenti, sa fie confundata cu didacticismul sau, mai rau, cu expedierea unor nuante.

pana sa alunec mai rau in generalisme, revin la ce voiam sa spun de fapt. nu era o critica a criticii, o recenzie a recenziei sau a recenziilor, ci era ca ma bucur ca postati "toate astea" pe aici.

mai ales cand e asa trist ce se scrie chiar pe coperta patru a multor carti...

sa zic ceva mai pe text, sa ma apar de offtopic: bine strunit eclectismul, in sensul ca metoda de prezentare critica preia idei din mai multe stiluri de a face critica. exemplific cu ideea lui barthes si accentele implicite de psihocritica existente in legatura dintre calugar si satul calugar.

si parca finalul eseului, ca ton, vine cam repede, parand grabit si pe fond. plus acel si totusi si acel iata, care aduc o undadedeclamare. usoara, dar percetibila.

scuzele mele pentru dimensiunea interventiei si pentru eventualele incoerente, inconsistennte samd.

nu, ottilia, nu ma exprim asa. asa alegi tu sa intelegi.

daca recitesti ce am tastat, vei vedea ca eu ti am argumentat despre acordarea dintre mmcp si un alt timp verbal, respectiv despre acordarea dintre ps si alt timp verbal, in contextul in care le ai legat, mmcp si ps, cu un rezultat indoielnic.

asta era miezul la care iti sugeram sa reflectezi. si acest miez l am plasat intr un context, pe care am ales sa l precizez, dezvolt, pentru a sprijini sugestia reflectarii la acel miez.

cat despre ai, acelasi lucru. am considerat ca este o alegere nefericita, in cazul expresiei ai morti (nu si in cazul lui ai de dincolo, unde ai se justifica). si am argumentat de ce, raportandu ma la ceea ce am considerat, ca cititor, ca este intentia folosirii anumitor mijloace pentru a construi textul.

nu mai intervin, vad ca una spun, alta iese.

si tot zambind zic si asta.

si atunci, ottilia, daca e indiferent de locatie, de ce folosesti ceva specific unei locatii? cand pentru un scop general uman alegi insa sa folosesti un mijloc particularizat, nespecific generalului, ce spun este ca ai putea reflecta macar la ce am spus, mai ales ca nu s gaselnite ale mele. le poti verifica inclusiv in poezia care a uzat de perfectul simplu, asa cum incerci tu insati.

apoi, in proza, acolo unde perfectul simplu e si el folosit (si nu doar in romana, ci si, de pilda, in fr si it), insa cu alt scop decat ce incerci tu, adica strict pentru a nara, intervin alte nuante ale acordarii intre un timp verbal si altul, caci altul este cadrul, alta este intentia auctoriala, altul este genul literar si specificul sau.

eu am incercat sa fiu punctuala si sa ajut la ceva ce incerci, insa raspunsuri generice precum ale tale ma fac sa vad ca nu era cazul sa ma implic atat si sa explic pe larg ce cred, bazandu ma, repet, nu pe gaselnite ale mele.

iar cand unul vorbeste punctual si celalalt generic, asadar pe planuri diferite, discursurile vor fi paralele. cum iata, sunt acum.

spun asta zambind, ottilia, sa nu crezi altfel.

dar nu i duel, ottilia. am ales sa expun mai pe larg tocmai pentru a nu ma face inteleasa gresit.

asa cum aleg sa argumentez, cand aleg sa o fac, pentru a avea un dialog constructiv cu cineva despre care cred ca poate dialoga. nu din alte motive.

caci mai simplu ar fi sa torn calificative pe care sa nu le sustin.

nu insistam sa modifici, insistam sa ma fac inteleasa, ca om care foloseste f des perfectul simplu, din simplul fapt ca traieste unde s a nascut. intervine deci un simt al limbii pentru care nu am niciun merit. si el se adauga argumentelor expuse cu privire la socierea mmmcp cu un alt timp verbal, fiind de fapt o manifestare fireasca a acestor agumente, la nivel de limba vorbita. pentru care iar nu am niciun merit.

si ma gandeam ca textele le vrei credibile. dar daca tii sa nu fie trebuie si asta respectat.

ma straduiesc sa mi inchipui gratia unui motiv si nu reusesc. daca o anumita forma, un anumit tip de gratie se dorea sugerat, motivul nu cred ca este reper de individualizare. cel putin nu pentru mine, ca si cititor (admit ca o avea vreun sens strict pentru scriitor). iar asta din cauza generalitatii si caracterului sau sec in context (al cuvantului motiv, adica). astfel incat se putea spune cu gratia unui y sau a unui efect si era acelasi lucru.

si atunci, ca sa aiba un rost in context, ce fel de motiv? intreb pentru a ma lamuri despre necesitatea precizarii constand in cu gratia unui motiv.

nu aduce nimic, cu alte cuvinte. cu gratie ar fi fost de preferat, deci, din perspectiva mea, cititor.

in strofa doi, catre final, se ntampla o incalcire de expresii nici ea prea fericita, chiar daca expresiile poarta in ele ceva sens.

strofa trei e in regula, abia in ea se ntampla in sfarsit o naturalete specifica celui ce doreste sa i vorbeasca iubitei (naturalete existenta si n primele versuri, dar pierduta pe parcurs).

ottilia, ce spunema era ca albiram nu se pupa logic cu mai mult ca perfectul.

adica instantaneul nu s epotriveste cu mai mult ca perfectul. de cand nu i mai vazuseram exprima o lunga perioada in care te astepti ca actiunea cealalta sa se ntample etapizat. iar cand nu asa se ntampla ea, cum de altfel vrei sa spui, rezulta o neconcordanta deranjanta. adica o folosire nefericita a mmcp si a ps, in care ele nu se acordeaza.

apoi, la ai morti ai e inutil. daca tu ai auzit folosit, insa... ma indoiesc de asta. nu de alta, dar una la mana a invia din morti e expresia si doi la mana chiar e folosita ca atare, simplu, fara niciun ai la mijloc. adica eu una asa am auzit pe la tara folosindu se in perioada pastelui si nu numai. fara acel ai.

cam asta spuneam.