nica mădălina

muchiile acestea ample, a căror împăcare cu poezia este în genere sensibilă, cred că aici au fost gestionate oarecum eficient (oricât de sec sună acest cuvânt). tocmai pentru a evita efectul moleșirii, care în alte texte e, din păcate, vizibil, cât timp de cele mai multe ori alegi să scrii lung și stufos.
de altfel, de fiecare dată când comprimi, pe mine una mă bucură.
iar aici, deși nu e scurt, e comprimat, prin aceea că ai decis să renunți la barocul specific și să să mergi pe ceva ce din postura mea de lector văd ca onestitate față de text. adică textul nu mai debordează de amănunte care țin de autor și devine o entitate cu mers propriu.
mers propriu fără artificii (cel puțin nu bătătoare la ochi) când vine vorba de legături. în sensul acesta, onestitatea numerotării, în lipsă de altceva, e iar de apreciat (în raport cu varianta încercării de a transforma textul, prin treceri ample, într-un mamut).
text încă heteroclit la nivel de gestionare a efectelor de stil, cu treceri prin tot soiul de zone familiare și nu prea una alteia (natură, drept administrativ, iar natură, muzică, natură umană). dar explicabil dacă e văzut ca o colecție de texte mai mici între care se întâmplă corespondențe.
cred că m-am lungit excesiv.
bref, când textul e în prim-plan și nu dorința de a transmite cu orice preț (iar aici acesta cred că este efectul, o așezare în față a textului, nu a resorturilor din afara lui), eu spun că pe asta se poate merge. și încurajez o și mai atentă pigulire, debarasare de narativ, în favoarea punctării incisive și care să ajungă, cândva, să zguduie lectorul.

psihedelismul la care m-am referit, fără să îl definesc, ce-i drept, nu este cel aplicabil nici scriiturii vârtejit-neuronale și nici, să zicem, stilului pink floyd în muzică (din start nu intru în aprecieri psihologice ale termenului sau, mai limpede zis, nu mă poziționez în acest unghi de definire).
psihedelismul la care mă refer și ca să păstrez paralela cu muzica (unde are iarăși muuulte nuanțe și variante) este de tipul celui prezent în \"producții\" gen etnica sau juno reactor în zilele lor cele mai liniștite.
și anume un haos al reprezentărilor obiectelor, pe care, deși le vezi, în primă fază clar și distinct, ajungi să le reordonezi numai din nevoia de a fi capabil de a le revedea. adică joaca_cu niște straturi de reprezentare și translație, al cărei efect este de amalgamare indistinctă de senzații, impresii, păreri, deși la nivel palpabil, vizibil, așezarea în spațiu și timp a elementelor este una limpede. plus o curgere ce pare astfel ruptă, dar are coeziunea specifică alăturărilor de sincope.
eu așa am văzut construcția textului. de aceea și termenul psihedelism, în sensul pe care încercai să îl precizez, iată.
cât despre psihedelism la nivel adâncit căruia îi iese și efectul centrifugal, și efectul centripet, și efectul menghină, și efectul ironic-consolator pe lângă cel de bulversare cumva rece, de acord că e prezent în textele cui spui, ela. ca să zic bref.
p. s. eu nu am servit absint niciodată, din păcate.

intru și eu, cu saint-laurent-ul la încheieturi.
și zic așa: dincolo de artificii (chit că arată frumușel, așa, ca niște unde), fără de care eu am înțeles oricum psihedelismul de aici, place textul pentru că e mai înfrânat confesionismul și deci nu mai necesită camuflare din condei, ca în alte texte unde lăsasem păreri că sunt mult forfecabile și rearanjabile.
aici place pentru că te ții cap-coadă de cadru, de a-l accentua pe el și nu de a explicita psihedelismul de care spuneam. în strofa de mijloc servești scurt și ceva confesionism, dar nu în intenții terapeutice.
vezi chérie.

am și eu niște remarce, întrucât tot lecturai. anume, în ritmul meu de lecturător, despre care nu evit să reprecizez că e mai șontâc sau, în fine, are otită, am citit \"îmi urlă mâinile tălpile\" și am înlocuit gerunziul din versul următor cu \"se împiedică\". la fel am făcut și la sfârșit, mi-am citit în loc de gerunziu \"ignoră\".
și astea pentru că e aici, o să folosec un cuvânt poate demonetizat deja, nerv. al textului, nu doar al mesajului. nerv în sens de ritm alert. iar gerunziile acelea opresc și îngreunează. după mine.

atenție la redactarea cu diacritice, la erorile de tastare, la spațiul ce trebuie lăsat după semnele de punctuație. mulțumim.

nu merge titlul, pentru că aduce o ironie prea contrastantă cu tandrețea din text (taman vorbeam cu cineva despre așa ceva). și se cam neutralizează reciproc, astfel încât eu una rămân în limbo și nu mai aflu cât de intens e ocrul de fapt.

să nici nu modifici. doar am zis că e un chichiricism al meu atunci când ceva îmi place. un chichiricism pe care nu îl pot înăbuși. dar absolut ignorabil.
iar oscilarea e bună. as in nu e musai să se încremenească într-un stil, într-o formă, într-o manieră.
numai rămânerea în libertate e, după mine, de preferat.

întoarcerea lor la lungimi. dar, oho, culmea, cu ce viteză. nici nu ai zice că ele de teamă se retrag în carapace și învață să latre. și nu le ia mult și le reușește.
altfel spus, uite că intermediarul cantitativ (nici concentrare simplificată, dar nici povești apăsător de dense) susține efectul de adâncire și brrr.
place dezordinea lăsată deschisă în final.
deconstrucția de aici e o refacere, până la urmă.

eu încep prin a puncta zonele în care, chichiricioasă cum sunt când mă apucă (și mă apucă taman când îmi place mult un text, iar acesta îmi place mult pentru că a mers și mai departe cu simplitatea și nu în sens liniar, ci de adâncire și concentrare), aș vedea altfel. aș vedea altfel la cu_copilul (aș fi așezat avea în locul lui cu) și mi-am citit (dar am spus mereu că am o ureche betegită, ciudată, cu un ritm indifernt scăriței) \"de o parte și alta\". și mă gândesc și la repetarea cașicumului, cumva.
infatti, ca să explicitez paranteza, este un text altfel în raport de ce postezi de obicei, vizibil altfel, căci valorizezi un mesaj deși poate nu atât de diferit de cel al altor texte, cu siguranță mult mai impactant ca formă. eu spun că asta se întâmplă grație despuierii versurilor și reușitei de a menține detașare emoțională, ca timbru, tocmai pentru a transmite emoție estetică și nu intimist-reducționistă.
eu sunt pentru genul acesta de texte, atunci când consideri și simți să scrii astfel, măcar să vezi până unde poți exprima și așa. e un \"spațiu\" deloc de neglijat, stilistic și ideatic. trece prin iubire înapoi la iubire, oricum.

cred, totuși, \"nu-mi plac sfiala, curiozitatea și prostia\". asta dacă nu cumva ultimele două fac împreună cu umbrele ce le urmează un subiect multiplu. caz în care mai cred, pentru evitarea dubiului, că o tăiere altfel a versurilor acolo e de preferat.

atenție la diacritice. mulțumim.

dendritice.
plus că nu înțeleg la ce se referă plasa cardinalelor și e foarte ambiguă formularea în acel paragraf, prin folosirea lui \"cum de\". adică necesită efort susținut ca să deslușești că e vorba, în continuare, de întrebări. de ce nu se folosește, ca și la prima, ca și la începutul paragrafului următor, semnul de întrebare? ar fi mult mai lesne de lecturat.
un text cam scăpat din mână.

dar de ce acest titlu?
du reste, e frumos aici, frumoase culorile, frumoasă închiderea, fără să etanșeizeze. mă tot uit, în special la omușori. și scot semnificații. și mulțu.

a, plus că deși sunt pentru încadrări laxe (dau o anume libertate), nu seamănă a scenariu, dacă nu din alte rațiuni, măcar pentru că e prea static.

când oamenii tac nu trebuie să răspundem de ce, doar să ne bucurăm de tăcere. e rară.
îmi pare bruscă trecerea de la prima la a doua strofă. prima tentează schițarea unui general al existenței, a doua punctează (și o face bine) un moment cât juma de existență.
dar sunt cam rupte una de alta, asta zic. îmi pare un text grăbit.

seamănă mult, ca idee, cu rimbaud și sunetele lui, vocalele lui, numai că ale lui erau spuse mai nervos-detașat. sau, spus altfel, pe mine acolo m-a dus cu gândul personificarea aceasta de aici. n-aș ști însă apoi să fac încă o judecată de valoare asupra acestei duceri cu gândul la.

și, pentru a respecta drepturile de proprietate intelectuală, cui aparține foto? autorului textului, se presupune, cât timp nu este indicat altfel.
deși, cu tot respectul pe care îl cere traiul în comunitate, mă îndoiesc.
a doua la mână, textul e forțat, încearcă să teoretizeze, să intelectualizeze și să suprarealismeze (zic astfel ca să accentuez) prin folosirea de imagini clișeu și idee clișeu (îngerul fals, omul ca animal supus, de parcă nu am ști astea, de parcă unii chiar nu ar fi încercat să le potențeze estetic și chiar să le depășească la nivel de ființă) în special în prima parte. în a doua își mai revine, se mai uită la lungul nasului. și-l vede oare? precizez că e retorică întrebarea.
de fapt, efortul meu de a tasta se datorează prioritar necesității ca sursa fotografiei să fie precizată și mai puțin necesității de a argumenta calitatea îndoielnică, folosind o expresie standard, a textului.

text cu zone bune, din care chiar nimic nu e modificabil (în special în strofele unu, trei și patru, în ciuda asocierilor tehnologistice - wireless-ul, hot-spot-urile, zic) și certamente cu voința de a spune și pe tonul îndrăgostelii care iese din ea cât să nu fie prea moale și să riște exces de patos. are un narativ când liber, când închis în metaforic ușor din alt film (berzele).
(dar alice, a rezuma, chit că frumos, adică prin aceea că sunt momente și miros, ideea textului, fără alte referiri cu excepția faptului că are balast e cam flu pentru susținere de stea, fără să contest că o merită, conform aprecierilor personale, ca ale fiecăruia. atât doar că a le face mai evidente ar merge, cred, și mai în sprijinul sublinierii și deci al textului)

dap, textul e o zicere cu zvâc, dar deloc comprimată. dimpotrivă, e lungit ca întinsul spumei (sau cremei, după caz) pe obraz. ceea ce nu e musai rău. deși riscă să pună paravan, ca aburul de la apa caldă pe oglindă, în fața zonelor unde spune direct (adică finalurile strofelor).
(era ceva, adrian, dacă spuneai nițel mai mult decât metaforic plus citatul, în comul tău, pentru a argumenta steaua. făcea, cred, și mai bine textului.)

păi merge ea definiția simplă de la început cu pomposul încarcerării cuvintelor? cu alte cuvinte, un sinonim mai simplu și mai firesc nu ar face rău, dimpotrivă.
așa cum sfârșește acum, textul se anihilează singur. pornește de la ana și sfârșește la prefectură.