jocul cu femeile-mărgele

Ela,
Mă gîndesc în primul rînd la prețul originalității poetice. Nu am mai citit așa ceva de cînd mama m-o făcut să citesc poezii! M-au dat peste cap aceste rînduri... Scrise de o parte feminină! A, poeții s-au mai jucat cu asemenea înșiruiri. Femeile-poeți, din cîte îmi amintesc - niciodată!

\"un bărbat mă înșiră pe ață lângă femeile lui minione
am forme frumoase am mintea numai bună de înșirat
și trupul făcut pentru înlănțuire
dar mie îmi urlă mâinile îmi urlă tălpile
împiedicându-se de alte femei-mărgele\"

Evit să scriu \"Felicitări\"! O primăvară realistă în continuare!

Un poem pe care l-am citit cu plăcere. Generează imagini vii și chiar emoție. Doar finalul îmi pare cam moralizator (ultimul vers) și abrupt. Dar sînt convins că poeta l-a gîndit suficient de mult, din cîte o cunosc, nu lasă lucrurile la întîmplare.
al 151-lea cititor,
anton

Nicolae, Liviu,

textuletul acesta, e drept cu nuante brut-moralizatoare (si nu stiu cat de originale, fiind o tema literara si artisitca des aparuta cumva) din final, a aparut in urma unui articol despre ”gheisa sau arta de a fi femeie” si a inlantuirii/asocierii cu filmul ”frumoasa venetiana”. de aici, mai departe, imaginarul a creat ce a dorit el, sper si poetic, indeajuns. multumesc frumos pentru buna perceptie

Ela

am și eu niște remarce, întrucât tot lecturai. anume, în ritmul meu de lecturător, despre care nu evit să reprecizez că e mai șontâc sau, în fine, are otită, am citit \"îmi urlă mâinile tălpile\" și am înlocuit gerunziul din versul următor cu \"se împiedică\". la fel am făcut și la sfârșit, mi-am citit în loc de gerunziu \"ignoră\".
și astea pentru că e aici, o să folosec un cuvânt poate demonetizat deja, nerv. al textului, nu doar al mesajului. nerv în sens de ritm alert. iar gerunziile acelea opresc și îngreunează. după mine.

acolo am accentuat voit, mă mai gândesc, fiindcă planurile sunt cumva cadrat făcute. și văd și gerunyiile cum ce fel.
mulțam

ai un timbru ferm aici, o directețe care impune și se impune, nu lasă loc de dubii,

mi-au plăcut îndeosebi strofele 2 și 3, oho-ul din ultima strofă l-am sărit

în opinia mea finalul, deși categoric, nu e sec, nu e arid ci ține în echilibru întregul text

o poezie de o zveltețe fosforescentă, mi-a făcut plăcere să o citesc

salut

Mădălina, încercai schimarea gerunziilor, dar mă împiedicai de alte forțări și disonanțe, așa că deocamdat\' las așa, pt a avit \"ignorăm_mariaje\" și a nu insera vocabule în plus dincolo, că mă împiedic în lectură, acustic, și eu (\"când se împiedică în..)

Dana, apăi zvelte gheișele, dansul lor, mișcarea, zvelte și minione trupurile, zvelt pasul venețianei pe podurile pline de curteni, un ritm/pas pe care, sper, l-am redat îndeajuns aici, filmic, cumva. Mulțumesc, amu încerc să disting fosforescentul de care spuneai.

Ela

fosforescența aia se vede doar dinspre mine ca simplu cititor ce mă aflu, tu n-ai cum să o vezi că ești autoarea

adicătelea voiam să zic așa cumințel cum că mi-a sărit în ochi poezia ta:)

apăi, bine că ai revenit cu precizarea, io mă speriai deja că o avea poezia ceva strident, și nu găseam ce, în ce plan, prin te miri ce nuanță (alb fosforescent, roșu fosforescent, galben/oranj foforescent...), și vedeam deja kimonouri peste versuri. dară, să mă liniștesc amu, că e musaiului.

Ela

As vrea sa am talentul sa scriu poezia aceasta in oglinda. Despre o femeie intre ai carei dinti au ramas atita barbati. De cate ori vorbeste, unii dintre ei scapa afara. Resturile lor, dar niciodata nu am fost singur, numai cu ea.
Si daca poezia mi-a placut, si am rezonat, afirmatia despre ignorarea certificatelor mi-a mers la inima.
Andy

Bun de la inceput la sfarsit, nu te lasa sa iesi din atmosfera.
Placut cel mai mult adevarul si volutele finalului:

\"ce superbe volute suntem când iubim
ignorând mariaje
certificate de naștere certificate de moarte

dar ce preț plătim pentru tot\"

Andy Ludu, scrisă în urma unor lecturi (zilele trecute am citi \"În compania curtezanei\", Sarah Dunant) și a unor filme, pe această temă, poezia asta nu fac decât să dea cel mult o versiune poetică. Nu știu cât a reușit asta, dar se pare că a reușit să determine rezonanțe.

Ligia, cred că atunci când iubesc oamenii chiar sunt superbe volute de suflet-spirit, indiferent de landul, de coordonatele vieții-morții, de certificate, stări civile, stări materiale; și mai cred că, indiferent ce trăiesc oamenii, au de plătit un preț, o zeciuială pentru. Dar poate e doar un crez al meu, pe linia zeciuielilor edictate de milenii.

Ela