persoana întâi nu e bună.
personajul se plânge că a trăit mult sub poduri. figurative. cu tălpile încrețite. de la apă, normal. cu ochii usturători. de la căutatul prin mâl. cu urechi țiuitoare.
ACT PATRU
Personaje: Sibienii din Trupa Semne - adică Dana Anghel, Anda Ghazawi, Lorelei Ghazawi, Matthias Kregel, Iulia Merca, Gabriel Sterian, Ada Șoaică; surprinderea mea.
Decor: Sala Studio,
Când a fost odată, prima lui dată, Avarul lui Molière presupunea o formă deja modernă de a da pe față o tară de când lumea și pământul. De pe cel francez, mi-l amintesc pe Louis de Funes, într-o
Sau Târgoviște. Orașele de provincie sunt cuști mai cochete. Sau București. O cușcă mai mare, cu gratii mai greu vizibile și nici așa bine lustruite. Sau New York, for that matter. Important ar fi
Când n-am încercat încă să spun că-mi place, de luni până vineri, de anumiți puști. Mai mult decât de guma de mestecat, de surprizele de la guma de mestecat, de anumite desene, chiar animate și chiar
Nu o să pot răspunde la plural. Sunt încă la cald, sub gradele thalice ale Spovedaniei la Tanacu. Pot răspunde la singular și mă gândesc cum să-mi așez impresiile astfel încât să evit orice exces de
.în sinea ei, durata nu știe cât poate să țină
doar este, femeia la fel. Te cred pe cuvânt
n-am fost acolo vreodată m-au consemnat
la domiciliul unui perete. pâine și apă
zi după zi. o
Am numărat luminile de pe străzile paralele și asta nu m-a ajutat să înaintez, nici să grăbesc pasul; am salutat alegerea altora ca teii să străjuiască pavajul și asta nu m-a făcut mai puțin
Sau celălalt din singurul cuplu în care Dom Juan e posibil. Singură nici nu mi-ar fi priit într-atât cele aproape trei ore de clasicism pe alocuri moralizator, pe alocuri post-modernizat, în special
caut
prin cearceaful vraiște o coajă de zgaibă
să mă încapă. am pus totul la punct.
plămâni plini de heliu, inima goală de sânge.
puf pe fiecare vertebră să-mi crească atâtea aripi
câte
A apărut Grăsana - Fat pig a lui Neil Labute, tradusă de către Adrian Buz, bibliotecar și redactor de revistă, regizată de către Mircea Cornișteanu, în scenografia Liei Dogaru. Și nu la sala mare a
Vă puteți așeza. De pe scaun se vede mai bine ceafa scaunului din față. Nu de altceva.
Se vede pesemne și că mărimea contează. Și că numărul contează.
Aș fi văzut o scenă mai largă, un număr mai
Și să afirm că, dând pagina, Boris Vian se simte în cele 23 de poezii ale volumului Je voudrais pas crever (editat bilingv de către Paralela 45 în 2006, în colecția Gemini) întocmai ca-n proza din
NM