Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Dansează, bruneto

Dansează, bruneto Coborând panta, pe drum vine dansând, Târându-și sandalele, Praful îl ridică, unduindu-și talia și soldurile ca nimeni alta. Are pielea ciocolatie, zambet clar, ca lumina

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

Uneori întreb vântul

Necazurile mele, bucuriile mele, Tristeţea şi singurătatea mea, Iluziile mele pierdute Şi o cărare pentru a merge. Uneori întreb vântul Şi nu vrea să mă asculte. Vântul își urmează marșul

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

Zi după zi

Se va scufunda mireasma acră a teilor în noaptea ploioasă. Va fi golit timpul de bucurie, mânia sa, acea muşcătură de fulger exploziv. Rămâne întredeschisă indolenţa, amintirea unui gest, a unei

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

O poezie în vers clasic are probleme de prozodie

Femeie e, c-un sân mai mic, Iar mâna stângă o cam lasă Piciorul drept e scurt un pic, Dar, Doamne, cât e de frumoasă!

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

Ode (in ancient cadence)

Odă (în metru antic / Ode (in ancient cadence) Nu credeam să’nvăţ a muri vr’odată; / I wasn't thinking I'd ever be able to learn to die; Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, / Forever young,

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

Vânt la Tindari

Tindari, ce blând te ştiu printre largi coline suspendate peste apele insulelor dulci ale Domnului, azi mă ispiteşti şi te cuibăreşti în inimă. Mă caţăr pe culmi pe vaporoase abisuri absorbit

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

Două poziții lângă foc

1. În seara aceasta mă uit la părul tatălui meu, Care stă visând lângă sobă. Cunoscându-mi pana disperată Mi-a trimis o pană iubitoare, de bufniţă, Ca nu cumva să uit, aşa că am venit acasă. În

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

Cel de-al 115-lea vis al lui Bob Dylan

Navigam pe un Mayflower(1) Când mi s-a părut că zăresc o bucată de pământ Am strigat să vină căpitanul Arab (Înțelegeți voi ce vreau să spun) Care a sosit pe punte alergând Și țipând: „Băieți,

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

Pedeapsă

Capul ras ca o mirişte neagră, cu banderola murdară peste ochi, ştreangul ca un inel pentru a strânge memoriile iubirii. Micuţă adulteră, înainte să fi fost pedepsită aveai părul ca

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
2

Despre umbră

Într-o zi de primăvară umbra unui albatros ca o tânără mioară o văzui dormind pe jos. Inima-i era departe suspendată sta în cer învelită-n văl de moarte sub un soare giuvaer. Mângâiat

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

Îngeri, dis-de-dimineaţă,

Îngeri, dis-de-dimineaţă, / Angels, in the early morning Plini de Rouă, îi dau zor, / May be seen the Dews among, Aplecaţi - culeg - râd - zboară - / Stooping - plucking - smiling - flying

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

O, rămâi / Stay with me

„O, rămâi, rămâi la mine, / “Stay with me as long as ever, Te iubesc atât de mult! / As my love so deep and great, Ale tale doruri toate / ‘cause your wishes are forever Numai eu știu să

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
4

Clipa regală

Agora tristă - poetul stinge dureri aprinzând cuvinte. Abajurul nou- lumină limpede cu pălărie. Admir iubita - poemul de dragoste se scrie singur.

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
2

Ofrandă tăcerilor

UMBRE FALSIFICATE Arcuire tristă spre un punct incert care deschide cratere în trupul viselor, nemărginită rugă de a primi în dar umbre falsificate, obsesie așezată în suflet ca un

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
2

Rădăcină albă

ÎNȚELESURI MINORE În această umedă pace, sufletul, încordat, așteaptă magma cuvintelor, dar cerneala vânează încă înțelesuri minore. în inima doldora de dorințe viscolește disperarea, iar

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
0

Hotarul orei

Noapte de vară - sufletul hoinărește pe raza lunii. Noapte la castel - de teamă își fac cruce toate umbrele. Am închis ușa - torpile de liniște rănesc auzul. Față în față- doar chipul

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
2

Roșu stins

Sărbătoarea eurilor Nodul care ține alături toate clipele renăscute este un nod de lumină, o flacără ce arde în ea însăși. Spune-mi, cât de mult a coborât timpul umerii tăi? Pentru

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
1

Tratat exhaustiv de literatură aplicată

I Acerb dușman frigul percutant, confundându-ne oasele cu niște xilofoane. Primul poem în proză refuză să se scrie, deși proza ta pare destul de incitantă. Dansul dinților frânează

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
2

Simfonii de mai

Ce primăvară - cireșul e maiestuos precum un rege. Aerul proaspăt - în zare lăcrimează înălțimile. Juna iederă îmbrățișează zidul îndrăgostită. Pe acoperiș ploaia compune

@nic-zarnescuNZNic Zarnescu
0
3
Toate cele 19 poezii sunt incarcate