Poezie
Rădăcină albă
2 min lectură·
Mediu
ÎNȚELESURI MINORE
În această umedă pace,
sufletul, încordat, așteaptă
magma cuvintelor,
dar cerneala vânează încă
înțelesuri minore.
în inima doldora de dorințe
viscolește disperarea,
iar tăcerea din jur
mi-azvârle în ochi cu cenușă.
ROB ȘI STÃPÂN
Renegat de singurătate,
rotunjit de așteptare,
cu care dintre goluri
mă-ngemănez?
De unde această
preumblare clătinată a sângelui
către margini intangibile?
Dintre mine
și sufletul meu,
cine, oare, e rob
și cine e stăpân?
ÎMPREUNARE
Chipul violează
puritatea oglinzii.
În sufletele cotropite de fiorduri
se aud țipete-albastre
implorând răsăritul.
Doar durerile rătăcite
mai îndrăznesc
să se împreune.
PICÃTURA DE SÂNGE
Invadat de curcubee,
mă-nveșmântez
cu neliniști rotunde.
Încerc,
repetat de oglinzi,
o reîntregire
în viteza întrebărilor.
Din inima punctului,
o picătură de sânge
crește lent către mine
căutându-mi marginile.
NODURI DE UITARE
Apusul tremură-n culori violacee.
Nu mai are nici un gust
lumina mușcată de retină.
Secunda e tristă
ca o logodnă ruptă,
iar umbrele plâng.
La flacăra verzuie a durerii,
noduri de uitare
îmi cer să le dezleg.
RÃDÃCINÃ ALBÃ
Rădăcină albă
rătăcind prin pământuri iluzorii,
căutând locul imaculat
pentru odihnă și rod.
O, suflul dezlănțuit
al punctelor cardinale
înciudate și reci!
Rădăcină albă
împiedicată să-și întindă brațele
spre dimineți mai curate…
Cineva aduce văzduhul
atât de aproape
încât ramurile se îndoaie
într-un șir nesfârșit de reverențe.
003.075
0