Negru Vladimir

Strofa a doua este de mare sensibilitate dar implica si contiinta unei trairi profunde a \"intalnirii\"... cate femei oare nu rostesc aceste cuvinte altfel poate dar in consonanta cu gandurile tale? Ce lume ciudata e asta in care ne-am intamplat...

Un text reusit atat din punct de vedere compozitional cat mai ales ideatic... desi am o slabiciune pentru lebede, in special cele negre, iert albul sublimelor tale alcatuiri cu aripi... sunt invidios pentru acest poem... un om care stie iubi si apoi mai are vlaga sa si scrie despre asta.

Interesant... e ceva din parfumul acela despre care iti vorbeam candva in poemul tau... o realitate intinsa pe jos ca o patura nefiresc de curata dupa ce a fost calcata de o turma de elefanti cu ideea fixa de a gasi nirvana. Mi-a placut.

Ma iarta... am uitat.

Uneori in clipe binecuvantate ne descoperim salbatici in cautarea libertatii atat de impartita intre corvoada existentei zilnice, ne strigam unii pe altii intr-un cant al sinceritatii desavarsite, goi de toata educatia pe care ne-au asezat-o stramosii ca pe un sicriu de mare pret... devenim precum grecii inainte de a inventa tragedia, chiar cu mult inainte de a invata sa uite sublimul dionisiacului in apolinic... cine mai are nevoie de coloanele din piatra cand sufletul urla in mijlocul padurii dorul ce niciodata nu ar fi putut fi spus in cuvinte.
\"Și cad pradă în dimineața nunților mele
poftei nestăpânite\"

Daniel eu am ramas mut in fata acestui text superb ce denota sensibilitate exacerbata si traire aflata la o intensitate atat de greu de trait... citesc textul tau si ascult Enrico Morricone... cu adevarat iubirile adevarate sunt tragice... cumva intre pustiul ce ne locuieste uneori inimile, gura plina de nisip care refuza sa ne mai rosteasca cuvintele simple cu care ne-au obisnuit candva parintii, trupul ce se misca haotic intr-o lume ce nu a fost niciodata a noastra pe deplin... mereu chemare barbatului pentru femeie, ratacirea si sfarsitul oricare ar fi el.

Frumos e ceea ce scrii tu aici in comentariul tau Mi\'raj si asta ma indreptateste sa cred ca in poezia mea rostesc adevarul... nu imi multumi pentru poezie, imi e de ajuns daca te regasesti in ea si o intelegi... e o poema despre conditia femeii scrisa de un barbat... un act hazardat poate.

Prima strofa si a treia sunt preferatele mele... acelasi Vasile pe care il stim cu totii... remarcabila impletire a gingasiei cu un soi de blanda intelegere.
Of... lupii fie ei si de zapada tot sange sunt.

Unele lucruri se intampla pur si simplu... abia mai tarziu capatam intelegerea celor traite.. timp este pentru toate.

Aline... te joci, te joci tare frumos... timp este pentru acest tip de exprimare a fiintei umane... poate cea mai apropiata de esenta.

Interesanta viziunea ta asupra limbajului... are cumva legatura si cu o limba in care vocalele sunt doar sugerate prin puncte ori doar lipsesc in cuvantul scris?
\"gustul uitat al vocalelor strivite\"... ai cuprins aici o stare ca intr-un haiku

Tare potrivit spus Ioana... fiintarea umana intre gesturile de o profunzime neinteleasa pe deplin, dualitatea daruitor-primitor ori poate doar oferirea trupului si sufletului in orizontul asteptarii... timpul ca si sublim spatiu al fiintarii, acceptare a perisabilitatii dar si a dorintei de implinire.

Inceputul pare paradoxal la nivelul unei logici comune dar isi gaseste sensul in trairea misterului propriei fiinte care de deschide uneori cu zgomot, sentimentele se \"sparg\" in culori si sonuri... revelarea ritualica a propriei fiinte (\"îi voi desface încet încet în fața ta\")la intersectia dintre dar si constiinta darului... ultimul vers l-as fi scris asa: chemand somnul in abside

Andu... multumesc pentru cuvintele tale ce si-au gasit aici salas, chiar fie si numai sub forma unor \"felicitari redundante\" :)... ascensiunea e desigur un soi de zbor numai ca in fapt \"sburatorul\" nu se mai foloseste de propriile aripi ci este la randul sau purtat de forte ce exced propria vointa, puteri ce vin de dincolo de fire, din lumea primelor dimineti.

Am incercat sa nu mai revin cu un alt comentariu pe acest text insa faptul ca am acordat o steluta ma indreptateste sa o fac, in special in contextul in care textul este judecat in alt registru.
Exista o falsa exprimare a comentatorilor, tributara unor idei preconcepute despre cum ar trebui sa fie poezia, grefata in unele cazuri printr-o lipsa de tact evidenta (nu ma gandesc la malitiozitate deoarece toata lumea stie ca Silva este departe de a fi o \"scorpie\" iar Sirena este o poetesa pe deplin onorabila).
Virgil a scris un text lung, in ton cu un moment personal si a incercat sa valorizeze sintetic o suma de clipe... atat... apreciez gestul autorului care a reusit sa sugereze ridicolul acestei dispute intr-un mod deosebit de gingas (deh! Virgil stie sa se poarte cu doamnele) lasand sa se inteleaga, pentru cine are urechi de auzit, ca nu cel mai \"priceput\" comentator este ceea ce isi doreste aici pe pagina sa.
Daca ne punem mintea putem darama orice text care ne iese in cale si putem ridiculiza autorii dar acest gen de demers facut intentionat nu face decat sa ne descalifice.
Cat despre afirmatia de genul \"regele este gol\" e foarte amuzant Sireno... in contextul in care cea care zice asta e departe de conditia unui copil iar regele ar arata desigur caraghios cu barba :)
Ma iertati de cuvintele lasate aici si cu voia autorului ma retrag dorindu-va toate cele de folos sufletului si puterea de a deveni mai intelepti acum... nu mai tarziu ca cine stie...

Alin... ce sa-i facem si noi... chiar si cand acolo unde ne stau picioarele ne sta si capul ochii tot spre cer privesc... o fi acolo ceva :)
Multumesc de prezenta ta aici.

Remarc ca si Ioana ritmul poeziei care este unul oarecum atipic cu schimbari de perspectiva si rotiri ale gandului in sextile doar aparent logice... uite asta mi-a cazut cu tronc:
\"trei lacate au cazut
peste vise
de atunci dormim cu ochii deschisi\"... s-au deschis Dana? Ma vezi?:)

Andrei daca poezia mea a iesit acum cu zurgalai e pentru ca asa a venit... eu prelucrez foarte rar si chiar si atunci foarte putin versurile... pur si simplu poezia vine, nu o construiesc... singurul gest care intra in aceasta categorie la care te referi tu este poza.
In rest... asta e arhonte... bun, rau, poet, nepoet :)... unora le repugna, altora le place... eu doar pun versurile pe taraba.

Livia... frumoase versuri ai lasat... multumesc.
Alina... multumesc... amanunte... asta e viata mea... de la o vreme am o problema cu lupii acestia... ma impartasesc din puterea lor si din sinceritatea ochilor sclipind in noapte.
Simona... cred ca in viata trebuie sa alegem cumva intre confortul fiarei domesticite si urletul salbaticiunii din inima padurii... nu stiu care dintre aceste creaturi este mai fericita... nici nu stiu daca voi afla vreodata... cred ca important este sa iti asumi una dintre cai.
Thais... ma bucura faptul ca ti-a placut poezia... sunt desigur unele aspecte de lucrat insa am eu un fix... tare imi plac poeziile nedesavarsite... imi e frica de perfectiune... mi se pare in afara autenticului si omenescului.
Cuiul acela scos, desi diferit ca si registru de restul poeziei se vrea tocmai acel element \"metalic\", artificial care intervine mereu in vietile noastre.

Remus... misterul e tot ce mai am... misterul cunoasterii de sine :) ID de YM negru_vladimir
Andreea... a fi... bine zis... multumesc de urare.
Va mai astept!