ispitirea unei linisti asurzitoare

Observ si aici persistenta prezentului. Totul graviteaza in jurul acestei permanentze de o tulburatoare simplitate. Vreau sa remarc: \"cămașa cu gene lungi a tristeții
ai cărei nasturi de perlă
îi voi desface încet încet în fața ta\"

În liniștea asurzitoare, a unui plâns ce nu se aude, tu te miști pe poante într-un dans numai al tău. Deși scrii cuvinte, lași impresia unor trăiri încapsulate aproape în fiecare literă. Îmi place a doua parte:
\"până ce voi închide în giulgiul cochiliei
o altă făclie
prin care mă simți
ca pe un plâns
de chemat somnul din abside\"

Voi reveni cu drag,
Ela

te tii dupa mine, Ela

Serban: ai lasat frimituri ca-n \"Hansel și Gretel\". :))
În astă noapte, trecând pe-aici,mi-ai amintit că îi promisesem Angelei o poezie. Nu doar comentarii.
Încă nu mă țin \"după tine\", nu pot administra \"electroșocuri\".

Inceputul pare paradoxal la nivelul unei logici comune dar isi gaseste sensul in trairea misterului propriei fiinte care de deschide uneori cu zgomot, sentimentele se \"sparg\" in culori si sonuri... revelarea ritualica a propriei fiinte (\"îi voi desface încet încet în fața ta\")la intersectia dintre dar si constiinta darului... ultimul vers l-as fi scris asa: chemand somnul in abside