Negru Vladimir

Foarte interesanta atmosfera si asezarea personajului in cadrul compozitional... poetul pare absent, isi inchipuie \"realitati\" ce exced sfera previzibilului, insa de fapt neimplicarea sa e doar o iluzie... de fapt farmecul provine tocmai din evidentierea unui gen de personalitate ce iti repugna dar nu atat de mult incat sa o poti uita, refula...
Mi-au placut mult...
\"urcându-se cu picioarele pe masă striga
oglinzi să i se-aducă spre a se recunoaște\"

\"eu mi-nchipuiam că iubise cândva
prea mult și acum ajunsese
să-i urască pe oameni sacrificându-se\"

\"pentru că se născuse cu instinctul
miezului de pâine nainte de a trece
prin coaja...\"

\"am auzit vorbindu-se de tatăl
care-ngropându-și fiica pentru ultima dată
s-a prăbușit la rându-i de pe sârmă\"

Ramane sa vedem cati dintre noi putem accepta existenta acestei alchimii a luciului oglinzii si mai ales daca nu cumva dupa ce citim aceste versuri vom observa, desigur intamplator, sarma ce ne sustine si hainele prea albastre.
Poate ca nici Sf. Spiridon nu a fost ales tocmai intamplator.

\"un fel de nevoie de aer furișată pe cortex mă îmbie-a sfidare
mi s-a bătătorit pielea sufletului ca o șa de cavalerie\"

\"te rog un singur lucru acum
tînjește odată cu mine acest răsărit
apoi va începe războiul\"

Candva am simtit la fel insa nu am avut destule cuvinte pentru a scrie o poezie... poate daca tacerea mea de atunci ar fi fost masurabila... poate.
Remarc in special versurile citate dar cu mentiunea ca intreg poemul concura la mentinerea atmosferei.

Iarina... mirosuri orientale da... ma mira insa ca te-a dus gandul la regina din Saba... uneori insa toate duhnesc a bautura ieftina si femeie la fel.
Andrei... multumesc pentru semnul lasat aici... nu-i bai, daca iti face placere il vei putea recita la Iasi... m-as simti onorat.
Lucian... interpretarea data e cea potrivita... probabil ca in aceasta situatie singura care e jalnica e femeia. Barbatii sunt amandoi niste naivi.

Ideea acestui text a pornit de la o intamplare reala. Intr-un triunghi amoros ea-sotul-amantul, ultimul are un soi de criza de identitate si empatizeaza cu sotul. Simte nevoia sa-i spuna ca tinuturile peste care crede ca stapaneste ca un rege i-au fost uzurpate de altul si ca n-a fost nici un razboi ci doar o capitulare. A fost primit in palatul regal chiar de catre regina. Nu poate face destainuirea pana la capat pentru ca nu vrea sa-i rapeasca regelui ce i-a mai ramas, iluzia de a fi iubit... acel barbat crede ca un copil (ca in mama - femeia care nu l-a tradat niciodata) in regina. Ambii sunt doar negustori de iluzii... cine ar avea dreptul sa spuna adevarul in aceste conditii? Poezia e centrata pe dialogul imaginar dintre amant si sot, din perspectiva primului. O intamplare povestita de un amic acum cateva zile :) sa ma iertati de inabilitatea de a spune in poezie clar ceea ce am vrut sa exprim.
Va multumesc pentru comentarii... pana la urma poezia aceasta a fost o oglinda si fiecare dintre noi am vazut aspectele cu care rezonam sau de care ne temem.

Leandra... multumesc... desi nu iti mai vine sa iesi din aceasta lume eu zic ca trebuie sa o faci... la fel procedez si eu :)
Liviu... o bucurie prezenta ta aici... de asemenea cuvintele lasate ma onoreaza.

Andrei :))... ma bucur ca se vede... uneori stricam orzul pe gîște si sandalele pe drumuri de țară unde dame prețioase invata să meargă pe tocuri :)

Multumesc Dana... aceasta este o poezie mai speciala si uite tu ai inteles foarte bine ceea ce s-a vrut exprimat.

\"cînd minciuna privirilor nu mai are nevoie de catifeaua măștilor
iar sternul ți se despică înfometat după cuvinte dezghiocate din amintiri
cînd ploile devin un fel de vitraliu al singurătății\"... deosebite versuri pe care le remarc desi intreaga poezie este bine construita... Virgil aici profetul a re-devenit om.

Florin mi-a placut, am \"rumegat\" si mi-au venit in minte niste versuri pornind de la alcatuirea ta poetica...

cu atâta foc iubeam

încât
căutam pe Dumnezeu in pozele
cu noi un fel de ceata verde
deasupra acelui copac prea batran
sa ne blesteme ratacirea

matematic există infinit
mai puține lumi
sau numai una

O claritate superba a pasarii ce isi cunoaste drumul incredintata fiind de puterea aripilor...
\"te-ai vazut vreodata duh, acela ce arde
de dorul intoarcerii-n matca, la intersectia
cararilor cu magia\"

Uite ce imi veni mie citind poezia ta... nu e atat de frumos alcatuita ca a ta...
pangarite suluri cu litere sfinte
zac aruncate ca o asteptare
pe drumul spre El car un miel
cu spinarea alba dincolo
de portile templului
lumanarilor mele
li se face dor
mai ales primavara

Nicoleta acest eseu este foarte putin fundamentat si probabil are ca punct de plecare doar intuitia limitei si atat... a fi crestin e o chestiune de optiune (aspect care si in ortodoxie e valabil, pentru ca oricand poti renunta la credinta de referinta) si deci implica libertatea, chiar asa cum e ea inteleasa ca alegere intre variante duale strict determinate... atunci cand vorbim de biserica intelegem gresit constructia ca atare, lacasul de cult pentru ca in fapt este vorba de comunitatea credinciosilor ce participa la savarsirea tainelor, dintre care cea mai mare este liturghia... ritualul este doar partea exterioara si are doar rolul de a aseza crestinul \"pe cale\" insa prea adesea am ajuns sa dispretuim omul simplu considerandu-l rob al partii fanice... tema aceasta e atat de larga incat simpla idee de a construi un eseu mi se pare futila... daca ai vrut sa problematizezi e altceva, insa atunci mai bine l-am fi putut incadra la polemica.
Sta in miezul fiecarei religii de a-si proclama puterea soteriologica si e normal sa fie astfel (amestecuri de genul New Age aseaza omul in postura de a se adapa de la mai multe izvoare si a nu urma in fapt nici o cale)... de fapt totul se reduce la constientizarea statutului cretural, smerenia ca mod de fiintare si re-constituirea lui Adam in fiecare dintre noi... prezenta in lume a Fiului Domnului este exemplul cel mai bun al intelegerii ca la baza crestinismului sta ideea de taina, ideea ca fiecare poate deveni Dumnezeu (desigur prin har si nu prin natura)... iubirea ca jertfa (deosebita total de conceptul de compasiune pe care il gasim in buddhismul Mahayana sau Hinayana) si nu in ultimul rand simplitatea crestinismului ce coexista atat cu rafinamentul fundamentarii rationale cat si cu intelegerea fenomenelor de transcendere (gen nebunia intru Hristos) a umanului.
Sunt atatea de spus... atatea de trait... atatea de inteles...

George ma bucur de prezenta ta insa vorbesti in dodii... nu ca as vrea musai sa descifrezi ce ai scris... sau e prea dimineata :)
Te-am rugat ceva intr-un offline lasat la o poezie de-a ta.

Ioana cred ca trebuie sa o spun si gata... iubesc poezia scrisa de tine, imi place in mod deosebit.
\"înnebunind fără atingerea ta eu îmi desenez în pântec un copil fără nume. mă rog apoi cu rugăciunea lui
de nenăscut să găsesc un sens acestei întâmplări...\"
Desi asezata intr-un registru mai aproape de reverie poezia aceasta contine o intensitate a trairii disimulata in mod fericit dincolo de suprafata literelor... imi place cum ocultezi sensurile fara insa a pierde din autenticitate.

Adrian... adica m-ai facut sapun?:)
Leandra... bine ai poposit aici... cum spuneam si mai sus e doar o fotografie... Multumesc

La Multi Ani Anca. Viata frumoasa si suflet asemenea pentru a te bucura de lumina.
Maria faci o treaba extraordinara.

Din scris nu ma pot opri Dana pentru ca e un mod in care ma pot descoperi pe mine insumi... finalul a vrut sa sugereze starea de exilat la capatul vietii si pacatul carnal.
Adina... dupa cum spune si subtitlul poezia s-a vrut o proiectie a sufletului asa cum este el... probabil ca e plin de vechituri si praf ca si textul meu :)
Multumirile mele pentru semnul lasat aici.

Frumos... tare frumos... povestile sunt pana la urma parte din sufletul nostru... probabil partea cea mai alba.
Acum ai cam lasat barbatul la diverse ca asa e in poveste iar libertatea dorintei \"Printesei Papadie\" si \"Printesei Castanie\" m-au amuzat... toata povestea e intr-o livada de meri... nici nu ma pot gandi cum ar fi fost sa prinda in par o crenguta de artar :)
Sper ca nu m-am facut de basm cu asemenea comentariu. Placut mult.

E o bucurie si pentru mine Cristiana sa te regasesc aici... cine stie, poate candva acest lucru se va mai intampla.

Mihai... e cumva atemporala toata povestea... ma gandeam eu ca vei rezona cu atmosfera...
Adina... da, ai sesizat foarte corect... nu e vorba de locuri ci de mintea mea... salturile intre emisferele creierului... eclectismul imaginilor... parfumul oriental care imi e atat de drag.
Marina... multumesc pentru cuvintele tale nemeritat de frumoase.
Andrei :)... e chiar ultima, zau asa.
Hose... bine te-am gasit aici.
George... intr-adevar textul spune mai multe daca e citit pe alte nivele decat cel literal... hmmm, balcanismul.
Monica nu te inseli... e vorba intr-adevar de limba pasarilor... si sunt atat de multe spus... multumesc pentru eleganta cu care ai spus tu povestea in locul meu.
Va multumesc tuturor pentru ganduri.

Carmen, Dana multumesc pentru prezenta voastra aici si vorbele lasate.