pas de deux

aiurea titlu fumat rasuflat pedalat cum vrei dar numaidecat aiurea (desigur e ceea ce cred eu asa se vde din fereastra mea)

In mintea mea se formează un fir astfel:pas de deux-gesturi și fapte care devin sacre-o mică dezamăgire+cruzimea și delicatețea în același ritm...și încă multe.(personal,cerul acoperit cu lepră îmi dă fiori și nu plăcuți)

\"ai aparența unui animal sacrificat
sângele cald ți se risipește pe coapse
probabil că mă visezi
disprețuind spațiul ce ne desparte\" Scos din context,dă o cu totul altă impresie;desigur,acest poem se poate citi în multe feluri...

O poezie interesanta, insa cred eu cu o sincopa... Nu prea exista legatura intre prima si ultimele doua strofe... Imaginea femeii care isi dezgroapa barbatul iubit ritualic nu se potriveste cu o izbucnire necontrolata a naturii, cu o lepra a cerului...

Oricum, imagini create atent, figuri de stil simple insa profunde...


Petre

Sa fim sobri! De unde atata apetenta pentru macabru, revolver si moarte? Este aici o calatorie in viitorul sumbru prognozat de atatea apocalipse? Ce vrea sa spuna \"miraza\"? Apocalipsa cu bine. Raul

Silvia... eu nu am mai folosit pana acum ideea despre care vorbesti... oricum cred ca e un titlu foarte potrivit... daca citesti poezia ai sa vezi de ce.
Mihaela... sunt de fapt doua planuri principale care se intercaleaza... de aici fiecare se ramifica ca un cancer, adica necontrolat.
Petre... initial prima strofa ar fi trebuit sa fie ultima dar am gasit de cuviinta sa o asez chiar la inceput... un fel de dat fara aspect de concluzie.
Constantin... poti sa-i spui apocalipsa personala dar poezia aceasta este foarte \"usurica\" fata de altele in care chiar am tratat tema de referinta... e un drum, o alt fel de intalnire... in somn, in stare de veghe... miraza e doar o oglinda.
Multumesc pentru opiniile voastre.

Acum zic si eu: pe Vladi ori il accepti si incerci sa apropii de tine ce mazgaleste ori mai bine nici nu-i deschizi textele. Abundenta simbolurilor si rafinamentul scolastic sunt doar trepte pe care acest suflet de om le urca, incet dar sigur. Am mai scris eu... nu stiu daca Vladi va ajunge la simplitate sau, din contra, va deveni un prolific... si asta chiar nu conteaza. Deocamdata pe mine ma delecteaza aproape fiecare scriere semnata Vladimir Negru pentru ca reprezinta in egala masura o treapta si o viziune... asta nu e putin lucru, parerea mea.
Bobadil.
P.S. Vladi, nu-mi place acel \"de la o vreme\" - adica nu ACOLO, ma intelegi... Se vede pesemne ca ultima strofa era de fapt prima. Eu zic sa faci ceva :-)

\"o femeie își dezgroapă bărbatul cu palmele
îi numărără oasele cu aceeași grijă
cu care i-a spălat veșmintele\"

(numără, ia un cuțitaș și taie un ră)

Eu rămân cu prima strofă încă o vreme. Și cu pas des deux. Și nu mă împac cu gustul de metal, doar cu cel mentolat.
Regăsesc amprenta Negru Vladimir în poem. Și mă încântă.

Ela

pur si simplu, pe site am vazut multe titluri \"pas de deux\"...
da cautare, sa te convingi.
nu e o metafora patentabila, e ca si cum s-ar numi mai multe poezii \"iarna\".

Andrei... intr-un fel e asa cum spui tu... cumva evoluam mereu intr-o directie sau alta... tu ai avantajul ca poti surprinde aceasta dinamica.
Ela... ai dreptate, nu stiu cum mi-a scapat mie si celorlalti :) Asta ar mai lipsi ca moartea sa aiba gust de menta :))
Silvia... tu ai dreptate, ti-am zis doar... e o premiera doar pentru mine... uneori e de ajuns.
Multumesc.

Util, sa spun la multi ani! Daca nu era parfumul de violette nu te-as fi cunoscut. Sa fii iubit!

Draga Vladimir! Nu ma pot abtine sa nu-ti spun ce chipes imi pari in poza de la pagina ta!
Ma uimeste curajul barbatilor de a se lasa visati. Pe urma curajul de a se admite visati. Si mai la urma curajul de a intreba asta: \"ma visezi? cum?\"
Dar...eu n-am inteles niciodata aceasta natura grizzli a barbatului...

mi-a placut imaginea cu cerul acoperit de lepra, mi se pare puternica si foarte sugestiva, desi as avea un dubiu legat de asocierea cerului lepros cu imaginea ninsorii. Dar, trecand peste asta, imaginea mi-a placut.

Cred ca ar fi trebuit sa imi recitesc textele mai devreme pentru ca uite...
Carmen... multumesc esti intotdeuna o draguta.
Teea... chipes zici?:)) Ideea pentru care apare ursul acolo e de natura samanica si nu era chiar o poza, dar oricum merci de compliment... ar trebui sa afli candva cum e cu \"natura\" aceea si arta visatului :)
Andreea... bine te-am regasit... scrii bine, continua sa faci asta.

Deci:\"o femeie isi desgroapa barbatul\"...scena de groaza dar plina de poezie are ghiare lungi puternice privirea-i sclipeste diabolic si intr-un reflex de lumina ii lucesc ochii de fiara...a uitat cutitul de bucatarie in pieptul sotului si acum inceraca sa-l recupereze...ar putea fi identificata la o eventuala deshumare oficiala...
in strofa urmatoare intalnim o metafora de-a dreptul emotionanta menita sa ne stoarca lacrimile:\"...si parca cerul se acoperise cu lepra\"...de zile mari nu-i asa?...nici Dumnezeu cu toata bunatatea Lui nu ar mai putea curatii o asemena suprafata de uraciune...de unde si dramatismul ei...poem de o arhitecturä aproape perfecta...scena cu femeia din cimitir e cutremuratoare insa nu prea are legatura cu ce vrea sa spuna petul mai departe (se pare ca a incurcat casetele)...mai departe iubita ii canta indragostitului un adagio (repertoriu destul de sarac ceea ce inseamna ca ea iubita e la inceputul studiului)...nu prea intelegem care e instrumentul...la inceput am fi tentati sa credem cä este vorba de un clavecin...isa dupa pozitia mainilor se pare ca interpreta adica iubita sufla in degete...acuma ca e inaintea cortinei sau dupa...nu prea are importantza de vreme ce avem de aface cu una de sarma ghimpata...aici poetul vrea sä spuna suferinta indurata de atatia indragostiti care au fost deportati in lagare de exterminare pe motiv ca erau poeti si cantau natura si dragostea si nu tineau cu clasa exploatatoare si iubitele rämaneau acasa si cantau din degete adagio dupa adagio...in ultima strofa autorul isi sacrifica iubita pe care o gaseste la miezul noptii cu profesorul de muzica dandu.i lectii de suflat...o injunghie cu áceeasi recuzita...iata ca totusi compozitia se inchide...recunoatem ca ne.am gräbit putin cu critica...sangele..metafosa a vietii dar si a mortii a pasiunii si a renasterii se prelinge pe coapsele albe si fragede ale iubitei ..tablou deosebit de reusit care ne aminteste de george cosbuc in bätälia de la plevna sau de nicolae grigorescu in atacul de la smardan...in timp ce autorul o omoara pe iubita...observatie profund psihologica...iubita il viseaza pe poet adeca pe cremenal...in versurile urmatoare aflam de la autor ca are si pistol ...de ce nu a impuscat-o stim...sacrificiul se face intoteauna cu cutitul de-alungul istoriei si la evrei pe vremea lui moise...plin de remuscari..poetul se sinucide...si aici avem de a face cu romantismul autorului pentru ca ii pune o floare...simbolul iubirii...al puritatii..al naturii...pe pernä...carevasazica erau in pat...simbol al familiei al ragostei dar si al pacatului...aici autorul ne aminteste de patul lui procust in care tot asa s-a petrecut o crima...si de otello care isi asfixiaza nevasta tradatoare ceea ce nu e adevarat tot cu o perna...de aici universalitatea poetului...in ultimele trei versuri aflam insa cu parere de rau de ce iubitul o ucide cu adevarat pe iubita...el afla ca sufera de o boala...in text o molima cea ce e mai poetic...stie ca nu mai are mult de trait si o ucide pe aleasa inimii lui ca sa nu o lase pe mana altor bagabonti...de aici se intelege dragoste nemarginita pe care o poarta pentru femeie si pentru tara...pentru ca in ultima vreme au trecut multi straini hatarele...poetul prefera moartea in loc sa o vada intr-un harem la izmir...dupa ce trage piedica deschide gura si trage de tragaci...plumbul mortii ii cade pe limba lasindu-i un gust amar de metal amestecat cu miraza...nu stim ce inseamnä miraza ...aici avem de a face cu ermetismul de genul lui eugen barbu...cum? ion? a merci ...deci cu ermetismul lui ion barbu evident in la dupa melci unde riga cripto striga..enigel o enigel natang !...vers la fel de ermetic inchis...din ultimul vers se deduce grija autorului fata de oamenii pe care ii lasa in urma lui...
poem de anvergurä deopotrivä romantic simbolist modern si post modern poemul ne incantä prin transparenta metafora mesaj si cruzime deosebita...

Amire eu ce sa mai spun? Eventual ca nu gasesc puncte comune intre ce am scris eu prin noiembrie anul trecut si ce ai comentat tu in martie anul acesta (o fi iarna asta de vina ori programul nuclear iranian)... miraza=oglinda... nu-mi mai plac cartofii prajiti... m-a amuzat comentariul tau... multam de trecere etc

foarte frumaosa poezia...sincer, mai placut foarte tare cum ai sugerat ideea sinuciderii cu pistolul....\"trag piedica\", apoi...\"apăs trăgaciul ascultând viața cum mă ascunde
de oameni într-o mirază cu gust de metal\"...si imi place in general imaginea , aura in care e inconjurat totul...
aa...s-a gândit cineva la cat de hidoasa e imaginea celui care isi zboara creierii?? sa va zic eu ce e cu imaginea asta ca stiu: pai glontele cand iese din cap produce o gaura mult mai mare decat cea pe care o face atunci cand patrunde, caci glontele trece pe o teava care e spiralata, so....acesta se roteste in aer, si gaura produsa la iesire este de 3 ori mai mare. plus ca exista o cantitate mare de sange si creier imprastiat pe jos, deci mi se pare o imagine foarte sugestiva si tulbura profund, caci nu e om care sa nu fie macar putin oripilat de aceasta priveliste...

Ioana tocmai de aceea exista poezia pentru ca imagini de genul celor expuse de tine sa fie asimilate intr-o tenta mai putin izbitoare dar totusi pastrand tensiunea actului autodistructiv de referinta.
Multumesc de trecere.

asa este...poezia este cea care induleceste gustul realitatii fara a-l deteriora, conservandu-i esența.
si voi fi cu ochii pe tine;)