Neagu Raluca

multe semne de întrebare se învârt prin cap ca un roi de albine îmi înțeapă mintea uneori și ma aleg cu migrena de a nu ști cum să calculez următorul pas îmi tremură degetele când calc pe

trebuie să zbor înțelege-mă lumea e punctul de care vreau să trec mai departe unde iubirea nu este doar o cale de a-i ține inimii de cald și mă urăsc uneori mă sufoc pe mine cu mine lent ca

stând așa ca un fetus pe podea nu mai am armură pot să plâng fără să îmi fie rușine de lacrimile mele și tac. mai groaznic decât un urlet în noapte atunci vin momentele de sinceritate pe care le

au început să pice toate să se crape și să cadă numai zidul care mă însoțește nu furtuna aia din spatele geamului e doar o glumă proastă ar trebui să mă deschizi și să privești acolo haosul în

sora mea geamănă trăiește prin mine. eu n-am loc nicăieri. este mult mai mare. mi-e frică de puterea ei sora mea geamănă crește mâinile mi se lungesc zi de zi. din umeri trosnesc oasele ei. o car

am întâlnit poezia când încă nu mă născusem pluteam în acea plictiseală generală aerul se colora violet nu exista frigul chiar aveam o casă pentru inima mea eram pe atunci la fel de curioasă

am galaxii noi sub coastă plutesc în mijlocul orașului ca presimțirile noaptea fug scrijelesc ziduri dacă polițiștii ar știi cine-și scrie iubirea pe monumente m-ar închide în temnițe cu

cu gândurile prinse de toate autobuzele lumii aștept să vină somnul ca un hoț și să mă deconecteze din colțuri monștrii mă privesc cum îmi scot sufletul și-l pun în pahar uneori nu ajunge patul

terapeuta mea are ochi de vulpe polară pare mereu gata gata să plângă și îmi imaginez cum rotocoale mari de vată de zahăr îi alunecă pe obraji când tace lipsa cuvintelor ei mă mângâie când

când momentul de tremur apare nu mai am nimic de făcut decât să trag jaluzelele precipitat și să mă ascund cât mai bine în spatele cuvintelor care nu-mi mai aparțin. fericirii îi este frică de

în cartierul meu blocurile apar din pământ în locul copacilor la ferestre stau strânși mii de ochi gata să treacă prin tine ca printr-o umbră îi simți cum îți desfac pe rând coastele să ajungă

acasă era locul în care ma închideam și era liniște aici pe stradă nimeni nu-mi săpa în inimă cu un târnăcop atunci nu eram un șantier de pe care toți plecau cu câte ceva și era cald

m-am trezit și mi se părea că uitasem ceva patul l-am lăsat la fel de răvașit după ce luptasem toată noaptea am alergat pe străzi cu pantofii prea mici m-am împiedicat în pașii de uriaș pe care

în somnul meu parfumat locuiesc ochi străini și atingeri care nu-mi aparțin sunt șarpe. pielea îmi crapă și cade, dar ei tot vin „o să te salvez. o să fiu eu mâna care-ți apasă pieptul o să vin

te-ai schimbat de dragostea mea soarele era prea insistent nu mai avea cum să te protejeze voiai să fii gol în alți ochi eram într-un vis ca o cameră fără pereți în care nu știi dacă să

eram copil și lumea mi se părea un castel din cuburi puneam în fiecare zi un vis de plastilină peste oamenii îmi mângâiau creștetul chiar aveau bomboane și zmeie la spate tata mi-a dat un balon

stau strânși unul în celălalt de parcă ar presimți o iarnă de parcă singuratea s-ar hrăni cu rădăcini. multe crengi foarte multe se apleacă și-mi mângâie obrajii liniștea poartă pe umeri tot

ei vor să scoată pianul uitat în mijlocul mării sunt muți și oamenii îi alungă cu pietre ciocurile lor lungi par degete de artist nebun ca valurile mai nestatornic decât luna să facem

mai sunt câțiva pași până la sunetul bolovanului în gol până la rostogolirea lui ascuțită care face să-ți tresalte pieptul de ce tremuri lucrurile se mai dărâmă uneori din greșeală așa cum

și apa smulgea porți și ridica rădăcinile caselor oamenii strigau către cineva din depărtarea ploilor „vino tu sa ne scoți vitele din mâl vino tu sa ne apeși pieptul copiilor să le faci inimile de

Doamne eu nu vreau mila ta, ia-mi inima și dă-o la câini sunt doar o bucată de carne. aștept să vină toată vina pământului și să ma calce pe cap ce e sufletul și cu ce se mănâncă? îmi tatuez

blocuri goale ca ochii unei bufnițe polare minți ninse oameni mușcând unul din celălalt cu poftă animale plângându-le soarta la fiecare colț Dumnezeul îmbufnat stă prins în icoane de-o