pe puntea vasului fantomă

au început să pice toate să se crape și să cadă

numai zidul care mă însoțește nu

furtuna aia din spatele geamului e doar o glumă proastă

ar trebui să mă deschizi și să privești acolo haosul în ochi

îmi amintesc de o zi în care am stat pe prag și m-am rugat tare cu vocea pițigăiată de pasăre

doamne adu-mi-i înapoi acasa îmi e frică și-s singură

au trecut ani de atunci deja unii s-au mutat sub o piatră și-i vizitez tot mai rar

înca nu știu să lovesc încă nu port pumnale sub pernă

pâinea mea de toate zilele ești tu și singurătatea ca o prevestire

ca un nod în gât

singurul pas sigur este cel înapoi

m-aș lipi de un copac și aș sta să-mi plouă smoala din suflet

dar nu. mai bine mă sprijin de toarta unei cești

ar fi o tragedie dacă aș cădea tocmai acum

când atâția se agață de picioarele mele

nu știam că un vas fantomă poate fi ancorat

dar asta-i altă poveste

între timp cerul s-a potolit din strigăte

copacii nu mai tremură și în ferestrele de vizavi ard focuri

afară pe banca în formă de triunghi

zace un om fără pelerină

i-aș spune ceva dar

doamne îmi e frică și-s singură.