nastia muresan

miroase a rumeguș, a brad despicat Dumnezeu se mută la noi în parcare părerile sunt împărțite, unii spun că pầnă dă înghețul alții că la primăvara viitoare printre scầnduri se vede

unde ți-e trupul unde ți-e lutul femeie mărul ochilor mei amfora palmelor mele vino cu vinul la masă e timp de-nserare în rai și strigă-mi pe nume tristețea să vină s-adoarmă în casă.

păienjenită în vasta secundă rotitoare nu mai sunt vie printre cei vii. in sufletul meu copilul planetei trege să moară pe când ceilalți il improașcă cu zâmbete și cuvinte nebotezate.

N-a mai fost soare de vineri și zilele acestea, parcă turnate în fontă, mă reduc la efortul concentrat să nu las tăcerea să ne înfășoare pe amândouă, mă tem ca n-am mai ști să ne ridicăm

voi mai rămâne o vreme aici între aceste ceruri laminate în pânze subțiri doar să-mi arunc ochii peste margini într-un exercițiu amplu de asteptare urme întoarceri plecări urme întoarceri

Trăim la fereastră, eu de o parte El de cealaltă, ne vedem zilnic îmi povestește despre dimensiunea sacră a vegetalului despre povestea lui de iubire. (cum mă atinge ea, mă pipăie, îmi

cum dintr-o dată apele mele s-au liniștit lucind în șesuri largi. sub arsele păduri cum îmi roiesc muguri cuminți într-o tăcere dinainte de toate și blând îmi adorm hoardele

am ales o geometrie perfecta de dragul tău să-mi pulseze geamăn în ultima emoție generoasă în dimineți îmi grațiez popoarele nebune și-mi ivesc înăuntru degete oarbe să te caute

cuvântul sămânță cuvinte cetate și rug cuvinte aripă, punte și zid cuvântul care hrănește cuvinte ochi, arpegii, altar. cuvântul minciună, risipă și hău. cuvântul care ucide,

ești uriaș te înalți ți se lungesc mâinile degetele te umpli de singurătate și te ridici de la podea uite cum plutești acum te ține lipit de tavan. cum e la tine acolo dezumflă-te la loc

porniserăm febril cândva să șlefuim geometrii blue rotindu-le-n palme până la sferă tu mă-nvățaseși să-ngân un alfabet ciudat alunecând sub alchimii subtile iar eu mă coloram

mai întâi că nu înțelegea de ce strada Londrei, de ce chiar lângă nr. 39 de ce pe înserat. am zis Locul a ales, eu doar am fost chemată. am simțit așa dintr-odată că pe aici trebuie sa fie si

(pentru că REM-ul...e făcut pentru cei care visează visele\" - M.Cărtărescu) umbra femeii se lungea pe alee era în amurg și acolo în vis o singurătate fără speranță nu mă privi înainte să

e greu sa raman in urma ta in locul in care fusesesi, fusesem....si ai plecat. cu tine, spatiile - oricare- se-mblanzesc si ma lasa sa incap si eu, sa le deslusesc linistea incet,