nastia muresan

orbi, ziduri, cer, libertate.
imi place sa te citesc, poemele tale comuta in mine o stare ..de existenta sub lupa.
\'cand suntem orbi...suntem mai aproape de pielea noastra atotstiutoare\', un fel de reculegere in absenta luminii..?

la tine poezia nu e \'poezie\', e un instrument cu care desfaci toate carcasele pana ajungi la un adevar, chiar provocand hemoragii. adevarul ca o rana proaspata mereu, niciodata cicatrici.
constructia ta poetica ramane consecvent inradacinata inauntru. un \'autism\' nascut din nevoia descifrarilor.
da, am o slabiciune pentru aceasta poezie a ...interioarelor.

La multi ani, Ioana!

se-ntampla chestii ciudate pe-aici, am scris un raspun spentru tine, stefan si...a disparuuut in nicaieri.
ziceam ca nu sunt de acord cu cei care definesc intunericul drept absenta luminii.
eu cred ca intunericul este tatal sau mama luminii, parintele care se lasa invadat si devorat de copilul sau, pastrand intacta monada.
locul acesta cu pasari aduna...e un fel de \'acasa\'..

iti multumesc ca ai trecut si ai spus.

un an fericit, carmen!
intentia mea a fost sa postez o vizuala. n-am reusit.
ai idee cam cum \'se face\' cand...?

iti multumesc si ma bucur ca ti-a placut.

Narcisa,

eram sceptica, ma gandeam ca nu spun pe inteles despre...nemaiajungere/cuprindere.
tu ai inteles. ma bucur ca tu:)

da, cred ca poemul acesta se leaga de partea ta luminoasa de medeleni. avem cu totii medelenii nostri in memorie.
poem proaspat, derulat intr-o lumina crepusculara si intr-un ritm al pulsului de 60/min:).
are efect terapeutic.
imi place cum inchei acest cadru de memorie: \'nimic nu părea
să aibă nevoie de noimă
în marea ca râul sub cerul ca tâmpla...\'

Tamara,
moartea ei ramane ceva de care m-am temut de cand ma stiu, ceva ce n-am inteles, dar a trebuit sa accept.
ironia nu e mea, e tot a ei...eu doar m-am straduit sa asez in mine, daca se poate ...simplu, aceasta lectie invatata de la ea, despre plecare.

Tamara Zub, si eu te citesc.

Ioana, Ioan
tare as fi vrut sa pot fi acolo, sa va ascult si sa va vad.
pe vremuri...:) mai ajungeam si eu la Eliad, in cate o joi seara.
n-am sa pot veni, imi pare rau, mi-e ciuda, sufar ca ratez evenimentul. dar va doresc o dupa-amiaza si o intalnire reusite la deko. succes!!

un topic extrem de \'riscant\' atata vreme cat filosofia existentialista si intreaga literatura care se bazeaza pe ea, cu Sartre si Camus (mentiune speciala pentru literatura ruseasca de aceasta factura) imping subiectul pana langa limite.
era de asteptat, asadar, o noutate aici; ori in analiza problematicii, ori in expresie, ori in \'tehnica\' de conectare la starea personajului (ceea ce ar fi cu adevarat nepretuit si grav, in acelasi timp), ori o dezbatere launtrica pe masura .
daca intr-adevar va urma, atunci altceva si altfel ar trebui scris. la prima lectura, dar si la a doua (pentru ca am vrut sa-mi verific impresia)acest text tradeaza cel putin nehotararea ta in legatura cu felul in care ai putea vorbi despre asa ceva...
imi (si iti) doresc sa am o impresie corecta de data asta si sa fie vorba aici doar de...o melancolie subversiva, de noiembrie, fara alte urmari.

aici e silvia, asa cum e ea intr-o zi care seamana si nu seamana cu celelalte. as putea spune ca aici sunt si eu si parca as recunoaste inca si alte fiinte, in acelasi tablou...
c\'est a dire...poezia aceasta a gasit calea sa ma atinga intr-un fel anume. poate e prospetime, viata, neprevazut, cum citesc in comentariul de mai sus; dincolo de acestea trebuie sa fie insa altceva...
mi-a placut silvia din acest poem.

corect: cu fata (fatza) catre dec.
scuze..

oct. in poza....inseamna deja nov., in cronologia mea:)
eu zic sa ramai cu fata care dec., Nic.
Настенька iti multumeste.

pot spune buimaca, domnule Ioan Peia? surprinsa ar fi prea putin:). iti multumesc, intotdeauna!!

Nic Pop, stai sa vezi:)daca nu ma iei prea repede, as putea explica...
cine spunea ca noiembrie e o luna lipsita de identitate? asa e, un timp al ne_intamplarii, care alunga miracolele.
asadar, plictiseala. o pedepsire a vrajitoarelor devine spectacolul care ne poate \'incalzi\'. nu am pretentia ca am am facut o demonstratie de logica, iarta si tu...e noiembrie.

La multi ani, Mihaela! chiar, de ce nu mai scrii pentru vecinii tai de pe planeta? ca a venit...toamna.

ps: mai scrisesem o urare, s-a ratacit pe undeva..

Li,

nu am venit sa spun de ce poemul tau e cu adevarat un poem bine scris.
la cum te stiu..:) sunt aproape convinsa ca \'ai aflat\'!.
nu e prima oara cand imi spun ca da, Li e un poet. nu mereu am spus-o aici, adevarat. dar acum...parca iti sunt recunoscatoare ca mi-ai dat sa citesc poezia asta.
si pentru ca tin seama de ce mai spun inteleptii...n-am sa plec de aici inainte sa-ti spun: iubesc poemul acesta al tau.

Florina, pura intamplare ca zilele acestea \'perfectiunea\' a fost pentru mine subiect de dezbatere; si pentru ca tin mult la parerea mea, nu ratez nici acest prilej s-o fac cunoscuta:)
cred ca toate inchiderile geometrice sunt ...aproximative.s-a demonstart ca nici la nivelul \'perfectiunii\' particulelor nu se poate desena un cerc perfect. perfectiunea nu exista, or daca exista...nu se observa (cred ca asta ne invata nichita stanescu in \"lectia despre cub\").
perfectiunea este doar o conditie limitata temporal, o conditie instant, in secunda urmatoare...deja nu mai este perfecta:)
rezulta paradoxul ca perfectiunea e perfectibila:)
exista insa desavirsirea, cu geometria ei in spirala.
desavirsirea nu mai e o conditie instant, este un proces.
ce sansa, geometria asta, pentru oricine traieste drama \'perfectiunii\'...:)
chiar daca ma repet, consider poemul tau (scris atat de simplu si concis- ca o demonstratie ca simplitatea e pasul necesar spre conditia efemera a perfectiunii)o provocare la dezbateri.
si ca sa duc sinceritatea pana la capat...ma mandresc ca am citit poemul tau.

poemul ca un cerc, cercul ca o inchisoare, ea si el captivi. si asfixierea, daca n-ar exista forta centrifuga si efectele ei...eliberatoare.
la spirala te-ai gandit, Florina? ea pe urmele lui, el pe urmele ei, sansa eliberarii atat de evidenta incat tentatia ei dispare...
expresia atat de simpla a temerii tale (de sambata) e provocatoare, ma asteptam la mari dezbateri in subsol. dar spleen-ul de week-end...:)

undeva, in poemul tau, simt un compromis, parca n-ai fi reusit sa intregesti sau sa cuprinzi toata starea, or imaginea cu toate luminile, umbrele ei. si atunci te-ai lasat fragmentata, ai facut loc...unor invazii stranii de tonalitati, in alte registre.
impresia e una de bruiaj, penrtu ca fondul muzical din
\'și Tu, altfel te așezi cu iubire cu tot într-o poză
iar Ea, ea doarme
încremenită în zăpezile ei frumoasă adormită
pe când timpul se întoarce în culcușuri
singuratice
ocrotindu-se\'
e unul deosebit, ar fi meritat sustinut.
poate ai sa revii sau poate nu, ceva imi spune ca si tu vei cauta mai tarziu sa \'captezi\' inca o data starea de t o a m n a pe litere...si sa o rotunjesti altfel..
altfel, citesc cam tot ce postezi, imi fac mea culpa ca atunci cand m-ai emotionat pe de-a-ntregul, am tacut.
dar! iti marturisesc, imi place cum scrii.

curge atat de firesc monologul tau.
ai gasit modul simplu sa spui. nu-i usor sa ajungi la simplitatea rascolitoare.
pretuiesc, de cate ori se-ntampla sa citesc un astfel de poem.