nastia muresan

citindu-te, niste filosofi orgoliosi care isi aroga functia transcendentala ar ramane imbufnati, in schimb strania simone de beauvoir ar chicoti cu satisfactie. nu spun, doamne fereste , ca e un poem feminist, cum nu e nici un poem al resemnarii. imi place pablo neruda scriind despre femeie, despre varstele ei, despre varstele iubirii, cu ajutorul sau am descoperit sensul tranzitiilor...
si imi place poemul tau despre femeie ( desi titlul ar lasa impresia ca e...despre barbati)vazuta ca protagonista in destinul umanitatii.
sensibil si intelept :)

bine te-am gasit aici, sau bine ai venit, geea...
recitind acum ce-am scris...poemul pare doar o secventa din ceea ce ar insemna o \'biografie a orbirii\'. dar n-am sa ma intorc, ramane cu atat cat am putut spune la inceput.
cu drag, nastia

asteptam acest capitol sase refacut. si poate sandra acre dreptate in legatura cu diacriticele ( doar daca nu cumva, asa cum arata acum, este rezultatul intentiei tale de a face loc secventelor de viata virtuala in aceasta realitate...).
chiar!! cum se impaca Provita, reperul tau transecendetal, cu zbaterea aceasta multicolora de aici?
interesant, cel putin interesant priectul tau de roman interactiv.
mi-a placut mult incheierea acestui capitol...\" |n Provi]a via]a curgea dup` un ritm descifrat n semnele de pe cer, pentru c` fiecare nor ne nsp`imnta cnd ne aminteam c` fnul este risipit s` se usuce, gnd care pe mine m` amuza teribil, cnd m` gndeam c` noi, ]`ranii, nu punem numai legume la borcan, ro[ii, morcovi, castraveciori [i ro[ii, dar conserv`m [i fructele, ca s` avem peste iarn`, [i, uite, chiar [i fnul era o form` de a p`stra „vie” iarba pentru animale [i, cnd mi aminteam cu ct` poft` rumegau vacile n grajd fnul cu mirosuri aromate, de flori de cmp n care lenevea ve[nicia, m` duceam cu gndul la mntuirea sufletului… \"

cred ca poemul s-a nascut intr-unul din acele momente dureroase, cum ni se mai intampla uneori...cand <> a simtit pericolul descompunerii intr-un puzzle incoerent. iar aici este efortul ei de a se recladi, de a-si disciplna imaginea trecand intacte, dincolo de surpari, reperele intrinseci ale fiintei sale ( \"si nu pot sa il uit pe dumnezeu legat de maini in tara bunicilor\").
am ramas cu penultima strofa rezonand inauntrul meu...

...din cauze obiective nu sunt atat de des si atat de mult pe cat mi-as dori aici, pe site ( e si greu sa te conectezi la starea poetica cand multe ore din zi te framanta chestii ingineresti), incerc macar, desi cu intarziere, sa-ti multumesc ca ai remarcat o pereche in lut care mi-e draga..
atat cat pot, te citesc!

\'o imensa ironie la dresa mortii\' spui tu, de fapt nu chisr asa. o amara ironie la adresa unei tristeti de moarte, dar cum niciodata n-as recunoaste usor ca plang cu capul pe masa, cu sughituri...:), tristetea mea se converteste in asemenea ironii...
o fi bine, o fi rau...

poate ca \'samburele\' acestei poezii ar merita...dar nu ma mai pot intoarce la starea de atunci, de iubire impacata (mda...29.12.04, memorabila zi...)

viitorul dramaluit de bodyguard-ul facultatii si maculat de constiinta elastica ( un eufemism...nefericit)a mentorului.
felicitari tinerilor magistrati cu licenta de o zi! relatarea ne umileste pe toti cei care trebuie sa ne gandim la lumea pe care o mosteniti...
cu drag pentru cei foarte tineri: construiti-va o lume dupa chipul vostru...

...care este una armonica dupa spusele lui dominic (il \'suspectez\' de a fi foarte familiarizat cu arhetipurile lui carl gustav jung), ci despre starea fericita a poeziei tale vreau sa spun ca, da...s-a ivit un poem frumos, sincer din iubirea care ti se intampla, pe care ti-o asumi si careia te supui, simplu...
mi-a placut cum barbatul realist, cu miscari meticuloase primeste invazia de culori, floricele si alte \'little things\' dinspre femeia lui...

asa numi-o o intamplare ciudata...aceea ca ieri, asta-noapte, in aceasta dimineata..imi puneam aceeasi intrebare: cum am putea vorbi despre fericire? cum am putea afla, apoi impartasi despre esentele ei?
textul tau ma \'incurajeaza\' inca sa mai gandesc...
nastia, cu drag.

printre altele, pre-textele tale, ioana, sunt pilula (extras concentrat) de poezie pe care mi-o administrez ori de cate ori apar aici...
am admirat de la inceput \'formula\' acestor pre-texte, de sublimare a ideei poetice, refuzand diluarea, amestecul...
de data aceasta, \"imensa clepsidra cu incisivii inclestati in carnea aceleiasi clipe\"...clipa cu virtuti transcendentale, care face distinctia intre efemer si peren trecandu-si intacta, pana dincolo de moarte, semnificatia...
te citesc cu emotie , de fiecare data.

nu e prima oara cand intru pe pagina ta de autor, am citit prozele tale si le-am aratat si altora, aveam motive...
acum acest poem. pentru mine tulburator pentru ca lumineaza o stare febrila de analiza, \'desfacand coreland in timp si in spatiu fiecare expresie faciala\', explorand memoriile intr-o tentativa de recompunere. mi-a placut mult.

madim...ma bucur sa te gasesc aici, printre memoriile mele exilate.
primul semn pe pagina mea. pentru care iti multumesc.

nastia.

un poem pe cae l-am citit intristandu-ma si bucurandu-ma teribil, deslusindu-l parca in mine, nescris pana acum...

text concentrat, lapidar.radiografie \'la rece\', concluziva, a unei pasiuni...nu fara nostalgii. imi place prea mult matricea minimalis pe care ti-ai proiectat poemul ca sa nu-ti spun ca \'amintirile prafuite\' sau \'unica traire\' doar incarca textul fara a-l potentza. dar...citit si placut!

satira calda, amara si calda, generoasa pana la urma,la adresa tuturor...
caragiale isi iubea fara discriminari personajele...
ti-e dor de romania? sau doar imi pare mie...

bine te-am regasit, dan-alexandru, tanar poet. cum e, cat de greu , cat de usor, cat de frumos ...la varsta asta?
sa nu uiti mai tarziu, sa nu te uiti...
n-ai idee cata emotie mi-a lasat poemul tau cu stea in frunte!

joi seara la eliad, printre retoricele de la masa lui nea costica, am prins cu urechea
\"până la urmă
floarea-soarelui va scufunda la apus
Atlantida
sub o umbrelă ni se vor îneca
plutind îmbrățișat sentimentele
borangic auriu
fuiorul oaselor prin lanul lui Van Gogh\" si m-am bucurat sa te ascult acolo recitand poemul fara rima, asa cum cerusem noi, cei din spatele salii.
desi cineva de la ALTIC Studios venise acolo pentru o poezie cu rima, potrivita cu un anume fond muzical...

un sarcasm amar in poemul tau, dar nu sunt ingrijorata, cu tot scepticismul studiilor de piata.
poezia da semne ca va supravietui, mai greu cu poetii..:)

ma bucur din mai multe motive si nu fac un secret...mai intai ca de data asta n-am renuntat la \'proiectul\' meu, acela de a ajunge acolo (nici chiar dupa spaima cu cainele...),apoi ca am stat printre voi cateva ceasuri, ca v-am privit, am ascultat, ca am stat pana la urma de vorba, atat cat sa am de acum incolo si amintiri-imagini...
apoi pentru ca impreuna cu mine au vrut sa vina niste tineri, ca multi dintre cei de la Casa Eliad, ca le-a placut si ca vor mai trece pe acolo...