nandi vardeanu

citesc, atât cât pot, ce se postează aici. Sunt curios să descopăr diferite siluri de exprimare. Drumurile în poezie sunt multe. Eu îl am pe al meu. Nu comentez textele nimănui. Le citesc, le compar și îmi țin părerile pentru mine atâta timp cât nu mă consider nici poet pe deplin, nici critic literar. Sunt bucuros că am de la cine învăța. Nu m-am considerat niciodată mai presus decât alții. Dar sunt oltean și nu-mi place să fiu călcat pe bătături dacă eu nu calc pe cineva.
Mi s-au reproșat, pe alte meleaguri, lucruri de care am ținut seama. Problema grupurilor nu este numai de aici. Oriunde te-ai afla te aliniezi cu cei carte ai mai multe afinități. Îi comentezi, îi promovezi, îi susții. Nu eu am spus că cine se aseamănă se adună. Este ceva firesc.
Apreciez temeritatea și siguranța cu care dumneavoastră navigați printre atâtea incertitudini. Dacă aș putea și eu...

Se poate să fiu în eroare.
Fără să mă cunoască, acum câțiva ani, domnul Liviu Ioan Mureșan mi-a citit toate textele și chiar a înstelat unul, exprimându-și mirarea că multe ajung la atelier. M-a îndemnat să le public într-o plachetă. Mai aproape, în timp, domnul Geană, despre care știam mai nimic, a înstelat și recomandat câteva texte. Am explicat ce și cum. Nu vreau să reiau povestea. L-am considerat și îl consider încă, alături de domnul Liviu Nanu, omul care m-a „aruncat” în ochii cititorilor de aici. Ca și pe dumneavoastră nu m-ar deranja un comentariu critic făcut la obiect. Dar dacă aș intra sub un text al dumneavoastră, comentat favorabil de unii cititori, și aș posta cu aroganță disimulată un cântecel pentru copii, nu v-ați simți ofensat? Mă rugați să îmi văd de treburile mele, dar eu insist. Atrag atenția unui editor să fiți exclus de pe pagina principală pentru că textele dumneavoastră sunt puerile și vai mama lor. Îmi spuneți că depășesc unele limite, dar eu insist: ai un vers bun, dar restul e ciulama pe varză. Îmi supuneți și de data aceasta să stau în banca mea, dar eu vin și vin și vin... Cum v-ați simți?... Domnule Lican, în tot acest timp nimeni, nimeni de aici, nu i-a spus domnului respectiv că ironiile sale ies din cadrul unui dialog civilizat. M-am simțit singur și mă simt singur.

Aș vrea eu, dar nu sunt un nume în poezie. La recomandarea domnului Teodor Dume, mi-au apărut câteva poezii în ziarul on-line „ Radio Metafora” din Seattle. Doamna Nuța Istrate Gangan mi-a publicat în New York Magazine un medalion cu poezii din ciclul Erotismente. Sub egida Asociației de Presă Română din America de Nord (NARPA) mi-a apărut în anul 2020 volumul de poezii „ foto-sinteze” . Cum se vede : mai mult pe afară. În țară am postat pe câteva site-uri: Confluențe lirice, Noduri și semne, Însemne Culturale s.a. Unele din ele nu mai sunt active. Am cunoscut acolo pe doamna Ottilia Ardeleanu, Maria Elena Chindea, Sanda Nicucie, Florin Rădulescu, Veronica Pavel Lerner, Ioan Peia, Ion Nimerencu, nume care au fost, sau sunt, prezente și pe Agonia. În ultima vreme am scris rar și am postat și mai rar. Țin la textele mele, muncesc pe ele pentru a le da o față acceptabilă poeziei moderne și accept păreri și sugestii constructive. Ironia și disprețul sunt lucruri pe care nu le accept. Sunt un scuipat pe munca mea și îl tratez ca atare. Domnule Geană, pace! Dacă vreți să știți numele meu real: Nicolae Văduva.

cu ocazia asta dai măsura „genialității” tale. Te vâri ca musca în borcanul calului!

Semnul de lectură

Mulțumesc și eu! Pentru prezența pe pagina mea și semnul de lăsat. Vă mai aștept. cu stimă,
nicolae

mi-ați readus în minte o imagine rămasă undeva prin colțurile memoriei. Vorbind despre frământările sublocotenentului Gheorghidiu, din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Fănuș Neagu spunea că acesta se întorcea spre front „ trist ca o vie după cules”. Bucuros de prezență și lumină, cu respect, nicolae

cănd v-am văzut, din nou, în pagina mea am simțit o emoție puternică și vindecătoare. Știu că scriu altfel decât majoritatea autorilor de pe aici și am anumite rețineri în a posta. Prezența dumneavoastră în jurul textelor mele are efectul unui zâmbet. Mulțumesc! recunoscător, nicolae

ați postat un aforism la obiect. Aici am văzut căința mai mult ca o încercare de stergere a trecutului în care păcatul este generat de limitele posibilităților noastre. Despre căința în sensul biblic mi-a plăcut în mod deosebit cea dată de Balzac: „Căinţa este o virginitate pe care sufletul nostru o datorează lui Dumnezeu, un om care se căieşte de două ori este prin urmare un ticalos dezgustător.” O alta dată de Omar Khayyam ne poartă în zona inutilității ei în fața eternei regenerări:
„Și iar și iar sosit-a primăvara cu trandafir în mână- penitența mea zdrențuroasă doar o cârpă roasă.” Mulțumesc pentru popas, cu stimă nicolae

este o mare bucurie să vă găsesc în pagina mea! Vă mai aștept. Cu stimă, nicolae

bucuros de vizita și comentariul lăsat aici. Mulțumesc și vă mai aștept. Cu stimă, nicolae

Voi ține cont de părerea dumneavoastră și voi modifica. Nu mă deranjază nicio părere dacă este spusă în sensul unui dialog constructiv. Indiferent dacă ați ajuns aici din întâmplare sau proprie voință eu mă bucur și vă rămân îndatorat pentru semnul de lectură.
Cu stimă, nicolae

Starea bahică este, pentru mine, doar un pretext. Unul din aspectele cele mai ciudate ale actualității este că se scrie mai mult decât se citește. În amalgamul acesta de exprimări nu se poate să nu existe similarități. Încerc, după posibilitățile mele, să țin un discurs cât mai departe de altele, unul care să mă definească așa cum sunt, așa cum gândesc. Tot ce se scrie este perfectibil. M-am considerat, întotdeauna, un amator în ale „poetriei”. Până la poezie, până la literarură, mai va! Mă consolează gândul că nu sunt singurul „aspirant”, nici de pe aici, nici de pe aiurea.
Mulțumesc pentru sugestii, pentru prezența cu comentarii la obiect, prezență care mă onorează și mă obligă! Cu stimă, nicolae

ești uituc?... te-am rugat odată să bei în baraca ta. nu mai face comentarii sub textele mele. politețea are și ea limitele ei! cine te pune să bei cu sila ceva ce nu-ți place? văd că te ai bine cu „time is money”, eu cu strehaia!... este multă distanță între noi, omule! umblăm pe cărări diferite și nu ești tu șeful vămilor. eu ți-am citit zeci de texte postate aici și nu ți-am umplut subsolul cu gunoi. nu că n-aș fi găsit, dar eu am bun simț. hai să rămână așa!

vă răspund, cu mulțumirile de rigoare, atât de târziu, pentru că sunt plecat peste ocean, iar aici PC-ul meu a „decedat” lăsându-mă fără parole și fără „parale”. Mă bucur că ați citit mai multe dintre postările mele. Am postat pe mai multe site-uri texte, dar nu sub numele de nandi vardeanu. Când am ajuns aici am fost primit cu „atelierul”. Bine că nici acum nu alunec pe gâtul celor care cred că numai ei sunt „poeți” sau „poiați”, dar măcar am ocazia să descopăr că sunt și oameni cărora le place ceea ce fac. Domnule Vișan, să auzim numai de bine! Cu respect, nicolae

Așa Da?
Soneatul este specialitate și brandul lui Rudi. Am folosit într-un text un cuvânt mai puțin uzual. Am susținut că nu eu trebuie să-l explic, dacă aș proceda așa mi-aș subestima cititorul, capacitățile lui, dar lucrul acesta a fost interpretat pe dos, ca un afront, urmarea fiind un dialog care s-a terminat prost. Am pierdut, în acest fel, un prieten, poate singurul de pe aici. Cum să procedez acum? Să vă spun că în limbajul popular, familiar se folosește expresia „îmbătat clei”? că „ muma mă-sii ei de escapadă” este o zicere cu „năduf” iar chilibaleală sau chilabaleală o vorbărie în starea de ebrietate? Vi s-ar orienta corect antenele? M-ați privi ca pe un om care încearcă să-și definească un anume tip de exprimare fără să lezeze capacitățile nimănui de a-l înțelege?... Sper să înțelegeți corect comentariul meu. Nu vreau decât să fiți sincer atunci când vă spuneți părerile. Ca în cazul de față. Cu stimă, nicolae

Mulțumesc de vizită, domnule Stanica! Eu le cam vorbesc de mult de unul singur, lucru care îi face pe mulți să mă creadă într-o ureche. Cred că este mai bine așa decât să mă „trezesc” vorbind aiurea-n tramvai în fața celor care se ascultă numai pe ei. O zi bună să aveți și dumneavoastră! Cu stimă, nicolae

Dacă nu intru în dialog cu membrii acestui site, pe paginile lor, nu înseamnă că nu-i citesc și nu-mi fac o părere despre fiecare. Din respect pentru părerea pe care mi-am făcut-o despre cultura, eruduția dumneavoastră, nu vă răspund la întrebare din două motive: dacă este pornită dintr-o curiozitate firească ar nega ce cred despre dumneavoastră, dacă este pusă la „miștocăreală” v-ar apropia de impertinența celui care s-a băgat în pagina mea cu „floricele pe câmpii”. Ar fi de bun augur să ne oprim aici și să nu începem un dialog indiferent pentru care cauză. Cu stimă, nicolae

Ciudată și curioasă intervenția matale! Unde ai văzut că eu îmi numesc textele poezie? Eu le citesc pe ale matale, și le dau întrebuințarea cuvenită, fără să-mi pese dacă umblă în stare de ebrietate printre Bucowski și Neica Nimeni ca să strige din toți bojoci „că ca ele nu există”. Vezi de taraba matale și nu te mai băga în geometrii noneuclediene că între noi nu există puncte comune… Succesuri! nicolae

A trecut un deceniu de când dialogurile noastre au încetat pe alt site unde postam sub numele meu adavărat. Mă bucură prezența dumneavoastră și aici. Mă bucură și comentariul care îmi confirmă că nu cutreier hărțile exprimărilor degeaba, deși acum poartă alte haine. Mulțumesc! Vă mai aștept, nicolae