Sunt obosit, vreau o secundă de repaos
Sunt confuz, plutesc într-un ocean de haos
În mine-s drame și afară ninge ca în basme
Timpul să mă pierd printre sute de mii de fantasme.
Plin de dispreț,
În chioșc fanfara cânta
Marș funebru după marș funebru
Pe bănci, tebeciștii joacă șah cu soarta
Rocadă mare și apoi mat pentru negru.
E o infecție totală în jur
Mai bine îmi pun mănușile
Eu sunt Creatorul Distrugerii,
Iubitorul de ură,
Imperfecțiunea perfectă.
Și vă disprețuiesc.
Voi nu aveți nevoie să învățați a muri
Pentru că sunteți morți deja
Doar că nu știți asta
Vrei să cântăm, iubito?
Sub lumina lunii pline
Un cântec trist care să umple
Orașul lipsit de viață
Devenind Imnul Nopții?
Vrei să plângem, iubito?
Să plângem până când lacrimile
Admir orașul cufundat în beznă
Ecou de primăvară se aude în peisajul industrial
Vântul suflă aspru, răspândind tristețe
Doar moarte în jurul meu și climat artificial.
Negură totală, neliniște
,, Și când voi fi mort nu vreau să mă plângi
Nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi cei dulci
Vreau doar să-mi pui pe piept o floare violet
Să mă săruți pe fruntea rece când spre infern mă
Îmi simt tâmplele presate de forțe invizibile
Închid ochii însă văd doar imagini oribile
Un puls electric ritmat prin neuroni
Spiritul descompus în mulțimea de atomi.
Mă pregătesc să mă
Îmi port coroana de sârmă ghimpată
Și sângerez…
Râuri roșii de suferință se preling
Pe trupul meu vânăt
Până ajung în noroiul în care mă scald
Și eu aștept pe Mesia…
Aștept din ziua în care
Joi, 23 Decembrie
Dragă jurnalule,
Azi am fost externat din spital. Mă bucur foarte mult fiindcă o să petrec Crăciunul acasă, alături de mama și tata. O să împodobim bradul, mama o să
Zac înghețat pe asfalt
Nu mai știu cine sunt cu adevărat
Captiv în acest spațiu depresiv
Oraș ca un cimitir, loc obsesiv
Blocurile sunt cavourile
Străzile sunt ecourile
Văduvelor ce-și plâng
Se aude un sunet de inimă frântă în dimineața asta
Iar eu fumez pe balcon pierdut printre gânduri
N-am chef sa scriu prostii în ziua asta
Dar sufletul o cere în repetate rânduri
O foaie albă,
Te rog, lasă-mă să-ți spun despre Tărâmul Celor Morți
Acel loc unde, în final, ajunge-vom noi toți
Pajiști gri, flori violet cu parfum de suicid
Totuși, nimeni nu plânge în acest ținut morbid
Nu
Am pus o floare pe mormântul sufletului meu
Ca omagiu pentru un capitol încheiat
Nu-i loc de lacrimi și suspine
Doar un oftat amar și am plecat.
Hoinărind pe străzi reci și goale
Încerc cumva
Realizez că am uitat să uit
Când pe fereastră privesc haosul de afară
Și îmi revin în minte imagini
Care declanșează imediat momente de nostalgie.
Cerul are culoarea cenușii
Cenușă din care
Sunt o marionetă de lemn aruncată
Lângă tomberonul din spatele Teatrului Viselor Năruite.
Încă sper la cineva care să mă ridice din mizerie
Și să-mi deseneze un zâmbet pe față.
Sunt copacul
Plouă cu lacrimi de sfinți în luna lui Brumar.Pe strada pustie și murdară zăcea agonizând, așteptând un semn de la Dumnezeu.
M-am dus lângă el și i-am privit
Trupul alb firav și amorțit
Avea
Hai să ne plimbăm pe Câmpiile Morții
Unde un cor de copii orbi cântă Apocalipsa
Unde florile-s mereu ofilite
Aici nimeni nu-ți va simți lipsa.
Hai să stăm sub cerul întunecat
Așteptând ploaia
Răsărit palid de soare îmi inundă camera
Lumina ștearsă a noii zile mă trezește.
Totul e la fel: obosit, vechi, prăfuit
Tern...tablou trist al cotidianului nefericit.
Și totul e
Am fost la Carnavalul Clovnilor Triști
Cu lacrimi negre pictate pe fețe
Un spectacol sumbru cu deprimanți artiști
Fără pic de viață îmbrăcați în zdrențe.
I-am privit pe scenă și am plâns
M-am așezat pe banca ruginită
Ca să văd cum cad frunzele copacilor
E frig și norii se plimbă pe cer.
În parc copiii se joacă de-a războiul
Se lovesc puternic cu bețele
Și apoi plâng cu brațele
Ea merge pe străzi cu flori
Admirând culori
Zâmbește senin în toamnele cu ploi
Venită fără veste din sferele celeste
Pictează delicat lumi de poveste
Aleargă printre morminte
Călcând pe moaște
Inspiră parfum de smarald în zile întunecate
Se lasă purtat de vise de jad departe
Dar și de vise de diamant negate
Nu se uită la simple pietricele colorate
Are suflet de ametist
Strălucind mult
E toamnă.Dar putea să fie la fel de bine oricare alt anotimp.Fiecare zi este exact la fel la bodega lui Ilie acolo unde Marian pierde ore întregi savurând băuturi spirtoase.Stă deja de 6 ore la masa
M-am pierdut iremediabil
Zburând în zigzag către un loc mai agreabil
Acolo unde-ți văd imaginea nealterată
Vis recurent dintr-o perioadă îndepărtată.
Prin fumul dens și aromat
Privesc