Nae Catalin Florian

Sunt obosit, vreau o secundă de repaos Sunt confuz, plutesc într-un ocean de haos În mine-s drame și afară ninge ca în basme Timpul să mă pierd printre sute de mii de fantasme. Plin de dispreț,

În chioșc fanfara cânta Marș funebru după marș funebru Pe bănci, tebeciștii joacă șah cu soarta Rocadă mare și apoi mat pentru negru. E o infecție totală în jur Mai bine îmi pun mănușile

Eu sunt Creatorul Distrugerii, Iubitorul de ură, Imperfecțiunea perfectă. Și vă disprețuiesc. Voi nu aveți nevoie să învățați a muri Pentru că sunteți morți deja Doar că nu știți asta

Vrei să cântăm, iubito? Sub lumina lunii pline Un cântec trist care să umple Orașul lipsit de viață Devenind Imnul Nopții? Vrei să plângem, iubito? Să plângem până când lacrimile

Admir orașul cufundat în beznă Ecou de primăvară se aude în peisajul industrial Vântul suflă aspru, răspândind tristețe Doar moarte în jurul meu și climat artificial. Negură totală, neliniște

,, Și când voi fi mort nu vreau să mă plângi Nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi cei dulci Vreau doar să-mi pui pe piept o floare violet Să mă săruți pe fruntea rece când spre infern mă

Îmi simt tâmplele presate de forțe invizibile Închid ochii însă văd doar imagini oribile Un puls electric ritmat prin neuroni Spiritul descompus în mulțimea de atomi. Mă pregătesc să mă

Îmi port coroana de sârmă ghimpată Și sângerez… Râuri roșii de suferință se preling Pe trupul meu vânăt Până ajung în noroiul în care mă scald Și eu aștept pe Mesia… Aștept din ziua în care

Joi, 23 Decembrie Dragă jurnalule, Azi am fost externat din spital. Mă bucur foarte mult fiindcă o să petrec Crăciunul acasă, alături de mama și tata. O să împodobim bradul, mama o să

Zac înghețat pe asfalt Nu mai știu cine sunt cu adevărat Captiv în acest spațiu depresiv Oraș ca un cimitir, loc obsesiv Blocurile sunt cavourile Străzile sunt ecourile Văduvelor ce-și plâng

Se aude un sunet de inimă frântă în dimineața asta Iar eu fumez pe balcon pierdut printre gânduri N-am chef sa scriu prostii în ziua asta Dar sufletul o cere în repetate rânduri O foaie albă,

Te rog, lasă-mă să-ți spun despre Tărâmul Celor Morți Acel loc unde, în final, ajunge-vom noi toți Pajiști gri, flori violet cu parfum de suicid Totuși, nimeni nu plânge în acest ținut morbid Nu

Am pus o floare pe mormântul sufletului meu Ca omagiu pentru un capitol încheiat Nu-i loc de lacrimi și suspine Doar un oftat amar și am plecat. Hoinărind pe străzi reci și goale Încerc cumva

Realizez că am uitat să uit Când pe fereastră privesc haosul de afară Și îmi revin în minte imagini Care declanșează imediat momente de nostalgie. Cerul are culoarea cenușii Cenușă din care

Sunt o marionetă de lemn aruncată Lângă tomberonul din spatele Teatrului Viselor Năruite. Încă sper la cineva care să mă ridice din mizerie Și să-mi deseneze un zâmbet pe față. Sunt copacul

Plouă cu lacrimi de sfinți în luna lui Brumar.Pe strada pustie și murdară zăcea agonizând, așteptând un semn de la Dumnezeu. M-am dus lângă el și i-am privit Trupul alb firav și amorțit Avea

Hai să ne plimbăm pe Câmpiile Morții Unde un cor de copii orbi cântă Apocalipsa Unde florile-s mereu ofilite Aici nimeni nu-ți va simți lipsa. Hai să stăm sub cerul întunecat Așteptând ploaia

Răsărit palid de soare îmi inundă camera Lumina ștearsă a noii zile mă trezește. Totul e la fel: obosit, vechi, prăfuit Tern...tablou trist al cotidianului nefericit. Și totul e

Am fost la Carnavalul Clovnilor Triști Cu lacrimi negre pictate pe fețe Un spectacol sumbru cu deprimanți artiști Fără pic de viață îmbrăcați în zdrențe. I-am privit pe scenă și am plâns

M-am așezat pe banca ruginită Ca să văd cum cad frunzele copacilor E frig și norii se plimbă pe cer. În parc copiii se joacă de-a războiul Se lovesc puternic cu bețele Și apoi plâng cu brațele

Ea merge pe străzi cu flori Admirând culori Zâmbește senin în toamnele cu ploi Venită fără veste din sferele celeste Pictează delicat lumi de poveste Aleargă printre morminte Călcând pe moaște

Inspiră parfum de smarald în zile întunecate Se lasă purtat de vise de jad departe Dar și de vise de diamant negate Nu se uită la simple pietricele colorate Are suflet de ametist Strălucind mult

E toamnă.Dar putea să fie la fel de bine oricare alt anotimp.Fiecare zi este exact la fel la bodega lui Ilie acolo unde Marian pierde ore întregi savurând băuturi spirtoase.Stă deja de 6 ore la masa

M-am pierdut iremediabil Zburând în zigzag către un loc mai agreabil Acolo unde-ți văd imaginea nealterată Vis recurent dintr-o perioadă îndepărtată. Prin fumul dens și aromat Privesc