Nae Catalin Florian

Există momente în care nici narcoticele Nu pot acoperi suferința Clipe în care toți porii exclamă DOLOR! Asemeni poeților latini căzuți în agonie. În astfel de momente orologiul lugubru al

O vedeam cum străbătea în lung și în lat cel de-al treilea peron al gării. Purta un palton roșu aprins, cizme negre și avea părul lung și blond. Mai blond decât soarele din acea zi melancolică de

Prin hubloul meu din abator Văd visele cum mor într-un decor Industrial, mizer, lagăr post-modern Infestat de vicii ș-amăgiri Contemporan Infern. Mi-am pus Speranța în camera frigorifică Am

Fiori de metal Și lacrimile lor Demonic carnaval Lăsați-mă să mor! Pe targa asta rece... Medicii se agită Viața mea fragilă Dispare într-o clipită. Dar hemoragia-i mare Eforturi în

Amintiri pierdute-n fumul țigării Iubire descompusă-n alcool Trenuri trec pe lângă mine Privesc în gol. Singur pe drum, îmi strig iubirea Răspunde-un blestemat ecou Toamna mă învăluie

Cortegiul funerar trecea pe stradă Nuntași abătuți îl însoțeau Lăutarii cântau o baladă Mirese îndoliate amar plângeau. Tăcut și palid în sicriu Un mire acoperit cu roze Deasupra-i cerul

Iubirea-i emisarul autodistrugerii Ea vine cu otrăvurile cele mai alese Îți taie aripile zâmbind Te lasă mai bolnav, mai rece. Mi-am băgat sufletul la chimioterapie Să scap de cancerul

O, DURERE, DURERE ȘI SUICID! Atâtea cuțite în spate Totuși nu sângerez Inima încă mai bate Vreau morfină ca să evadez. O, durere, durere și suicid! Suferință, trădare și genocid Vise

Au gust amar zilele de dor August palid, tragic, August muritor. Culorile verii dispar Și eu dispar ușor Mai depresiv, mai cinic, Mai neiertător. Nopți albe... Melancolic, încep să

Copiii se pierduseră rapid în mulțime. Rămăsesem singur în fața imenselor ziduri de beton care înconjurau curtea Centralei. O construcție monumentală aflată în mijlocul pustietății, un gigant care

Capul mă durea îngrozitor și abia îmi puteam mișca picioarele. Fusese prima și ultima oară când băusem Berea Pădurii de Cenușă. Bețiile nu erau pentru mine. Măcar reușisem să ajung în Oraș. Blocuri

Pășeam grăbit pe aleea de beton care traversa Pădurea de Cenușă. Înainte de Apocalipsă, locul acesta era un paradis plin de viață. Acum, din frumoasa pădure au mai rămas doar trunchiuri uscate de

Ploaia începuse să cadă. Mergeam de câteva ore bune pe aleea de beton și ora înserării se apropia. În stânga mea, cenușă. La dreapta, cenușă. Un imens câmp de cenușă și un miros de plastic ars care

Sunt mai presus de tragedie, Sunt Holocaust sentimental. Pe portativul de melancolie Nota care anunță cinicul final. Sunt dirijorul trist care râde Ghidând Orchestra Lacrimilor Plumburii. Fac

Lumina nu aduce libertatea, E doar preludiul pentru sfârșit. Omoară contactul cu realitatea Corectează cu sânge ce s-a greșit. Cel puțin, tristețea n-ai s-o simți. Consideră asta un

Stau c-un pahar de vodcă ciobit și murdar Admir hipnotizat trupul tău de porțelan Sufăr și mi-e frig și vodca mi se pare slabă Timpul a înghețat în camera mea rece și albă Iar lama asta gri lasă

Toamnă amară, galbenă, murdară Reflectată în solitudinea de-afară Ploaie înghețată și soare incolor la geam Răsărit de mefedronă, amurg de diazepam. Frunze galbene cad în cimitir mereu Crucile-s

„Cred că mi-a lipsit gustul de suicid Tristețea și durerea care m-au definit Căci simt constant nevoia de a fi rănit Chiar și fericirea mă face nefericit.” Un ocean de minciună să mă spele, să

Ora două, noapte rece de vară Luna palidă plânge deasupra ta Durerea mă sufocă, tăcerea mă omoară Glasul tău dulce să-l mai aud aș vrea. Dar tu zaci fără viață, ce crimă odioasă! Cu lacrimi

A plouat mult astăzi, Cu stropi gargantuani din cerul de plumb. A plouat peste carosabilul plin de cratere, Peste crucile ciobite din cimitire, Peste plopii cangrenați din care atârnă îngeri

Discul roșu al soarelui se cufundă în linia orizontului aruncând o lumină portocalie, melancolică asupra măreței case de lângă calea ferată. Zidurile scrijelite, cu tencuială căzută, țigla