Nae Catalin Florian

eu nu mă tem de moarte dar mă sperie durerea agonia terifiantă resimțită atunci când spiritul se dezlipește de trup o clipă de durere intensă cât o viață apoi întuneric absolut. nu mă mai

cine e cătălin? nu știu, nu mă mai recunosc m-am pierdut printre personalități multiple scriitor de boli psihice și sinucideri. cine e cătălin? un cuvânt sinonim cu tristețea cu parfum

primăvară cu astenie și suferință psihică recit psalmii durerii din evanghelia depresiei natura s-a dezghețat dar eu sunt mult prea rece ca să mă bucure ghioceii sau căldura

încă din prima zi m-au pus în lanțuri și m-au aruncat într-o închisoare din lumea post-industrială, post-modernă, post-apocaliptică de-atunci trăiesc un permanent post negru în care fericirea e

martie are tuberculoză e o primăvară de spital și durerea s-a întors o las să mă infecteze cu patetism oricum aici suntem toți bolnavi iar pentru maladiile noastre nu există tratament. cât

cad îngeri muribunzi cu aripi dezgolite din cerul roșiatic ca fierul încins privește, iubire, sfârșitul privește Edenul destrămat încearcă să nu intri în panică și lasă-mă, te rog, să-mi termin

lasă-mă să urlu ca un prizonier în Alcatraz în nopțile-n care sunt treaz și fericirea e la morgă lasă-mă să plâng necontrolat în timp ce-mi revizuiesc viața sub copacul lui Iuda lasă-mă să-mi

ea a venit dintr-un basm într-o vreme în care eu mă întrebam dacă să mă sinucid sau nu s-a așternut ca primăvara timpurie peste sufletul meu hibernal îmbătându-mă cu vise despre iubirea

străzile orașului sunt niște artere care pompează permanent tristețe industrială îmi place orașul e deprimant și bolnav ca un spital în paragină îmi place să mă plimb pe străzile lui

am visat că eram mort nu, n-a fost un coșmar a fost chiar unul dintre cele mai frumoase vise din ultima perioadă. trupul meu lipsit de viață zăcea în sicriu palid ca luna plină în cimitir adia

eu nu sunt un poet eu sunt un android sentimental care produce versuri fragmente ale memoriei mele se zbat în crize epileptice până când devin cuvinte apoi se prind în Hora Trandafirului și iau

În momentul în care veți citi aceste rânduri, existența mea pe Pământ nu va fi decât o simplă amintire. Acest document electronic este singura moștenire pe care o las, singura dovadă că un