Jurnalele Apocalipsei IV

Copiii se pierduseră rapid în mulțime. Rămăsesem singur în fața imenselor ziduri de beton care înconjurau curtea Centralei. O construcție monumentală aflată în mijlocul pustietății, un gigant care fumega, locul de la care toți așteptau salvarea. Vorbele Inocenței mă puseseră pe gânduri. Ce a vrut să spună cu moartea și renașterea? M-am aventurat în mulțime sperând să o găsesc pe ea și pe fratele ei. Cu greu am reușit să ajung în curte, împingându-mă printre sutele de oameni. Fețele lor erau tragice. Erau, într-adevăr lipsiți de orice speranță. În mijlocul curții Centralei era un dom în fața căruia oamenii stăteau la coadă. Ce naiba era acolo? Reușesc să o zăresc pe Inocența. Mă duc la ea și o întreb: -Ce e locul acela? -Acolo se află Camera Albă. Intri acolo și oamenii de la Centrală îți șterg amintirile. -De ce ai vrea să ți se șteargă amintirile? -Ca să începi o viață nouă. Fără durere, fără suferință... -Dar îți pierzi identitatea...pierzi tot ce ai acumulat...te pierzi pe tine. -Și renaști...ar trebui să fim recunoscători Centralei pentru că face asta pentru noi. E singura noastră scăpare din Apocalipsă... -PE DRACU`! am zbierat eu atât de tare încât toți s-au uitat la mine. Ai uitat ce ne-au făcut ieri oamenii Centralei?! Ai văzut ce au făcut oamenilor de pe Câmpul cu Sonde?! Nu vezi cum chestia asta otrăvește totul în jurul ei?! -2305! Aș putea recunoaște oricând vocea asta. Era Doctorul. Ies din rând și mă îndrept către acel dom metalic lângă care stăteau Doctorul, pacienta 3108 și un bărbat cu ochelari, îmbrăcat într-un costum negru. -De ce ești așa agitat? Ai rămas fără pastile? întrebă Doctorul pe un ton zeflemist. -Ce faceți aici? -Facem o lume nouă, răspunse omul în costum. Oamenii aceștia lipsiți de speranță vin la noi să-i ajutăm. Îi băgăm în Cameră, îi așezăm pe scaun, apoi un flux energetic le trece prin creier distrugând orice urmă a vieții lor nefericite. După aceea, un alt flux energetic le trece prin creier, introducând noi concepții, idei și atitudini sănătoase. Facem oamenii viitorului. Apropie-te și vei vedea. Mă duc în fața domului și îl văd pe Ignoranță așezat pe scaun. Pe cap are o coroană metalică din care pornește un cablu care se duce la o sferă luminoasă aflată deasupra sa. În sferă intrau și alte cabluri din dom, care păreau să o alimenteze cu energie. Sfera se făcu roșie. Ignoranță intră în convulsie, după care se opri, parcă lipsit de viață. Sfera se făcu albă, iar Ignoranță intră iarăși în convulsie. Procesul n-a durat mai mult de 20 de secunde. Ușile transparente, de sticlă, ale domului se deschid. Ignoranță este ajutat să se ridice și să iasă afară de patru doctori. Avea o privire goală. S-a uitat la mine, dar nu m-a recunoscut. -E alternativa la sinucidere, 2305, a continuat Doctorul. Moare un om distrus, apare un om sănătos. -Intră, 2305, îmi spuse bărbatul. Doctorul mi-a spus povestea ta. Noi suntem salvarea ta. Te putem scăpa de coșmar și de voci. Sunt indecis. Îmi doream foarte mult să scap de coșmar. Poate asta era singura mea șansă. Fac un pas, intrând pe ușile larg deschise. -Nu cred că vrei să faci asta! Mă întorc și îl văd pe Anghel D. ieșind triumfal din mulțime. Doctorul și bărbatul în costum s-au schimbat la față. -Cum ai intrat aici? întrebă Doctorul. -Pentru un loc așa de important, securitatea e foarte slabă. Probabil că nu vă așteptați să vă atac chiar în sediul vostru. -Ce vrei?! se răsti bărbatul. -În primul rând, capul tău și al iubitului meu frate. În al doilea rând, să distrug locul acesta. -Cum să distrugi Centrala? Suntem singura șansă pentru a scăpa definitiv din Apocalipsă! Uită-te la oamenii aceștia! Au nevoie de noi, zise speriat omul în costum. -Zău? Dragi oameni, ce știți voi despre Apocalipsă? Oamenii încep să se uite mirați unul la altul. Anghel D. își continuă cu patos discursul: -Nimic! Pentru că nu există nicio Apocalipsă. Responsabili pentru dezastrul acesta sunt oamenii care conduc Centrala. V-au luat banii, au secătuit resursele, v-au distrus viețile. Apoi v-au șters mintea. V-au furat amintirile. V-au implantat tot felul de prostii. Au crezut că vă pot schimba după bunul lor plac. Dar n-au putut. Mintea voastră a respins ceea ce ei doreau să vă bage cu forța în cap. Ați început să aveți coșmaruri, să vă simțiți deprimați. Să nu mai știți cine sunteți cu adevărat. V-ați dus la dragul meu frate, care nu v-a ajutat cu mare lucru. V-a făcut să vă simțiți și mai singuri și mai confuzi. Ați revenit la aici, crezând că vă veți vindeca. Dar nu se va întâmpla asta. Centrala e o minciună, legendele din jurul ei, falsuri, poveștile despre lumea dinaintea Apocalipsei, iluzii. Între timp, securitatea și-a făcut apariția. Soldați înarmați până în dinți au ațintit armele asupra lui Anghel D. El se uită la mine și îmi aruncă un pistol. -Dacă tot vrei să intri acolo, trage un glonț în sfera aia. E cel mai important punct energetic al Centralei. O vei distruge. -Anghel D.! Ne-ai omorât oamenii și acum vrei să ne distrugi creația. Ãsta e sfârșitul tău! spuse plin de ură omul în costum. -Și al tău, domnule Director, zise Anghel D. care își aruncă sabia către acesta. Directorul s-a ferit. Sabia a intrat în pacienta 3108 care se afla în spatele său. A decedat instant. Speriați, oamenii au început să fugă în toate direcțiile. Soldații au început să tragă. Eu am rămas blocat, cu pistolul în mână la intrarea în Camera Albă. În haosul generat, am putut să văd cum Inocența este împușcată mortal. Trupul ei firav s-a prăbușit ca o petală căzută dintr-o floare uscată. Victimă colaterală. Un soldat țintește asupra mea și trage. Simt cum gheara Morții vrea să mă sfâșie. Anghel D. se pune în fața mea. Este ciuruit de gloanțe și cade fără suflare. -OPRIȚI FOCUL, IDIOȚILOR! a urlat Doctorul. Ne omorâți pe toți! Imediat, cei patru doctori se reped asupra lui Anghel D. -Mai trăiește? -Încă respiră, dar semnele vitale scad. -Lasă-l dracu` să moară! Replicile acestea...erau cele din visul meu. Ce se întâmpla aici? Lacrimile încep să îmi curgă din ochi. Îndrept arma către sferă. -2305! Să nu faci vreo prostie, grăi speriat Doctorul. Îmi revin din șoc și spun cinic, uitându-mă către el și Director: -Ai observat câte cuvinte cu semnificație negativă încep cu litera D? Durere, depresie, diavol, deznădejde, darmnare, doctor, director? Directorul se uită panicat la mine și îmi spuse furios: -Dacă tragi, murim toți! -Oricum voiam să mă sinucid. Mai ții minte discuția noastră, Doctore? Poate am nevoie de atenție, de compătimire... -Nu face pe deșteptul! Pune arma jos și vom rezolva problemele tale. Vom face terapie... Inspir adânc.Îl privesc pe Doctor în ochi și îi spun: -Bagă-ți terapia în cur, Doctore! Soldații încep să tragă. Prea târziu. Degetul meu apăsă trăgaciul. O explozie masivă acoperi totul. Lumină puternică. Apoi beznă. După câteva secunde, mă trezesc într-un spațiu alb ce părea infinit. Aici erau Inocența, Ignoranță, Doctorul și Anghel D. Copiii mă priveau cu admirație. Doctorul dădu din cap și spuse cu mâhnire: -M-ai condamnat, prostule... Anghel D., veni către mine, mă atinse pe umăr, și zise: -Nu-i lăsa să-ți ia amintirile! Iarăși beznă. Mă trezesc pe un pat de spital, într-un salon micuț. O asistentă mă privea speriată, după care începu să strige: -Chemați-l pe Director! În câteva minute, bărbatul în costum apăru în fața mea. Sunt șocat. Face semn doctorilor din salon, veniți să mă vadă, să plece. Se așeză lângă mine și mă întrebă: -Știi unde ești? Dau din cap negativ. -Ești în sediul Comitetului Central, autoritatea care veghează asupra bunăstării oamenilor Metropolei. Știi de ești aici? Repet gestul de mai devreme. -Probabil că nu mai știi absolut nimic. Coma te-a afectat grav. Doctorii mi-au spus că se poate întâmpla asta. Mă rog, presupun că meriți o ultimă explicație. Am citit jurnalul pe care îl aveai asupra ta. Ești un om tare complicat. Vrei să-ți auzi povestea vieții? Dau din cap afirmativ. -Te-ai născut în Sectorul Agricol, într-un sat de lângă sondele de petrol. Părinții tăi au decedat când erai mic. O boală cumplită. Ai rămas în grija bunicilor. Ai fost un copil atipic pentru acel loc. Erai prea sensibil. Iubeai animalele, mai puțin câinii. Te înspâimântau, credeai că sunt niște lupi care vor să te mănânce. În fine, erai foarte firav și sperios. Ca o fetiță inocentă (zâmbește sarcastic). '' Fetiță...inocentă...sonde. Putea oare să fie adevărat? '' -Bunicii tăi au dorit să ajungi cineva, așa că și-au cheltuit toată averea pentru a te trimite să înveți la cea mai bună școală din Metropolă. Ei ți-au spus să ai grijă de tine, dar cred că viața din oraș a fost prea mult pentru tine. Ai devenit un adolescent ignorant, cu un anturaj îndoielnic. Îți petreceai mult timp prin tot felul de baruri, consumând alcool. Într-o zi ți-ai dat seama că greșești și ai abandonat stilul acesta de viață. Cu fiecare etapă a vieții mele povestite de Director, mă simțeam din ce mai ciudat. Parcă aveam în față un puzzle teribil care începea să capete contur. Puzzle-ul acela era viața mea. -Ai învățat din greu și ai ajuns un psiholog bun. Dar aici au început problemele. Pacienții tăi erau foarte dificili. Cazurile lor erau foarte complicate. Ai început să ai îndoieli. Ai realizat că nu-i poți ajuta. Ai început să te urăști pentru că ai crezut că tot ce faci este să le iei banii și să-i faci și mai confuzi ca înainte. Ai început să iei pastile, antidepresive. Ai contemplat sinuciderea. Nu mai știai cine ești și ce trebuie să faci. Totul începe să capete sens. Pe măsură ce Directorul povestea, pulsul meu era tot mai accelerat. -Te-ai întors în Sectorul Agricol. Îți doreai să scapi de agitația din oraș. Dar aici ai găsit ceva ce te-a transformat (se ridică de pe scaun și se duse la fereastra din salon). Vezi tu...în numele progresului trebuie să facem sacrificii. Nu am vrut să distrugem satul, dar aveam nevoie de petrol. Avem nevoie de energie. Agricultura e ceva de domeniul trecutului. Satul tău era distrus. Sondele s-au extins. Bunicii tăi erau morți de multă vreme. Ca și satul tău natal. Te-ai umplut de ură. Ai crezut că noi suntem de vină. Că noi suntem distrugerea, că suntem motivul suferinței oamenilor. Că suntem un fel de Apocalipsă. În data de 23, luna a cincea, ai făcut prima ta victimă. Un angajat de-al nostru de la sonde, care se purtase urât cu tine. Ai devenit un rebel, un criminal. Te credeai un justițiar...ceva asemenător cavalerilor din vechime, pus în slujba celor năpăstuiți. Ce tâmpenie! Era clar acum. Inocența, Ignoranță, Doctorul, Anghel D....eu eram toate aceste personaje. Fusese o proiecție distorsionată a realității, cât timp am stat în comă. -Ai continuat să ucizi angajații Comitetului. Erai imposibil de găsit. Stăteai ascuns în pădurea care înconjoară Metropola. Într-o zi, ți-a venit ideea idioată de a ne ataca la noi în sediu. Prostia ta a dus la moartea secretarei mele, care fusese o pacientă de-a ta. Ai vrut să mă ucizi pe mine, dar ai ratat. Asta s-a întâmplat pe 31, luna a opta a acestui an. Au trecut 3 zile de-atunci. Ai stat în comă fiindcă ai fost împușcat grav. Cei de-aici au vrut să te lase să mori. Dar eu m-am opus. Nu cred în pedeapsa capitală. Cam asta a fost povestea ta. Am putut să o aflu din jurnalul tău. A trebuit să-l distrug. Așa cum voi face mâine cu amintirile tale. -Ce? am întrebat eu cu dificultate. -Aici, la Comitet, noi nu pedepsim, ci reabilităm. Îți vom șterge memoria și vom scăpa de personalitatea ta psihopată pentru totdeauna. Mintea ta va fi populată cu informații noi, sănătoase. Nu îți vei mai aminti cine ai fost. ''Nu-i lăsa să-ți ia amintirile'', îmi răsună o voce în cap. -N-ai de ce să îți faci griji. Majoritatea oamenilor din Metropolă au trecut prin reabilitare. Acum sunt toți cetățeni model, fericiți. Chiar și regretata mea secretară a trecut prin acest proces. Și era perfect sănătoasă. ''Pe naiba!'', îmi spun în gând. Avea personalitate multiplă. Proiectul lor de reabilitare era un eșec. Nu îți curățau mintea, o distrugeau. Cetățenii aceștia model erau de fapt plini de probleme psihice. Nu mai știau cine sunt cu adevărat. Mintea lor nu mai funcționa normal. Acesta era motivul pentru care eșuasem ca psiholog. Problemele lor erau iremediabile. Comitetul Central dorea să construiască oameni obedienți, pe care să-i manipuleze. Au creat în schimb bolnavi incurabili. Da...Îmi amintesc acum. Lumea lor perfectă era o lume a nefericirii și a distrugerii. Iar eu luptam împotriva ei. Nu-i pot lăsa să mă înfrângă. -Îmi puteți aduce un caiet și un pix? îl întreb eu pe Director. -De ce? -Când eram în comă am avut un vis foarte ciudat. Era despre o centrală, un doctor, un băiat și o fată, un înger al răului și o lume post-apocaliptică. E o tâmpenie, știu. Dar ar ieși o poveste foarte bună. Poate după reabilitare aș putea să fiu un scriitor de succes. Mereu mi-am dorit asta. Vă rog! Directorul se uită nedumerit la mine. -Bine. Puțină ficțiune n-a făcut rău nimănui. E bună ideea asta cu scrisul. O voi lua în considerare. Societatea noastră duce lipsă de scriitori talentați. Îi voi spune asistentei să-ți aducă cele necesare. Directorul a ieșit mulțumit din salon. Puțină ficțiune n-a făcut rău nimănui, domnule Director. Dar asta nu e ficțiune. E esența mea. E motivul pentru care sunt ceea ce sunt. Reabilitarea e un eșec și odată ce voi citi ce am scris îmi voi aminti. Voi continua lupta contra voastră. Nu vă voi lăsa să-mi luați amintirile. Povestea mea se va numi ''Jurnalele Apocalipsei'' și nu veți avea nici cea mai mică idee ce se află în spatele ei. Doar eu voi ști. Și, domnule Director, îți promit că data viitoare nu voi mai rata.