eram o neroadă
să cred că nimic nu ne va mai schimba
dincolo de tine, dincolo de adevăratul noi.
o să-mi închipui o mare de cristal,
o să-mi construiesc un munte de absint,
o să le sting pe
motto:
\"mâinilor tale le stă bine în deplinul iernii\"
(\"risipa de energie\" - Matei Ghigiu)
nu mai știu dacă te-am pierdut
când nisipul de sub picioarele noastre
a devenit un soare arzându-se,
un
ma intrebai intr-o zi cu pasari
de unde incepe ploaia.
ma intorceam atunci incoltita
la intelepciunea apelor;
cofetarul imi spusese mai demult
sa nu alatur niciodata
un peste galben unui
când ochiul mare al cerului m-a abandonat,
când ochiul sticlos al cerului s-a contractat,
am întrezărit
conturul simțirii fugind pe sub pielea mea;
era o piele tânără de tigru înfometat,
vroiam
eu sunt,
tu ar trebui sa fii...
sageata mea intoarsa
nu te stinge, nu te poate atinge.
sub adierea de gand pierdut din tine
raman corp mut infipt in pamant.
tu esti,
eu ar trebui sa
castelul fetei in alb
se refacea pe masura
ce gandul il revedea
si viata il insufletea.
destinul meu se arcuia lenes
si se indrepta privind in zare.
in scurgerea pretioasa a tristetii
se
mi se lipea o frunză de frunte,
fără să o pot desprinde
dintre ramurile înflorinde.
o barcă ce purta cercurile destinului
se curăță în lipsurile materiale;
nici scândurile nu mai
era o vreme primăvăratecă
când întindeam zvonuri printre stele
puneam pariu cu nervurile
că roua o sa le ude
păpușile de cristal îndrăgostit
Alungeau Timusuri pe Flori
trandafiri
priveam maini desprinse
de un trup ascuns;
devenisera fiinte singulare.
degetele delicate se alintau,
mimau viata in infrarosu,
se rasfrangeau in unduiri.
o alcatuire insolita din
copile, nu fi trist,
orasul nu-i departe,
insa vise nu mai sunt,
nici driade, nici ingeri.
e adevarat ca doar candva
sperantele traiau in mare,
dar, viata s-a departat absurd,
si s-a sfarsit
Motto: „nu am chef azi, nu am chef azi
nu am chef de nimic [...]
iar pe tine, pe tine, pe tine,
te urăsc.”
Vama Veche - Nu am chef azi)
Sunt prea obosita si plictisita sa citesc, sa scriu, sa
există o lumină acaparatoare,
ce nu lenevește vreodată,
o lumină conștientă,
ce nu se zbenguie în uitare.
există o lumină alcătuită
din scânteile schimbătoare
ale unor anumite
exista o armonie oarecare
pe care se sprijinea existența mea prăfuită:
erau globuri sidefii de sticlă
în care se reflectau surprizele
se întrezărea un covor de flori universale
din care degetele
cineva (probabil o tanti indecisa)
isi scutura parul vulcanic prin geam
intr-o leganare sinucigasa;
cadeau din el prelung
libelule amare cu aripi de matase.
rezolvam aceeasi problema
cu o prisma
într-un gol de oglindă,
sunt prea multe
șoapte de satin
și suflete de cristal .
un amurg e pregătit
să-și întindă culorile
înspre o altă percepție,
care să-l renască.
un contur
se
într-un crâmpei
de țesătură vie
se așează
lumina lucie
a unui pui de stea.
un ochi stingher
se deschide
și se învăluie
în raza lui
de căldură.
24 martie 2003
motto:
\"Cand scoala e prea grea,
Eu ma duc in cafenea .\"
(hatz\' )
calatoream pe aripile unei iasomnii moarte
inspre o destinatie neprezisa inca
de piticii cei mai savanti.
il intrebam pe vecinul
sa continuam,
sa ne jucam cu lumina;
s-o rupem infinitezimal
si s-o contopim cu intunericul;
nu stiati ca doar furnicile carnivore
te pot vindeca de boli de care nu suferi?(!)
un creion incarcat cu
ploua din adâncurile culorii,
poznaș și irecuperabil.
ploua cu picături de coca-cola,
cu flori de soare,
ce mângâiau pervers falangele,
cu crengi uscate și pătate.
ploua cu pâlpâiri de
am simțit înfiorată
cum m-a luat lumina
de lângă fratele meu mamutul.
*
nefericita aia de agrafă de frunze
m-a aruncat într-un pahar cu bere.
*
mă conversam cu man on the moon
despre lupta
Inainte de a intelege ca felul in care viata mea se desfasoara e gresit, au existat nesiguranta si inutilitatea. Aceste doua aspecte cotidiene se explica printr-o singura trasatura principala si
m-am regasit
cand ceata a urcat inspre cruce
langa doua femei solide;
una imi spunea păpușel
si colora mereu norii in negru,
cealalta ma punea
sa ii spun iar si iar si iar
povestea
afara e frig si zapada mare,
in casa e si mai frig
si e tristete multa,
caci cel care a plecat
a luat lumina.
o singura atingere intunecata
a fost de ajuns
pentru a instraina pe veci
doua
\"Ești un bloc de gheață...\"
inima imi batea in doua degete,
miocardul se arcuia nelinistit
intre celule, intre ganduri;
imi simteam umbra vibrand
in noaptea somnoroasa
inghitind sacadat literele
MB